Individul care se lăuda cu un record de 300 de case sparte, printre victime fiind și primarul din Agigea, a încercat să devină un cetățean model. Chiar dacă, în urmă cu aproape doi ani, soția lui cerea ordin de protecție, subit a renunțat. Și apoi, la data de 15.07.2025, bărbatul, fiind vorba de Ikimet Patiș, a solicitat în instanță reabilitarea judecătorească, dosar care se află încă pe rol, cu termen pe 27.04.2026. Doar că a mai apărut un element care pare să-i dea peste cap planurile. Și anume un mandat european de arestare. Acum, Ikimet a fost arestat.
Ikimet Patiş era un nume cunoscut, în anii 2000, în sfera infracțională. Încă de prina anul 1998 s-a apucat să spargă locuințe, reușind ”performanța” ca, în perioada 1998-2000 să aibă la activ circa 300 de case din județul Constanța.
Printre victime s-a aflat și primarul din Agigea. Ikimet Patiș a ”vizitat-o” de mai multe ori, sustrăgând bunuri de valoare, între care și bijuterii. Acesta a acționat alături de un alt individ care, potrivit surselor de la acea vreme, lucrase la primar acasă, prin urmare avea detalii despre bunuri.
A ajuns la închisoare de mai multe ori, o dată chiar a fugit din țară pentru a scăpa din pușcărie. În 2007 a revenit în România și bineînțeles că a ajuns după gratii.
Ajuns la penitenciar din nou, Ikimet și-a dat seama că nu-i place, că îi este greu și că se gândește des la familie, motiv pentru care a încercat să se sinucidă.
În 2010 a fost eliberat și părea determinat să devină un om integrat în societate. Doar că gândurile din penitenciar s-au spulberat repede odată ce a respirat aerul libertății, astfel că și-a găsit repede o gașcă și s-a apucat de furturi în Buzău și Brăila.
El relata, pe vremea aceea, că se plimba cu colegul său de infracțiuni, noaptea, prin Buzău și Brăila și, unde vedea geamuri termopan, opreau.
Dacă lumina era stinsă, aruncau o piatră în geam. Dacă nu răspundea nimeni, deschideau fereastra cu o șurubelniță. Unul pătrundea în locuință, altul rămânea să țină de 6.
Anii au trecut, iar de Ikimet nu s-a mai auzit nimic. Până în anul 2024, când pe instanță a apărut solicitarea de emitere a unui ordin de protecție împotriva lui.
Apoi, la termenul de judecată, persoana vătămată – soția – a renunțat la cerere.
Ulterior, bărbatul a cerut în instanță reabilitarea judecătorească, dosar care încă e pe rol.
Doar că a apărut un mandat european de arestare pe numele lui.
”Dispune arestarea provizorie, în vederea predării, a persoanei solicitate Patiș Ikimet (….), pe o durată de 15 zile, cu începere de la data de 24 februarie 2026 şi până la data de 10 martie 2026, inclusiv. Dispune emiterea, de îndată, a mandatului de arestare provizorie pe numele persoanei solicitate Patiș Ikimet”, potrivit minutei judecătorești.
Următorul termen a fost fixat pe 9 martie 2026.
Liliana BELCIUG




























