Când profesia pe care o avem se naște dintr-o pasiune, putem spune cǎ suntem dispuși să facem sacrificii pentru a evolua constant și pentru a atinge perfecțiunea. Este și exemplul doctorului Cristian Mina, de la M&M Dental Team, care face din profesia sa un mod de învǎțare continuǎ, un loc al cunoașterii, un sprijin pentru oameni și un suport educațional pentru studenți.
Reporter: Domnule doctor, ați fost recent în America – o perioadǎ destul de îndelungatǎ, dupǎ pǎrerea noastrǎ… Ce ați făcut acolo?
Cristian Mina: Nu m-am dus în vacanțǎ, am început un master legat de implantologie și chirurgia oro-dentarǎ, tot ce înseamnǎ augumentǎri, de țesut, de grefǎ osoasǎ și așa mai departe. Acest master se va desfǎșura pe perioada unui an la Universitatea din New York, în septembrie am fost la prima parte al acestui master. Avem pe întreaga perioadă mai mulți lectori, mai mulți profesori, medici și așa mai departe, astfel încât realizǎm partea teoreticǎ, cât și o parte practicǎ, cazuri clinice pe care le prezintǎ medicii de acolo și bineînțeles profesorii de acolo. Se desfășoară în cadrul Universitǎții, ceea ce este, din punctul meu de vedere, o experiențǎ aparte doar fiind acolo, în amfiteatru și pe holurile facultǎții, e un sentiment aparte…
Rep.: Veți mai merge sau asta a fost tot?
C.M: Mai am pânǎ la anul, prin iarnǎ sau prin toamnǎ se încheie, deci avem pe perioada unui an de zile, trebuie mers aproape continuu, costisitor, dar din punctul meu de vedere meritǎ, pentru cǎ este – sǎ zicem – pentru o cauzǎ nobilǎ, aceea cǎ aflǎm informații noi, manopere noi sau lucruri pe care nu le știam sǎ le realizǎm într-un fel. Putem vedea sau putem observa cǎ se pot realiza și în alt fel, poate mult mai ușor, mult mai, sǎ zicem, facil, deci este bine sǎ vedem cât mai multe, astfel încât în momentul în care noi ajungem la noi în clinicile și cabinetele noastre, sǎ combinǎm toate aceste informații astfel încât sǎ ne facǎ și nouǎ munca mai ușoarǎ și, bineînțeles, și pacientul sǎ beneficieze de niște servicii mult mai ușoare, cu o perioadǎ de recuperare mult mai bunǎ, deci beneficiarul fiind pacientul.
Rep.: Perfecționarea aceasta o faceți ori de câte ori considerați dumneavoastrǎ sau când se ivesc chestiuni care vǎ intereseazǎ? Cum decurg lucrurile acestea în branșa dumneavoastrǎ?
C.M: Avem cerere medicalǎ continuǎ, punctele, unde acolo avem nevoie de puncte și mergem la acele cursuri, sau aceste mastere, acestea nu mai sunt cu puncte, acestea se fac în funcție de ce dorește medicul sǎ facǎ sau la ce practicieni sau la ce profesori vrea sǎ se ducǎ, sǎ vadǎ, o anumitǎ manoperǎ. Sunt cursuri de o sǎptǎmânǎ, sunt mastere de un an, sunt fellowship-uri de doi ani, fellowship înseamnǎ cǎ te duci acolo zilnic efectiv, dar fiecare își alege sǎ zicem cam unde considerǎ cǎ ar vrea sǎ exceleze mai mult sau pe ce parte a acestei medicini dentare sau stomatologie ar vrea sǎ avanseze și bineînțeles cǎ existǎ o rețea de firme și colegi care se ocupǎ cu organizarea acestor cursuri, dar asta nu înseamnǎ cǎ nu putem și individual sǎ ne uitǎm la Universitatea din New York, de exemplu, sau la Universitatea din Berna, sǎ vedem ce cursuri existǎ. Deci, la ora actualǎ informația existǎ, informațiile le putem gǎsi pe net fǎrǎ nicio problemǎ, dacă nu, cu persoanele acreditate pentru așa ceva.
Rep.: Dar dumneavoastră înspre ce zonă vreți să ajungeți la perfecțiune?
C.M: O perfecțiune nu cred că există. Ideea e să ne îmbunătățim, să ne îmbunătățim manoperele, să ne îmbunătățim timpul de execuție.
Îmbunătățim toate aceste lucruri, bineînțeles că tratamentul va decurge mult mai ușor, reabilitarea pacientului sau recuperarea va fi mult mai rapidă și bineînțeles că și succesul va fi pe măsură. Asta nu înseamnă că niciun medic sau nu există medic care să nu fi avut un caz, hai să nu-i spunem eșec, (…) și-atunci mergem să vedem și de la alți medici ce au făcut în cazurile X, ce au făcut în cazurile Y și așa mai departe, astfel încât să evităm sau să minimalizăm chestiuni de genul acesta. Dorința mea este să excelăm pe partea aceasta de implantologie, augmentări, deci tot ce ține de reabilitarea asta chirurgicală.
Rep.: Doar această parte doriți să o mai faceți dumneavoastră sau, în cazuri excepționale, faceți și alte intervenții?
C.M: Mai fac și alte intervenții, dar la prieteni și la cunoștințe.
Rep.: În afară de faptul că mergeți și vă specializați, vedeți lucruri noi, dacă ar fi să faceți o comparație între ce se întâmplă în România și cum e în America, apropo de stomatologie, suntem mai bine, mai rău, cât de rău?
C.M: Nu aș putea spune că suntem mai bine sau că suntem mai rău, aș putea spune că suntem acolo unde trebuie să fim. În sensul că ce este și la ei, avem și aici. Și aici mă refer la infrastructură, adică tot ceea ce înseamnă aparatură, softuri și așa mai departe, dar și ca informație și ca medici și ca practicieni. Adică nu suntem cum eram, bineînțeles, acum douăzeci și un pic de ani. Suntem unde trebuie să fim. Diferit la ei este, bineînțeles, istoricul universităților și potențialul financiar pe care îl au acele universități. Acolo sunt foarte mulți oameni bogați care donează către facultățile respective, fie foști studenți care au ajuns la o anumită vârstă și au un anumit statut financiar (…), fie sunt pur și simplu oameni de afaceri care donează acelei facultăți, iar sumele sunt colosale. În privința asta, nu, din păcate, nu avem așa ceva. Adică să fie oameni de bine de la noi care să doneze către facultăți – nu avem. La noi, din păcate se donează doar la semafor, un leu sau doi lei și se spune că s-a făcut caritate. Eu nu dau la semafor, nu dau nimic. Dar în schimb, când este nevoie să susținem anumite proiecte pe educație și așa mai departe, le facem gratuite sau chiar investim, în sensul că și acum vom avea un curs cu un soft, Smile Cloud se numește, care este realizat de un român de-al nostru, un medic român, unde avem și nu numai acest curs, dar au fost și alte cursuri unde am oferit studenților de la Stomatologie din Constanța locuri gratuite. Gratuite înseamnă că nu cursul, eu am plătit lectorul care a venit, nu le-am ținut eu, le-a ținut altcineva, eu am plătit lectorul sau medicul care a venit, dar pentru studenții de aici le-am oferit aceste cursuri gratuit. Asta e ce putem face în privința cursurilor. Mai departe, donații și așa mai departe, bineînțeles că am susținut cam unde a fost nevoie și s-a solicitat, am făcut-o fără probleme, dar nu dau, nu donez în parcări sau în intersecții.
Rep.: Înțeleg că v-ar plăcea să vedeți și aici oameni de afaceri care se implică în educație?
C.M: Ar trebui, însă din păcate nu prea avem, nu prea avem care să doneze foarte mult spre universități și facultăți, nu prea avem foarte mulți oameni care să doneze spre spitale. La ei este cu totul altă mentalitate, ei nu donează sau nu fac caritate în parcări și în semafoare, dar în schimb dau câteva milioane de euro sau dolari anual sau poate o dată la universitatea sau spitalul respectiv și atunci toate acestea se văd în infrastructura facultǎții, care este impresionantǎ.
Rep.: (…) Îmi spuneați, la un moment dat, că deși oferiți aceste cursuri și au accesul gratuit studenții, nu prea păreați foarte mulțumit de numărul de participanți, sau mi s-a părut?
