Descoperirile arheologice din bătrânul Tomis continuă să ne surprindă! Legende și povești străvechi plutesc încă peste orașul de la malul mării, păstrând vie o istorie impresionantă și cu o greutate culturală incontestabilă. Astăzi abordăm un subiect extrem de interesant: delfinii. Aceste mamifere încântătoare au reprezentat în Antichitate un simbol psihopompic, o creatură cu valențe mistice, cel mai probabil folosită în ritualuri.
Arheologul Oana Grigoruță, de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), ne-a vorbit despre simbolul delfinului în Antichitatea tomitană, subliniind rolul său în legendele antice și în relația om – delfin. Povești precum cea a cântărețului Arion sau cea a zeului Dionysos evidențiază prietenia, protecția și chiar sacrificiul acestor animale față de oameni. El era considerat un ghid al sufletelor către lumea de dincolo, fapt ce explică și absența oaselor de delfini în descoperirile arheologice: erau animale protejate și asociate ritualurilor sacre.
Printre creaturile care au populat mările, dar și imaginarul anticilor, delfinul ocupă un loc special. Mamifer marin din ordinul Cetacea, alături de balene și marsuini, a impresionat omul încă din primele întâlniri, în special prin comportamentul său. Plinius îi atribuie o natură de mijloc, între sălbatic și domestic, descriindu-l drept iubitor de muzică și prietenos cu oamenii. Neînfricat în preajma lor, delfinul înoată adesea alături de ambarcațiuni, jucându-se și întrecându-se cu acestea, uneori depășindu-le chiar și la viteza maximă.
Autorii antici au observat comportamentul și anatomia delfinilor, recunoscându-i ca mamifere, nu pești. Ei apar frecvent în artefacte din Dobrogea, inclusiv statuete, opaițe și mozaicuri, iar simbolul lor persistă până în prezent în cultura locală, fiind prezent și pe stema Constanței. Delfinul este, astfel, un simbol cu o încărcătură profundă, legat de mitologie, protecție și trecerea între lumi.
„În Antichitate, delfinul a fost un subiect de mare interes pentru autori. Grecii au scris mult despre el, atât despre legende, cât și despre modul în care reușea să supraviețuiască în diferite condiții. Vorbim despre Herodot, Aristotel, Plinius și mulți alți scriitori care au descris cum respiră delfinul, cum se hrănește, care sunt relațiile din interiorul grupurilor, adevărate rețele sociale ale delfinilor, dar și interacțiunea lor cu oamenii. Așa au apărut nenumărate legende ce subliniau comportamentul considerat aproape uman al acestor animale“, a declarat arheologul Oana Grigoruță.
Legendele care dăinuie în jurul delfinilor din Antichitate
Poate una dintre cele mai frumoase părți ale istoriei sunt legendele care dau o notă aparte descoperirilor și le păstrează mereu vii. Una este cea a lui Arion, celebrul cântăreț din Antichitate, renumit pentru inovațiile sale muzicale. Aflat pe mare, cu bogățiile câștigate din concerte, a fost ținta hoților. Aceștia i-au cerut să aleagă: ori îl omoară, ori se aruncă singur peste bord, păstrând ei comoara. Arion a cerut doar să cânte o ultimă dată. În momentul în care a început să cânte, în jurul corabiei s-au strâns mulți delfini. Atunci, Arion s-a aruncat în apă, iar unul dintre delfini l-a dus în siguranță până la țărm. Ajuns acolo, i-a povestit regelui ce s-a întâmplat, iar când hoții au ajuns la mal încercând să mintă că Arion murise, acesta a ieșit din ascunzătoare și a dezvăluit adevărul, iar regele i-a pedepsit pe hoți.
„Legendele antice vorbesc mult despre relația extraordinară dintre om și delfin. Există povești despre tineri care erau prieteni cu delfinii, fiind purtați de aceștia de pe un țărm pe altul. Însă, de obicei, aceste legende aveau și o parte tragică: moartea tânărului sau a delfinului. În multe dintre ele, delfinul, după moartea prietenului său, se sacrifica și el, ieșind la mal, unde murea.
Se vorbește și despre zeița Thetis, ajutată de delfini să ajungă la țărm în timp ce îl purta pe Ahile în brațe. Trimiterile la delfini sunt foarte dese în literatura antică – autorii descriau inclusiv felul în care aceștia dormeau. Ei credeau că delfinii sforăie, însă este vorba, de fapt, despre sunetul produs atunci când se ridică la suprafață pentru a respira, în timp ce își odihnesc, pe rând, câte o emisferă a creierului.
Anticii au înțeles rapid că delfinul nu este un pește. Observaseră scheletul, plămânii și comportamentul său, iar analiza aceasta anatomică depășea sfera legendelor. Foarte multe texte vorbesc despre modul în care delfinii își protejau puii și despre cum exemplarele bătrâne apărau femelele și tinerii din comunitate. La fel de interesant este și faptul că oamenii și delfinii colaborau uneori la pescuit: delfinii adunau bancurile de pești către zonele în care erau plasate plasele.
Se spunea chiar că delfinii puteau fi dresați să aducă bancurile de pești către mal, fără să fie cineva acolo. Există și o legendă despre doi bătrâni care primeau pește de la un delfin, iar copilul lor a devenit prieten cu același delfin“, a relatat arheologul Oana Grigoruță.
În arheologie, descoperim frecvent dovezi ale acestor credințe. Avem statuete – precum Venus reprezentată alături de fiul ei, Eros, și de un delfin –, opaițe cu Eros călărind delfinul, fragmente ceramice, amfore și chiar mici podoabe din os sculptate în formă de delfin, găsite în Dobrogea, la Callatis și Troesmis.
Simbolul delfinului este foarte prezent și în Dobrogea modernă
„Îl regăsim pe stema Constanței, în denumiri de restaurante, de instituții, ba chiar și în istoria submarinului «Delfinul». Este un simbol care a dăinuit din Antichitate până azi, mai ales că marea noastră a fost mereu bogată în astfel de animale“, a mai explicat arheologul MINAC.
De ce nu s-au găsit oase de delfini în descoperirile arheologice din Dobrogea?
Este posibil ca delfinii să fi fost considerați animale preferate ale zeilor și să nu fi fost uciși. De asemenea, părți ale mamiferelor erau folosite în ritualuri, amulete și medicină, ceea ce poate explica lipsa oaselor.
„Interesant este faptul că, în descoperirile arheologice locale, nu s-au găsit oase de delfini. Unii autori antici spun că delfinul era un animal preferat al zeilor, deci nu putea fi ucis. Fiind considerat un animal psihopomp – un ghid al sufletelor către lumea de dincolo –, delfinul apare constant în poveștile ce vorbesc despre trecerea dintre lumi. Totuși, unele părți ale delfinului erau folosite în Antichitate în ritualuri: uleiul era ars, iar anumite părți erau transformate în amulete despre care se credea că vindecă boli. Acest lucru ar putea explica absența resturilor arheologice.
În restul Imperiului Roman, delfinul apare masiv în artă: în mozaicuri, în fresce, pe pavimente – inclusiv la Pompei –, în scene marine alături de Neptun. Toate acestea întăresc ideea că delfinul era un simbol universal al Antichității, nu doar al zonei Tomisului. Și, desigur, sperăm să descoperim în continuare piese noi care să completeze această imagine fascinantă despre delfinii din Antichitate. Este un simbol nu doar frumos, ci și încărcat de o semnificație profundă“, a declarat arheologul Oana Grigoruță.
Loredana MIHAI
