Intersecția DN 22, Constanța-Tulcea cu DJ 226, Năvodari-Lumina este locul producerii multor accidente rutiere, unele dintre ele grave. Ieșirea din Drumul Județean în cel Național fiind de multe ori o ruleta rusească pentru șoferi.
După îndelungi negocieri și solicitări ale locuitorilor din Lumina, pentru construcția unui sens giratoriu la intersecția DN22 cu DJ226, acestea au dat roade. În cursul zilei de miercuri, 24 iunie, a.c., au fost inaugurate lucrările și au participat Prefectul Județului Constanța, George Niculescu, primarului comunei Lumina, Ioan Roman și reprezentanții Poliției Rutiere.

”Vedem a doua zi de lucrări la sensul giratoriu de la Lumina, o lucrare care s-a lăsat mult așteptată. Această intersecție din punctul meu de vedere nu era bine organizată, de aceea încă de la sfârșitul anului 2018, m-am implicat și am susținut demersul locuitorilor din comuna Lumina pentru a realiza acest sens giratoriu”, a precizat prefectul.
La rândul său, primarul comunei Lumina a specificat că este foarte bucuros că au început lucrările. ”Primăria a făcut demersuri încă din 2017 pentru demararea acestor investiții și ne bucurăm că în sfâtșit se realizează acest sens giratoriu care este foarte necesar. Acesta va fi puntea de legătură dintre Midia și restul țării. În plus erau foarte multe accidente, iar acum sperăm să nu mai fie”, a precizat primarul Ioan Roman.


























