Militari din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercure, 18 noiembrie a.c., în jurul orelor 17.40, la un accident rutier între orașul Hârșova și comuna Saraiu.
Un TIR cu cereale s-a răsturnat și o persoană se află încarcerată. La fața locului s-a deplasat o autospecială de descarcerare si un echipaj SMURD.
Victima este șoferul TIR-ului. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații medicale amănunțite. Oamenii legii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor accidentului.
UPDATE:
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN22A, la kilometrul 80, între localitățile constănțene Hârșova și Saraiu, un camion încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil. În urma impactului, conducătorul vehiculului a suferit leziuni ușoare.
Traficul auto a revenit la normal, precizează Regionala de Drumuri.
M.G.



























