Piața Ovidiu găzduiește, până pe data de 4 august, un târg de antichități la care participă și Andrei Neagu de la ArtAntik Gallery. Am profitat de ocazie pentru a lansa o nouă rubrică, de fapt pentru a continua una mai veche, începută cu regretata Doina Păuleanu. Denumită generic „File de istorie“, ea va aduce în atenție istoria urbei noastre (și nu numai), cu clădiri, cu dovezi despre trecut, cu obiecte vechi. Adăugăm și prezentări din colecția privată a lui Andrei Neagu, cât și descrieri de obiecte care sunt comercializate prin intermediul galeriei, obiecte pe care le găsim interesante.
Discuția din cadrul primului material pus la cale cu reprezentanții ArtAntik Gallery aduce în atenție clădirile care se învecinau, odinioară, cu actualul Restaurant Pizzico din Piața Ovidiu. Ele nu mai există, dar dovada existenței lor apare și pe diferite cărți poștale de la 1900 – acestea sunt parte din colecția personală a lui Andrei Neagu. Vom reda mai jos firul discuției, cu precizarea că mai multe detalii regăsiți în materialul VIDEO atașat!
Andrei Neagu: „Vorbim despre un șir de clădiri din partea estică a Pieței Ovidiu. Prima dintre clădiri și poate cea mai cunoscută era construită la 1900, de către Nazaret Torosian, armean, de altfel și ctitorul bisericii armenești din Peninsulă. Acesta își construiește, după planurile lui Adolf Linz, căruia i-a aparținut toată această linie de clădiri (ca arhitect – n.r.), o casă impozantă, în stil eclectic, o combinație de elemente neoclasice cu elemente Art Nouveau – unii ar spune și cu influențe din secesiunea vieneză, pentru că Adolf Linz studiase arhitectura în Austria. Clădirea avea, practic, patru etaje: parterul, două etaje și o mansardă; era, probabil, la acel moment, cea mai impozantă din Piața Independenței, așa cum se numea Piața Ovidiu în acea perioadă. La parter a găzduit primul restaurant, care cred că a atins maximum de popularitate în anii 1920, Restaurant Bristol, în care se puteau servi atât mâncăruri orientale – influența otomană era încă pregnantă –, cât și mâncăruri rafinate, franțuzești și, bineînțeles, acolo se desfăceau toate ițele politicii și business-ului din Constanța, Dobrogea“.
Dovada existenței clădirilor o regăsim în imaginile de pe cărțile poștale colecționate de Andrei Neagu– una ilustrând frontul de est al Pieței Ovidiu, cu o corespondență interesantă: „Salutări, Eu vin la 13 august. Fă rost de mare primire“, semnată Mitică, 8 iulie 1926. Cartea poștală este expediată către București, domnului Alex Popescu, redactor la ziarul Universul.
A doua carte poștală, tot din 1926, este transmisă de la Constanța la Stanford, de un britanic, în ajunul Crăciunului. Mesajul face referire la zăpadă și vântul din zona în care se afla, Constanța.
Andrei Neagu: „Adolf Linz construiește imobile pentru mari proprietari și mari afaceriști ai Constanței, la început de secol XX. După imobilul lui Nazaret Torosian, avem o altă clădire, a lui Alexandru Logaridis, afacerist de origine greacă. El își construiește un imobil lipit de cel al armeanului, nu la fel de mare, dar la fel de înaltă. Clădirea, atribuită tot lui Linz ca architect, este construită în stil Art Nouveau, care domina întreaga Europă.
Zona Peninsulară însemna toată Constanța, din extremitatea unde se află acum Cazinoul până la Lupoaică. Cam acesta era orașul la 1878, când îl preia administrația românească și când se face schimbul de la fesul turcesc la melon sau joben.
Următoarea clădire, construită în 1905, tot a lui Alexandru Logaridis, care cumpărase de la evreul Bergovici, cu care era și asociat.
În 1908, apare o altă clădire, a aparținut lui Constantin Nichifor, avocat, care cocheta cu politica, conservator. La parterul ei a funcționat cofetăria de lux Pariziana, în care doamnele de la Constanța își etalau ținutele achiziționate de la Paris. Era cea mai în vogă locație de zi, pentru că Bristolul de alături era deschis non-stop și aveam acolo spectacole cu balerine și cântărețe.
Iată, viața Constanței de acum 100 de ani era foarte șic, animată; tocmai ce se inaugurase și portul, iar Constanța devenise un important oraș al Europei.
O altă clădire, de la 1914, tot stil Art Nouveau, a unui bulgar, apoi clădirea evreului Ben Takvor, purtând semnătura lui Adolf Linz, cu o notă dobrogeană“.
Ajungem la deznodământ, adică la dispariția clădirilor amintite mai sus: este în legătură cu războaiele, iar ulterior, cu perioada comunistă.
Prezentăm, în acest context, încă o carte poștală din colecția personală a lui Andrei Neagu, din perioada primului Război Mondial. Este o carte poștală de propagandă, din timpul ocupației germano-bulgare. A fost emisă de bulgari, datată 11 mai 1917, și înfățișează o ceremonie a armatei de ocupație. Imaginea a fost surprinsă în Zona Peninsulară, înfățișând, pe lângă militari, și clădirile de odinioară.
Andrei Neagu: „Ce a însemnat această perioadă de ocupație? Ca și în al doilea Război Mondial, de altfel, Armata a rechiziționat clădirile. Unele clădiri au ajuns într-o stare jalnică, jefuite. Dacă nu și-au găsit sfârșitul atunci, cele care au mai rămas în picioare – trei –, în 1985, au fost demolate de către regimul comunist“.
Alexamdra CUCU
