Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța este un spațiu cu povești care continuă să dezvăluie detalii surprinzătoare despre viața oamenilor din Antichitate. De această dată, reporterii Focus Press au stat de vorbă cu dr. Ana Hamat, arheolog în cadrul MINAC, despre locul pe care îl ocupau cățeii în lumea antică, despre rolul lor în gospodării, dar și despre legătura specială pe care o aveau cu stăpânii lor. Materialul vine în continuarea articolului dedicat pisicilor și semnificația lor în lumea romană.
Dacă astăzi câinii sunt considerați membri ai familiei, se pare că această apropiere dintre oameni și necuvântătoare are rădăcini mult mai vechi decât ne-am putea imagina.
„Știu că sunt foarte mulți iubitori de animale și în România și, cu siguranță, avem fie un cățeluș, fie o pisicuță pe lângă casă. Astăzi vorbim despre cățeluși în Antichitate și, spre deosebire de pisicuțe, să știți că avem mult mai multe reprezentări ale lor. Vorbim, în principal, despre căței în epoca romană”, a declarat dr. Ana Hamat.
Astfel, arheologul spune că aceștia apar inclusiv pe monumentele funerare, unde sunt reprezentați, de cele mai multe ori, alături de copii sau de femei. Unele dintre aceste reprezentări înfățișează animale de talie mică, ținute în brațe sau în apropierea stăpânilor.
Cățelușii de companie, un simbol al statutului social
Ca și astăzi, și în lumea romană existau câini de mai multe tipuri, inclusiv animale de talie mică, ținute în casă, asemenea cățeilor de companie din zilele noastre. Aceștia erau considerați animale deosebite, rare și costisitoare, iar deținerea unui asemenea exemplar putea reprezenta o dovadă a statutului social al familiei.
„Erau cățelușii care se țineau în casă, ca un fel de cățeluș mic de companie, exact cum doamnele își țin astăzi un cățeluș micuț într-o poșetă și îl poartă cu ele. Și la vremea respectivă existau cățeluși foarte mici, dintr-o rasă specială, care erau ținuți efectiv în casă.
Nu vă închipuiți că erau animăluțe ieftine. Dimpotrivă, erau animale scumpe, rare, iar să deții un asemenea cățeluș reprezenta și o dovadă a statutului tău”, a mai povestit arheologul.
Cei care nu își permiteau să cumpere un câine viu puteau avea jucării. Unele dintre ele erau zornăitori și ajungeau chiar în mormintele copiilor, fiind o dovadă a popularității acestor animale în gospodăriile romane.
Câinii, membri ai familiei. Stăpânii le ridicau monumente funerare
Pe lângă animalele de companie, în gospodăriile antice existau și câini de pază, în special în apropierea caselor oamenilor cu posibilități materiale mai reduse. Aceștia nu aparțineau neapărat unei rase anume, fiind folosiți pentru protejarea locuințelor.
Totodată, existau câini de vânătoare și animale care îi însoțeau pe stăpâni în viața de zi cu zi. Indiferent de rolul lor, unii dintre aceștia erau foarte apreciați și îngrijiți.
„Sunt rase de căței folosite la vânătoare, sunt rase de căței care îl însoțesc pe stăpânul casei și acasă. Sunt animale, în general, foarte iubite și foarte prețuite, cu zgărzi foarte colorate, uneori chiar împodobite cu pietre prețioase, deci foarte scumpe, și care sunt tratate efectiv ca un membru al casei.
Asemenea căței erau foarte scumpi, greu de întreținut și reprezentau dovada statutului de care se bucura posesorul, dar și familia acestuia. Erau prețuiți la fel cum prețuim astăzi un membru al familiei”, a relatat dr. Ana Hamat.
Legătura strânsă dintre oameni și câini era atât de puternică, încât moartea acestora era marcată uneori prin monumente funerare. La Roma, dar și în provincii, au fost descoperite pietre funerare dedicate câinilor care făcuseră parte din familie.
Dr. Ana Hamat a amintit și o dedicație emoționantă, în care stăpânul își exprima durerea provocată de pierderea animalului său: „Eu, care mă bucuram acum zece ani când te-am adus pe brațe acasă, astăzi plâng lipsa ta”.
Câinii de luptă, folosiți înaintea soldaților pe câmpul de bătălie
Asemenea grecilor și altor popoare din Antichitate, romanii foloseau animale special antrenate pentru luptă. Dr. Ana Hamat a amintit inclusiv celebra scenă din filmul „Gladiatorul”, în care un câine intră în arenă alături de luptători, explicând că asemenea animale existau și în realitate.
„Romanii, la fel ca grecii și ca alte popoare, aveau câini special antrenați pentru luptă. Era o rasă specială, asemănătoare molosilor, care era efectiv pregătită pentru confruntări. Nu erau antrenați neapărat să sară la oameni la întâmplare. Erau dresați să muște în anumite zone, astfel încât să doboare adversarul, iar în cazul cailor și al cavaleriei erau antrenați să se agate de gâtul animalelor”, a declarat arheologul MINAC.
Acești câini puteau fi organizați în grupuri și trimiși înaintea trupelor, către liniile inamice, urmând ca soldații să intervină ulterior. Erau animale inteligente, loiale, dar și extrem de costisitoare, atât prin prețul de achiziție, cât și prin pregătirea și întreținerea lor.
„Câinii reprezintă compasiunea, loialitatea, grija și credința fără margini. Cred că știți cu toții că iubim aceste animale fantastice tocmai pentru faptul că sunt în stare să ne schimbe tristețea în bucurie și să ne păzească.
Ați auzit, cu siguranță, multe povești despre eroismul acestor căței. Ei bine, și în Antichitate există dovezi ale eroismului lor față de stăpâni. Unii își salvau stăpânii la vânătoare, iar mulți dintre câinii de luptă nu supraviețuiau bătăliilor, sacrificiul lor fiind recunoscut de cei pe care îi slujeau.
Atunci când vorbim despre căței, să ne amintim că nu îi prețuim doar de ieri, de astăzi. Iar loialitatea lor și loialitatea noastră trebuie să fie veșnice”, a conchis dr. Ana Hamat.
Loredana BADEA
Citește și:
