După discuțiile de la Guvern, de duminică dimineață, sindicatele au anunțat că profesorii nu se vor întoarce la cursuri până când ultima ofertă a Guvernului nu va fi adoptată prin ordonanță de urgență.
Sindicaliștii din Educație s-au întâlnit duminică, 11 iunie a.c., la ora 9.00, la Palatul Victoria, cu premierul Nicolae Ciucă.
Ultima ofertă a Guvernului prevede o majorare de 25% a salariilor din Învățământ. Iar prima tranșă din grila de salarizare de la 1 ianuarie 2024 va fi de 50%. În plus, vor fi alocate carduri valorice de 1.500 de lei pentru profesori, respectiv 500 de lei pentru personalul nedidactic, până în 2027. Acestea vor fi folosite pentru materiale didactice.
Ordonanța de Urgență ce stabilește aceste majorări va fi pusă în dezbatere publică duminică. În funcție de conținutul acesteia, sindicaliștii vor da un răspuns luni, la ora 10.00. Astfel, greva continuă și luni, 12 iunie a.c.
„În felul acesta, pornind de la faptul că sumele pe care le-am asumat în ordonanța de urgență pe care am adoptat-o, astfel încât să putem să încheiem acest conflict, în ordonanța pe care o vom pune în transparență astăzi (11 iunie a.c. – n.r.), împreună cu sindicatele, am agreat creșterea valorii sumelor pe care le vor primi atât personalul didactic, cât și personal didactic auxiliar, să crească la nivelul de 25%. De asemenea, am agreat ca, începând cu anul viitor, pe grila de salarizare nouă, în noua Lege a salarizării, salariul debutantului să fie echivalent cu salariul mediu brut pe economie. Iar procentul de 40% din vechea ordonanță de urgență va crește la 50%, începând cu 1 ianuarie 2024, și, desigur, vom acorda acele sume de formare profesională de 1.500 de lei anual, în luna octombrie, pentru personalul didactic și didactic auxiliar, și de 500 de lei anual, pentru personalul nedidactic. (…)
Ca atare, pentru mâine (12 iunie a.c. – n.r.), după ce astăzi vom pune în transparență conținutul ordonanței, toți cei care lucrează în instituțiile de învățământ vor înțelege demersul nostru, vor lua o decizie pe care o vor transmite până mâine la ora 10.00, așa cum am agreat cu reprezentanții sindicatelor. Ulterior, vom avea o nouă ședință de Guvern, în care vom aproba ordonanța și, în felul acesta, conflictul de muncă se va fi încheiat“, a declarat premierul Nicolae Ciucă.
V.I.
Citește și:



























