Cosmin George Jipeanu a ajuns la închisoare pe 15 ianuarie 2023, fiind introdus în Penitenciarul Poarta Albă. A fost transferat la Penitenciarul Slobozia, iar apoi a cerut redeschiderea procesului, pe motiv că a fost judecat în lipsă. Pe fond, judecătorii i-au respins cererea, dar decizia nu este definitivă. Apelul se va judeca pe 2.11.2023.
Cosmin George Jipeanu a fost cercetat pentru faptul că a condus, în data de 12.08.2017, în jurul orei 11.30, un autovehicul marca Peugeot fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, aspecte ce rezultă atât din declarațiile persoanelor audiate în cauză, care l-au indicat pe inculpat ca fiind persoana care a condus autoturismul, cât şi din anchetă. Împrejurarea că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice rezultă din buletinul de analiză toxicologică al Serviciului de Medicină Legală Constanţa și din declarația unui martor, care a precizat că inculpatul a consumat votcă în noaptea dinaintea incidentului.
De asemenea, el s-a luat de o femeie, în trafic, lovindu-i mașina cu pumnii.
Jipeanu a fost condamnat la 4 ani şi 10 luni de închisoare, în regim de detenţie. Pe parcursului procesului penal, nu s-a prezentat la instanţă, fiind citat în mai multe rânduri. Decizia a rămas definitivă prin neapelare.
Pe 15 ianuarie 2023, bărbatul a fost săltat de oamenii legii şi introdus în penitenciar. Iar acum susţine că a fost judecat în lipsă şi vrea reluarea procesului.
Coleg de infracţiuni cu Ilina
Menţionăm că pedeapsa de față nu este doar pentru această faptă. El avea condamnări mai vechi, care au fost contopite.
Amintim că, pe 22 februarie 2018, în locuința lui Floricel Ilina, zis Bebe, din Năvodari, alături de Mihai Gheorghe, Iulian Adam, Cosmin George Jipeanu a tăbărât pe un alt bărbat, pe care l-ar fi sechestrat și bătut crunt. De fapt, victima se cunoștea cu cei patru bărbați și a mers acolo pentru a discuta despre niște probleme, după care a izbucnit un conflict. La un moment dat, soția persoanei agresate a sunat la Poliție, precizând că bărbatul este sechestrat și a fost bătut. Oamenii legii au ajuns la fața locului, iar victima a fost transportată la spital, unde cadrele medicale au stabilit că are nevoie de circa 16 – 18 zile de îngrijiri medicale.
Suspecții au fost audiați, după care au fost declanșate cercetările. Ulterior, cei patru au fost propuși spre arestare, fiind trimiși în judecată.
De asemenea, Jipeanu a mai fost trimis în judecată și pentru distrugere și loviri sau alte violențe.
Liliana BELCIUG



























