În fiecare an, la data de 8 august, este serbată Ziua Internațională a Pisicilor. Dacă în zilele noastre felina este întâlnită în aproape fiecare locuință, gospodărie, instituție sau pe străzi, în așteptarea unui cămin, cum era ea privită în antichitate? Despre importanța pisicii în Imperiul Roman am discutat cu dr. Ana Hamat, arheolog în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC).
Pisica are o istorie extrem de veche alături de oameni. În Roma antică, felina era un animal de companie apreciat și un simbol al statutului social, spre deosebire de Egipt, unde felinele erau considerate ființe sacre, divine.
„Pisica, să nu aveți impresia că e o poveste nouă, e o poveste foarte veche și mai ales pentru romani era un animal destul de important. Avem foarte multe stele funerare, mai ales cu copii care sunt înfățișați ținând în brațe sau având la picioare o pisică, dar și cu doamne. Romanii erau mari admiratori ai animalelor de casă. Un animal de casă reprezenta bogăția familiei sau statutul mai important al acesteia în societate”, a declarat dr. Ana Hamat.
Păzitoarea proviziilor armatei romane
Pe lângă rolul afectiv, pisicile jucau un rol vital în menținerea igienei și în protejarea resurselor alimentare ale Imperiului Roman. Soldații și negustorii romani se bazau pe ele în campanii pentru a stârpi rozătoarele.
„Pisicile însoțeau întotdeauna coloanele oficiale ale armatei romane, pentru că în momentul în care se punea tabăra, pisica era responsabilă cu paza locului împotriva tuturor rozătoarelor care ar fi putut deteriora proviziile de hrană. Nu poți avea sănătate în lipsa unei hrane adecvate, iar în condițiile în care hrana este infestată de rozătoare, se răspândesc foarte multe boli. De aceea găsim rămășițele pisicilor foarte mult în castrele armatei romane”, a punctat arheologul MINAC.
Totodată, spre deosebire de alte animale, romanii admirau pisica pentru temperamentul ei liber și capacitatea de a fi autonomă, dar și pentru devotamentul de a reveni mereu alături de oameni.
„Pisica reprezenta independență, reprezenta o păzitoare. Romanii o admirau pentru că este un animal care nu are nevoie foarte mult de om – își găsește singură hrana, se distrează singură, dar cu toate acestea preferă compania oamenilor. Sunt frumoase, folositoare și, oricât de independente ar fi, tot se întorc acasă la finalul zilei”, a mai explicat dr. Ana Hamat.
Urmele trecutului: lăbuțele pe țiglele romane
Mai mult, dovada prezenței lor în taberele și orașele romane se păstrează inclusiv pe materialele de construcție din acea epocă.
„O frumoasă amintire a pisicilor antice sunt gheruțele, talpa, lăbuțele lăsate pe țiglele care urmau să fie arse în cuptor. Țiglele erau lăsate un pic la soare înainte de ardere, timp în care pisicile umblau pe lutul moale. Avem foarte multe amprente ale acestor pisici peste toată lumea romană”, a concluzionat arheologul MINAC.
Loredana MIHAI
