O șoferiță din Buzău, cu tupeu fără limite, în vârstă de 32 de ani a ales să ignore semnalele acustice ale unui polițist afalt pe motocicletă, ce o urmărea deoarece agentul a sesizat în trafic nereguli cu privire la autoturismul condus de șoferiță, defecțiuni la sistemul de semnalizare-iluminare, a trecut pe roșu de două ori apoi a intrat cu mașina intenționat în motocicleta pe care se afla omul legii.
Aceasta, care a motivat ulterior că se grăbea să ajungă la București și că, după părerea ei nu este nevoie să oprească pe dreapta la semnalele polițistului, a încercat să scape, intrând în coliziune cu acesta, proiectându-l într-un taxi. Motocicleta pe care se afla agentul, în vârstă de 29 de ani, a luat foc, el fiind arucat câtiva metri pe șosea.
„Agentul nostru a sesizat în trafic nereguli cu privire la autoturismul condus de șoferiță, defecțiuni la sistemul de semnalizare-iluminare, a aenționat-o pe aceasta sonor, cu folosirea semnalelor acustice, pentru a opri pe dreapta. Aceasta nu s-a conformat, a urmat o cursă de urmărire pe raza municipiului Buzău. A forțat două semafoare succesive, ignorând culoarea roșie, iar când agentul de poliție rutieră a trecut în dreptul autoturismului, cu semnale acustice și luminoase, pentru a o determina să oprească, aceasta a virat cu vădită intenție stânga pentru a-l acroșa, ceea ce s-a și întâmplat”, a spus comisar șef Silviu Dinu, Șeful serviciului rutier IPJ Buzău.
Sindicatul Europol a postat în mediul online imagini de la incident.
Șoferița a fost reţinută. În urmărirea ei au fost trimise mai multe echipaje. Dusă în fața judecătorilor, tânăra a primit mandat de arestare pentru 30 zile.
L.M.




























