Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari, la data de 5 februarie a.c, au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr ar fi incendiat gardul unui imobil.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un tânăr, de 23 de ani, ar fi provocat incendierea unui gard ce împrejmuiește locuința unei femei, de 22 de ani, din comuna Lumina.
În vederea asigurării securității imediate a victimei, în cauză a fost emis ordin de protecție provizoriu, concomitent fiind montată o brățară electronică de supraveghere.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și amenințare.
Potrivit informațiilor noastre, cei doi sunt soț și soție. S-au certat, iar ea a decis să se despartă de el. Tânărul, nemulțumit de situație, a ales să se răzbune în acest mod.
L.B.