C.M: Nici acum nu sunt mulțumit. Este la fel de greu cu mentalitatea.. Eu o să continui cu aceste cursuri, chiar dacă este, să zicem, ambiție personală, eu o să continui și cine vine noi le oferim în continuare și le vom oferi în continuare. La un moment dat cu siguranță o să se schimbe un pic și mentalitatea studentului român și atunci o să spună: domnule, mă duc să învăț. Și este suficient să vină unul, doi, trei, cinci, zece, după care se va crea un precedent. În America, în schimb, se înscriu. Adică nu trebuie să vină cineva să le spună sau să se roage de ei, veniți să facem, veniți să dregem. Când li s-a oferit această oportunitate, într-o milisecundă ei sunt acolo. E o diferență de mentalitate pe care nu știu dacă noi o vom avea vreodată, dar sperăm cu timpul, cu anii, cu noua generație și cu poate deschiderea asta la informație și plecatul prin alte țări (…)
Rep.: Credeți că, având în vedere ce spuneați dumneavoastră, și anume că infrastructura în clinici există, medicii sunt bine pregătiți, dar prețurile în afară sunt mai mari, vom ajunge la un turism din acesta medical, vă doriți sau nu sunteți interesat?
C.M: Nu. Turismul medical este iarăși un fenomen care, din punctul meu de vedere, n-are nicio șansă de succes foarte mare pentru că un tratament realizat în altă țară și bineînțeles pacientul a plecat în țara lui de origine, dacă se întâmplă ceva, se poate întâmpla în șase luni, într-un an, doi, trei, cinci, zece, niciun medic de acolo din țara lui de baștină, să zicem, nu se va atinge de acel caz, astfel încât el va fi nevoit să vină repetat sau ori de câte ori va fi nevoie să se rezolve acel caz unde și-a făcut lucrarea respectivă sau implanturile sau ce-a făcut, fațetele, nu știu, în funcție de tratament.
Rep.: Sau medicul să o ia de la capăt.
C.M: Sau medicul, exact, să o ia de la capăt, adică îi spune pacientului: domnule, dăm jos tot, indiferent că-s fațete, că sunt obturații sau ce-o fi ele pe acolo și o luăm de la capăt. Adică practic trebuie să plătești din nou. Deci turismul – eu refuz, nu, am și refuzat, nu prea îmi place acest sistem unde nu putem avea o dispensarizare a pacientului, unde nu putem avea o comunicare cu pacientul. Vine după un an, doi, trei, cinci, zece, nu știi ce a făcut. Adică e destul de dificil. Ori ca să ai un control, și aici nu mă refer control să-l controlezi ce face acasă, dar un control comunicațional cu el, să vină în mod regulat când i se spune, domnule, în cazul implanturilor vii la X perioadă. De ce? Pentru că la tine cazul a fost mai dificil și atunci trebuie să verificăm primul an, să fim mai atenți. Ori lucrul ăsta dacă nu are disponibilitatea să vină, atunci e cam greu. Iar în general acest turism medical, în general sunt români care vin în țară și acei români ai noștri care vin în țară sunt oameni care nu au niște venituri foarte mari și în țările unde sunt. Adică pentru ei indiferent unde își fac dinții va fi oricum scump. De ce va fi scump? Pentru că îi va costa după aia drumurile repetate în România pentru a mai face ceva, pentru a mai repeta ceva sau a repara ceva și așa mai departe. Cei care dispun de, să zicem, sau au un cuantum financiar mai ridicat sau niște salarii mai mari, își fac în general în țările lor de origine. N-am văzut până acum să vină americani în România care să-și permită. În general vin cei care au salarii mai modeste, să zicem, care atunci încearcă o variantă în România. Dacă vin, pot să găsească și aici, bineînțeles, servicii foarte bune și își rezolvă problema. Foarte multe cazuri s-au rezolvat și așa mai departe. Dar există unul la 100, la 1000 de pacienți care poate să aibă probleme și atunci ce faci cu acel pacient?
Rep.: Îl aducem în România.
C.M: Da, dar mai greu.
Rep.: Iar în încheiere, când plecați din nou în America, ce faceți cu pacienții?
C.M: Mai vin câteva luni, iarăși avem încă o tură. De pacienți o să se ocupe colegii pe care îi avem aici și se ocupă destul de bine. Adică nu avem, n-am avut probleme cel puțin în perioada respectivă. Încercăm să menținem un echilibru în tratamentele respective, astfel încât și când sunt plecat să nu sufere nimeni (…)
Discuția integrală o puteți urmări în materialul VIDEO atașat!
A.D., A.C.
