Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ care vizează instituirea unor măsuri fiscal-bugetare și are ca scop creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale. Proiectul vizează tăieri de posturi la cabinetele demnitarilor, în Poliția Locală, în Instituțiile Prefectului, limitarea unor salarii sau reducerea membrilor din Consiliile de Administrație. Propunerile, sugestiile și opiniile se pot depune în termen de zece zile.
Proiectul de lege reglementează unele măsuri fiscal-bugetare şi are drept scop creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale în vederea consolidării sustenabilității financiare a României prin limitarea cheltuielilor unităților administrativ-teritoriale și creşterea veniturilor, astfel încât finanțarea categoriilor de servicii publice destinate cetățenilor să se poată susține din fonduri publice.
Impozitul pentru construcțiile fără autorizație, majorat pentru cinci ani
La nivel local, pentru creșterea veniturilor bugetare, ar urma să fie extinsă baza de impunere pentru impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, inclusiv contrucții ilegale. Impozitul pentru clădirile construite fără autorizație de construcție ar urma să fie majorat pentru o perioadă de cinci ani. Această măsură are ca scop descurajarea construcțiilor ilegale și creșterea veniturilor la bugetul local, penalizând astfel aceste activități.
Totodată, se vor introduce cotele adiționale pentru compensarea facilităților fiscale acordate.
La nivel central, se vor elimina unele scutiri fiscale considerate nesustenabile, dar și cesionarea creanțelor către entități specializate, pentru eficientizarea recuperării.
Reduceri de personal și costuri administrative, limitare de salarii și noi reguli pentru Poliția Locală
În ceea ce privește reducerea cheltuielilor publice, ar urma să dispară 6.060 de posturi de consilieri personali, astfel fiind făcută o economie estimată a cheltuielilor salariale pe ultimele patru luni ale anului 2025 de 193.920.000 de lei și o economie anuală de 581.760.000 de lei.
Totodată, pentru eficientizarea activității instituțiilor prefectului se propune reducerea numărului maxim de posturi cu 20%.
Reducerea personalului din Poliția Locală, în funcție de numărul de locuitori. Un post pentru fiecare 1.200 de locuitori pentru comune, oraşe, municipii, şi sectoare ale municipiului Bucureşti şi un post pentru fiecare 6.500 de locuitori pentru judeţe, respectiv municipiul Bucureşti.
Unităţile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înfiinţa Poliţie Locală decât dacă pot asigura din venituri proprii integral cheltuielile cuprinse în secţiunea de funcţionare. În acest caz numărul este de maximum trei polițiști locali. Numărul posturilor astfel determinat poate fi prevăzut şi utilizat numai pentru serviciul public de Poliţie Locală, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes judeţean.
Pachetul propune și măsuri pentru limitarea salariilor. Spre exemplu, salariul președintelui Autoritățiii Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) ar urma să fie plafonat, fiind realizată o economie estimată de 190.812 de lei/an. Și salariile din subordonatele Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) ar urma să fie limitate.
Numărul membrilor Consiliului de Administrație al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară se propune a fi redus de la nouă la cinci membri, iar numărul membrilor Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Locuințe se reduce de la cinci – șapte membri la cinci membri. Astfel, economia anuală rezultată determinată de reducerea membrilor din Consiliile de Administrație de la cele două agenții este de 410.444 de lei.
Salarii mai mici pentru angajații din instituțiile subordonate Consiliilor Locale și Județene
Totodată, pentru diminuarea unor cheltuieli de funcționare ale unităților administrativ-teritoriale care nu își pot acoperi cheltuielile salariale din veniturile proprii provenite din impozite și taxe locale, precum și din valorificarea bunurilor din domeniul public sau privat al acestora, se propune drept măsură ca salariile de bază ale personalului din cadrul aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean, respectiv al primarului, precum și din instituţiile şi serviciile publice de interes local şi judeţean din subordinea acestora să se stabilească pe baza unor grile de salarizare pentru administrația publică locală.
Sălile de jocuri de noroc, sub control local
Autoritățile locale capătă rol decizional în ceea ce privește funcționarea sălilor de jocuri de noroc pe teritoriul propriu. Concret, autoritățile locale pot să acorde sau să refuze acordul prealabil pentru funcționarea unei săli de jocuri de noroc, să delimiteze zonele în care aceste activități pot fi desfășurare și să impună o taxă locală distinctă, care să reflecte costurile indirecte generate de prezența acestui tip de activitate economică – inclusiv cele legate de asistența socială, ordine publică și servicii comunitare.
Măsura are și o valoare normativă de descurajare a extinderii necontrolate a jocurilor de noroc, în special în localități mici, zone defavorizate sau cartiere vulnerabile social, unde acest fenomen este corelat cu accentuarea inegalităților, apariția dependențelor patologice, scăderea calității vieții și slăbirea coeziunii comunitare. Prin transferul unui instrument decizional la nivelul administrației publice locale, se creează premisele pentru un control public real asupra unei activități economice cu risc social ridicat, adaptat contextului fiecărei comunități, se menționează în proiectul de lege.
Recuperarea permisului, condiționată de plata amenzilor
Persoanele care au suspendat permisul de conducere nu îl vor putea recupera dacă au datorii către bugetul local – amenzi, taxe și impozite.
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări va dezvolta, administra și gestiona platforma informatică privind furnizarea de servicii publice electronice pentru înmatricularea vehiculelor de către autoritățile competente de înmatriculare. Contravenienții vor putea beneficia de reducerea perioadei de suspendare a permisului doar dacă achită toate datoriile către bugetul local, nu doar amenda care a cauzat suspendarea.
Prin acest proiect sunt instituite o serie de măsuri, astfel încât să se asigure respectarea angajamentelor asumate de România în ceea ce priveşte încadrarea în ținta de deficit bugetar, prin diminuarea unor cheltuieli de funcționare ale instituțiilor şi autorităților publice centrale și locale, și respectiv, prin creșterea veniturilor bugetare ale unităților administrativ-teritoriale.
Andreea CONDURACHE



























