Vești minunate pentru un monument istoric al urbei de la malul mării! Biserica Greacă „Metamorphosis“ va fi reabilitată. Recent, Parohia Ortodoxă Română „Schimbarea la Față“ a obținut acordul de mediu din partea instituției abilitate, pentru consolidarea și restaurarea lăcașului de cult. Însă, mai mult decât atât, se pare că și malul din spatele acesteia, ce se surpă pe zi ce trece, reprezentând un adevărat pericol, va fi consolidat.
Revenind la clădirea ce găzduiește lăcașul de cult Biserica Greacă, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a decis, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de analiză tehnică de miercuri, 5 martie a.c., că proiectul „Consolidare, reparare, conservare și restaurare Biserica Ortodoxă – Schimbarea la față – Constanța – (corp C1 ȘI C5)“,propus a fiamplasat pe strada Mircea cel Bătrân nr. 36 din municipiul Constanța, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.
Prin prezentul proiect se propune intervenţia asupra corpurilor de construcție C1 și C5, reprezentând biserica, respectiv clopotnița, ce fac parte din imobilul compus din teren în suprafaţă de 880 mp și șase corpuri de construcție. Se vor păstra principalele caracteristici și parametri existenți: suprafețele construite, suprafețele construite desfășurate, regimul de înălțime, procentul de ocupare a terenului și coeficientul său de utilizare.
Intervenţiile asupra construcţiilor se vor face numai cu materiale compatibile cu statutul de monument istoric al clădirii, fără a se modifica trăsăturile arhitecturale definitorii ale acesteia. Nivelul de echipare, finisare şi dotare trebuie să fie corespunzător cu nevoile utilizatorilor, să corespundă cerințelor de calitate fundamentale prevăzute prin legislaţia în vigoare, în limita în care nu se aduc prejudicii valorii arhitecturale şi istorice a monumentului.
Problema taluzul care se surpă
În zona Bisericii „Metamorphosis“ şi a Teatrului „Elpis“, malul de pământ riscă să se prăbuşească. Deși autorităţile caută soluţii pentru punerea în siguranţă a terenului, proiectul s-a blocat în avize.
Însă, după lungi așteptări, Primăria Constanța a eliberat, în data de 7 februarie a.c., Certificatul de urbanism nr. 157, marcând, astfel, un moment important în demersul de reabilitare și consolidare a terenului situat în vecinătatea Bisericii „Metamorphosis“, pe Esplanadă și Plaja Modern.
Aceasta reprezenta o urgență, iar Municipalitatea aștepta avizul de gospodărire necesar din partea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral pentru reabilitarea taluzului din zona vizată. Pe de altă partea, ABADL transmitea că nu a emis acel document deoarece avea nevoie de unele clarificări asupra terenului, iar Municipalitatea nu ar fi refăcut documentația pe care o ceruse anterior. Se pare că aceasta a fost soluționată, de vreme ce a fost eliberat certificatul mult-așteptat.
Consolidarea terenului dintre Biserica Greacă și Plaja Modern: Primăria a atribuit contractul pentru documentația tehnico-economică în 2023
În anul 2023, Primăria Constanța a semnat un contract pentru serviciul de elaborare a documentației tehnico-economice în vederea reabilitării și consolidării terenului dintre Biserica Greacă și Plaja Modern. Valoarea acestuia este de 262.500 de lei fără TVA, adică 312.375 de lei cu TVA (63.496 de euro).
Municipalitatea lansa, în luna ianuarie a.c., achiziția pentru serviciul de elaborare a documentație tehnico-economice pentru reabilitarea și consolidarea terenului din vecinătatea Bisericii „Metamorphosis“.
În Caietul de sarcini scria că, „privind expertiza tehnică pentru siguranța și stabilitatea terenului din vecinătatea imobilului, se consideră că lucrările necesare, propuse, de consolidarea a terenului din zona Biserica Greacă – Esplanada – Plaja Modern, vor asigura punerea în siguranță a esplanadei și a construcțiilor din imediata vecinătate a marginii superioare a taluzului terasei litorale“. Conform documentului, au fost constatate degradări ale esplanadei și terenului, în urma inspecției tehnice a mai multor zone.
Monument istoricul Biserica Greacă din Constanța („Metamorphosis“), cu hramul „Schimbarea la față“
Biserica Greacă este cea mai veche biserica ortodoxă din Constanţa, fiind construită între 1862 și 1868, din donaţiile grecilor din Constanţa, din țară și din Europa. În anul 1868, ea a primit hramul „Metamorphosis – Schimbarea la faţă“, iar apoi alte două hramuri. De-a lungul timpului, a mai căpătat două hramuri: Sf. Fanurie și Sfântul Andrei.
Biserica „Metamorphosis“ a fost construită după ce a fost obținut firmamul de la Sultanul Abdel Azis (Dobrogea făcea parte, la acea dată, din Imperiul Otoman), prin care acesta a aprobat donaţia terenului către Comunitatea Greacă din Constanţa și a stabilit dimensiunile bisericii, pentru a nu concura cu înălţimea minaretelor.
Până la sfinţirea Catedralei Ortodoxe „Sf. Apostoli Petru și Pavel“, la 22 mai 1895, toate slujbele solemne au fost oficiate la Biserica Greacă, inclusiv un Te-Deum, în 1881, dedicat revenirii Dobrogei la România. Din anul 1954, Biserica „Metamorphosis“ este monument istoric. Lăcașul de cult a fost preluat, la mijlocul anilor 1970, de către Biserica Ortodoxă Română şi aparţine Arhiepiscopiei Tomisului.
Loredana MIHAI
Citește și:



























