Noapte agitată la Galați! În jurul orei 02.40, o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, impactul fiind urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10.
La fața locului au intervenit forțe și mijloace ale ISU Galați pentru limitarea efectelor incidentului și securizarea zonei, sprijinite de alte efective ale MAI și echipe specializate ale SRI.
Două persoane care se aflau în apartamentul incendiat s-au autoevacuat. Până în acest moment, nu au fost identificate victime. Ele au primit îngrijiri pentru escoriații.
Incendiu a fost lichidat. De asemenea, echipa de cercetare, specializată în explozii, formată din polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și Institutului Național de Criminalistică, din cadrul IGPR, s-a deplasat la fața locului
Din cercetările efectuate de specialiștii SRI de la fața locului, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat. Nu s-a impus evacuarea celorlalte scări ale imobilului.
70 de persoane s-au evacuat/autoevacuat din scara de bloc afectată.
UPDATE:
Inspectoratul de Poliție al Județului Galați a transmis, la rândul său că: “Până la finalizarea cercetărilor la fața locului, în zona în care o dronă a căzut pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, traficul rutier este restricționat pe ambele sensuri de deplasare ale străzii Brăilei, între intersecțiile cu străzile Roșiori și Traian. Recomandăm participanților la trafic să utilizeze rute alternative pentru evitarea zonei afectate. Vă mulțumim pentru înțelegere!”.
UPDATE:
,,Din primele informații, rezultă că toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului.
Cele două persoane care au fost rănite au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați.
Cetățenii sunt rugați să respecte recomandările autorităților și să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituționale.
Ministerul Apărării Naționale condamnă ferm acțiunile iresponsabile ale Federației Ruse și subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securității regionale și a stabilității în zona Mării Negre.
Astfel de incidente demonstrează lipsa de respect a Federației Ruse față de normele de drept internațional și pun în pericol nu doar siguranța cetățenilor români, ci și securitatea colectivă a NATO”, potrivit MApN.
UPDATE: NATO condamnă „imprudența Rusiei”
Purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a transmis vineri dimineață că secretarul general al Alianței, Mark Rutte, se află în contact cu autoritățile române. În același timp, NATO condamnă „imprudența Rusiei”.
„În această dimineață, un bloc de locuințe din România a fost lovit de o dronă, în contextul în care Rusia a atacat infrastructura ucraineană din apropierea frontierei. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se află în contact cu autoritățile române. Condamnăm imprudența Rusiei, iar NATO va continua să-și consolideze apărarea împotriva tuturor amenințărilor, inclusiv a dronelor”, a transmis reprezentanta NATO.
UPDATE: Nicușor Dan convoacă CSAT
,,Am convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării astăzi, la ora 11 pentru a discuta implicațiile celui mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Vom dispune măsurile proporționale în raport cu Federația Rusă. Gândul meu se îndreaptă, în primul rând, către persoanele rănite, către familiile lor și către locatarii care au trăit clipe îngrozitoare în propriile lor case. Le mulțumesc pentru calmul cu care au răspuns acestei situații și îi asigur de tot sprijinul statului român.
Caracterul fără precedent al evenimentului impune un răspuns ferm, coordonat și pe măsură — la nivel național, aliat și internațional. Declar, cu toată fermitatea, că responsabilitatea integrală pentru acest incident îi aparține Federației Ruse. Ceea ce s-a petrecut astăzi la Galați este consecința directă a războiului de agresiune dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei, a modului iresponsabil și nediscriminatoriu în care Moscova operează aceste sisteme de armament în vecinătatea imediată a frontierelor NATO, precum și a disprețului sistematic față de dreptul internațional. Nu există nicio ambiguitate cu privire la autorul și la cauza acestei agresiuni.
Forțele Armate Române au acționat respectând procedurile care au fost stabilite pentru astfel de situații, având ordinul ferm de a doborî drona de îndată ce condițiile ar fi permis o astfel de operațiune fără riscul producerii de victime sau distrugeri la sol.
După ce radarele armatei au detectat drona la intrarea în spațiul aerian național, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și un elicopter IAR-330 SOCAT au urmărit drona în spațiul aerian național. Decizia de a nu angaja ținta a fost luată pentru că nu au existat condițiile care să permită distrugerea ei fără riscul periclitării accentuate a siguranței populației civile.
Răspunsul României este ferm și pe mai multe paliere. Am dispus și am angajat următoarele măsuri, parte dintre ele deja realizate:
*1. Informarea aliaților* – Toți aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană au fost informați despre incident. Comunicarea cu structurile militare aliate este în desfășurare în timp real.
*2. Capabilități antidrone aliate suplimentare* – România a solicitat formal ca aliații să deplaseze pe teritoriul național capabilități antidrone suplimentare, pentru consolidarea apărării noastre și a Flancului Estic al Alianței, în conformitate cu instrucțiunile SACEUR.
*3. Sesizarea Consiliului de Securitate al ONU* – România va informa oficial Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite cu privire la această încălcare brutală și repetată a dreptului internațional de către Federația Rusă.
Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență, Serviciul Român de Informații au fost mobilizate. Alături de autoritățile locale gălățene, gestionează la fața locului consecințele incidentului.
A fost declanșată o anchetă completă privind împrejurările căderii dronei și au fost dispuse expertize tehnice pentru recuperarea fragmentelor în vederea identificării precise a tipului de armament și a traiectoriei. Am cerut Ministerului Afacerilor Externe să prezinte neîntârziat o serie de măsuri de luat în privința relației cu Federația Rusă, proporționale cu această situație atât de gravă.
România este un stat membru al NATO și nu va accepta, sub nicio formă, ca războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei să se transfere asupra cetățenilor săi. Apărarea teritoriului național și a cetățenilor României rămâne datoria mea supremă, prevăzută de Constituție. Este o datorie a cărei îndeplinire o asumăm împreună cu aliații noștri, iar astăzi, ca în fiecare zi, suntem mai puternici împreună.
Sprijinul României pentru Ucraina — politic, umanitar, militar și pe drumul integrării europene — rămâne neclintit. Cu cât Rusia continuă acest război, cu atât mai limpede devine necesitatea ca el să fie încheiat printr-o pace justă și durabilă, care să respecte suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei”, a transmis Președintele Nicușor Dan.
UPDATE: MApN explică de ce nu a doborât drona
Colonelul Cristian Popovici, șeful Direcției de Informare și Relații Publice a MapN, a răspuns: ,,E o întrebare legitimă și cetățenii trebuie să știe că noi facem tot ce putem, însă Armata are limitări foarte stricte în această situație, pentru că nu putem riscă să creăm mai multe amenințări decât putem preveni. Legea ne permite să deschidem focul în anumite circumstanțe asupra acestor obiecte folosite în conflictul din Ucraina, dar în condițiile în care e protejată viață populației și proprietatea”.
UPDATE: Reacția premierului Ilie Bolojan
Ilie Bolojan, premierul interimar al țării condamnă dur prăbușirea dronei rusești pe acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Galați. Acesta afirmă că incidentul arată, încă o dată, nevoia urgentă de accelerare a programelor de înzestrare a Armatei Române. Acesta anunță că un contract pentru capabilități anti-dronă urmează să fie semnat în următoarele ore.
„În cursul nopții trecute, o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc de locuințe din municipiul Galați, provocând un incendiu și rănirea ușoară a două persoane. Am fost în contact cu ministrul Apărării și au fost luate imediat toate măsurile pentru protejarea populației, iar, în plan diplomatic, au fost informați aliații și partenerii României. Această situație este inacceptabilă și reprezintă o nouă violare a spațiului aerian, generată de continuarea iresponsabilă și nejustificată a războiului dus de Rusia în Ucraina. Acest război continuă să afecteze securitatea României și a statelor de pe Flancul Estic”, a declarat Ilie Bolojan.
UPDATE: Raed Arafat: „Populația să înțeleagă că mesajele Ro-Alert trebuie luate în serios”
„Noi am emis mesaj RO-Alert, era al doilea mesaj care l-am emis în noaptea respectivă, pentru că înainte a fost un mesaj emis pe județul Tulcea. După care s-a emis al doilea mesaj care a inclus Brăila și Galați, la câteva minute înainte de prăbușirea acestei drone asupra blocului respectiv. La acest moment pagubele sunt, din fericire, fără victime umane. Avem apartamentul care a fost afectat grav de un incendiu care care a fost stins de pompieri. Avem două case de scări la două blocuri afectate, pentru că sunt două blocuri lipite de fapt și au fost afectate două case de scări, o casă de lift și cinci autoturisme. Deci avem două persoane rănite ușor și care au fost asistate la fața locului”, a precizat Raed Arafat.
„Momentan locatarii rămân evacuați până la verificările care se vor face de către colegii de la Ministerul de Interne, de la SRI, inclusiv asupra structurii blocului, dacă va fi nevoie, înainte să se întoarcă înapoi la apartamentele lor”, a mai spus el.
Raed Arafat lansează un avertisment către populație și susține că alertele transmise de autorități trebuie luate în serios.
„Protocoalele de intervenție există, numai că aici singurul lucru care rămâne este ca populația să înțeleagă că mesajele care le dăm sunt necesare. Probabilitatea este mică, dar uitați-vă că se întâmplă. Suntem la doilea incident într-o lună, așa că aceste mesaje trebuie să fie luate în serios. Cel puțin trebuie să se îndepărteze de geamuri, pereți, să se pună în mijlocul apartamentului ca să fie protejați de pereții exterior și dacă se poate chiar sub o structură, sub o masă, dacă este posibil sau dacă au adăpost în blocul respectiv, să meargă în adăpostul respectiv unde pot să ajungă rapid”, a declarat el.
Informații IMPORTANTE: https://focuspress.ro/oficial-de-la-mapn-cate-atacuri-ale-rusiei-au-avut-loc-in-apropiere-de-romania-si-cate-drone-au-patruns-in-spatiul-aerian-national-1a5fafd3f/
A.C.
UPDATE:



























