Victorie pentru Sindicatul Scafandrilor: instanța a anulat părți din normativul care a permis MApN să pună monopol pe acest domeniu

1
1455
foto cu rol ilustrativ

Vești bune pentru scafandrii civili: după multe eforturi, instanța le-a admis în parte acțiunea în instanță prin care au cerut spargerea monopolului impus de Ministerul Apărării Naționale (MApN) asupra acestui domeniu de activitate, indiferent că vorbim despre activități civile sau militare. Pentru că, așa cum am mai precizat și în alte articole pe aceeași temă, nu este firesc ca un scafandru recunoscut internațional, cu diplome eliberate de UNESCO, să nu poată profesa în România pentru că nu a fost instruit la Centrul de Scafandri din Constanța, care este o unitate militară.

De câțiva ani buni, MApN a cerut și obținut modificrea legii scafandreriei în favoarea lui, pentru ca toți cei care doreau să desfășoare activități subacvatice, precum cercetări arheologice, lucrări de întreținere și reparații, cercetări asupra biodiversității acvatice și altele, erau obligați să se instruiască, să se antreneze, să se perfecționeze sau să obțină brevete chiar la centrul de Scafandri din Constanța. Ca și vizita medicală dealtfel.

Ei bine, situația se schimbă, din câte se pare, după ce Sindicatul Scafandrilor a chemat în judecată Ministerul Apărării Naționale și Guvernul României, solicitând anularea unor texte din Hotărârea de Guvern care reglementează activitatea de scafandrerie.

De unde a pornit totul

Așa cum am mai arătat, în 1993 a fost publicată Hotărârea de Guvern 350 privind pregătirea, antrenarea, perfecţionarea pregătirii şi brevetarea scafandrilor, care prevede, la Art.1 că: ”Activitatea de pregătire, antrenare, perfecţionare a pregătirii şi de brevetare a scafandrilor, în vederea îndeplinirii misiunilor de apărare a țării şi pentru alte nevoi se realizează de Ministerul Apărării Naţionale prin Centrul de Scafandri – cu sediul în garnizoana Constanta”.

După cum se poate observa, sintagma ”alte nevoi” a fost interpretată în interesul MApN.

De asemenea, la art. 2 din aceeași H.G. este prevăzut că: ”Centrul de Scafandri funcţionează ca unitate militară bugetară şi ca organ unic de brevetare a scafandrilor, de autorizare şi inspectare a activităţilor subacvatice cu scafandri”.

Cu alte cuvinte, potrivit art 1., activitățile enumerate au legătură cu activități militare, nu și civile.

A fost nevoie doar de un accident nefericit pentru a înclina balanța în favoarea lor

Totul avea să se schimbe în urma unei întâmplări tragice, din 2010, când doi scafandri civili, Cătălin Ispas şi Cristian Zarafu, și-au pierdut viața în interiorul epavei scufundate a navei Medy, într-o acțiune de salvare.

De remarcat că societățile precum cea la care erau angajați cei doi scafandri, erau autorizate, până în 2011, de Ministerul Transporturilor. Însă, ca urmare a incidentului tragic în care și-au pierdut viața, Ispas și Zarafu, PApN-ul, prin Centru de Scafandri, a început să facă presiuni pentru extinderea activităților de pregătire, antrenare, perfecţionare a pregătirii şi de brevetare a scafandrilor, prevăzute în HG-ul din 1993, și în mediul civil. Contracost, bineînțeles.

În realitate, anchetele au arătat că cei doi scafandri au murit din alte cauze, însă, în urma unor așa-zise expertize făcute de specialiștii Centrului  de Scafandri, aceștia au invocat unele deficiențe privind normele de pregătire, organizare şi protecţie a muncii în activitatea de scufundare atât în ceea ce priveşte echipamentul cât şi în ceea ce priveşte personalul disponibil şi asistenţa medicală ce ar fi trebuit acordată în caz de nevoie.

Altfel spus, cei din MApN dau vina pe pregătirea celor doi care, dacă ar fi fost instruiți la Centrul de Scafandri, tragedia nu s-ar fi produs.

Așa cum spuneam, din acel moment au început presiunile făcute de MApN, care și-a consolidat, astfel, monopolul în acest domeniu. Din acel moment, toate firmele și instituțiile care au scafandri, trebuie să fie autorizate de Centrul de Scafandri, iar vizitele medicale și restul activităților au trecut tot în subordinea acestuia, contracost.

În 2017 a fost publicată o nouă lege, Legea 167 pentru modificarea și completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării, care a menținut poziția Centrului de Scafandri din Constanța ca organ unic de control, pregătire, antrenare în ceea ce privește activitatea scafandrilor, fie ei militari sau civili. Legiuitorul avea obligația ca până în 2021 să publice și normele de aplicare a acesteia, ceea ce s-a și întâmplat.

Următorul pas a fost sesizarea, de către Sindicatul Scafandrilor, al Consiliului Concurenței, care a blocat legea din 167 din 2017, însă cei din MApN nu s-au lăsat și s-au întors la vechiul normativ, HG-ul din 93, pe care l-au reinterpretat în favoarea lor.

Revenind în prezent, sindicaliștii au acționat în instanță MApN-ul și Guvernul României, pentru eliminarea din textul HG 350/1993 a acelor elemente care au fost interpretate și folosite pentru instituirea monopolului.

Protest al scafandrilor

Minuta

Admite în parte cererea. Respinge excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei plângerii prealabile, ca neîntemeiate. Admite în parte acţiunea. Anulează în parte art. 1 şi 2 din HG nr. 350/1993 şi anume: din cuprinsul art. 1 sintagma ”şi pentru alte nevoi” şi din cuprinsul art. 2 sintagma ”şi ca organ unic”. Anulează art. 83, art. 431, al. 1 şi 2 al art. 432, din Metodologia privind reglementarea activităţilor de scufundare în România aprobată prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M63/2021. Respinge în rest acţiunea, ca nefondată. Cu recurs care se depune la Curtea de Apel Bucureşti Secţia a VIII a Contencios Administrativ şi Fiscal în 15 zile de la comunicare”.

Așa cum se poate observa, hotărârea nu este definitivă, dar este un început în ceea ce privește revenirea la normalitate. Pentru că, așa cum am mai arătat, în România avem destui scafandri cu pregătire UNESCO, care nu pot profesa în România din cauza monopolului impus de MApN. Și chiar dacă am face abstracție de faptul că s-a pus monopol pe acest domeniu, cei de la Centrul de Scafandri nici măcar nu au dotările necesare pentru pregătire, specifice unor lucrări subacvatice, însă reprezentanții lui au pretenția să verifice ei tot ce mișcă sub apă.

Daniel ALBU

1 COMENTARIU

  1. E un început,dar mai avem mult…….. Dacă nu acționăm și pt restul legilor(plx.143/145 etc)O Să Ne Trezim Fără de ȚARĂ,Iar moguli din MApN se vor gîndi la Bani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.