Mai mulți constănțeni din zona Tomis III și Dacia ne-au reclamat, vineri, 3 septembrie a.c., că Primăria municipiului Constanța taie copaci pentru a face locuri de parcare, pe Aleea Mimozelor.
Oamenii au solicitat primariei, anterior, să le amenajeze locuri de parcare, dar nu se așteptau ca administrația locala să taie copacii pentru acest lucru! În plus, mulți din aceștia ar fi preferat ca în zona aceea să se amenajeze loc de joacă, în contextul în care acolo nu există un spațiu destinat copiilor.
Situația este de-a dreptul ciudata și revoltătoare, având în vedere ca actuala administrație locală s-a erijat, în campania electorala, în apărătoarea spatiilor verzi.
UPDATE: După ce inițial a precizat că cei care taie copacii nu ar fi angajați ai Confort Urban, purtătorul de cuânt al Primăriei municipiului Constanța, Alin Vintilă a revenit cu următoarea precizare oficială: „Confort Urban are un proiect de regenerare urbana în acea zonă. Au taiat arbuști fără valoare peisagistică și anume oțetari. A fost și administratorul public, Felicia Ovanesian în zonă și a lamurit situația împreuna cu cetățenii.”
De precizat că Felicia Ovanesian s-a deplasat la fața locului, au fost sistate lucrări, iar anterior afirmase că zona este prinsă într-un program de amenajări parcări.
Am solicitat un punct de vedere al Primăriei Constanța în legătură cu această situația, răspunsul a fost că da, acea zonă este în planul amenajărilor de parcări:
„Noi am trimis Poliția Locală să verifice ce se întâmplă în zonă pentru că nu angajații din cadrul firmelor noastre au fost trimiși pentru a tăia acei copaci. Arborii aceia nu par a fi cu valoarea peisagistică, ci cei spontani, cum ar fi oțetari, corcoduși. Da, în zona aceea ce vor amenaja parcări, dar Aleea Mimozelor este mare”, au precizat aceștia pentru Focus Press.
L.M.
Citește și: