Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, neagă orice supoziții potrivit cărora apa de la robinet nu este bună pentru consum.
„În ultima perioadă, am cerut o legătură foarte strânsă atât cu RAJA, cât și cu Direcția de Sănătate Publică și cu cei ABADL, pentru a ne asigura că apa de băut este în parametri normali.
În momentul de față, apa de băut este în parametri normali, atât apa care este extrasă din subterna, cât și apa care provine din surse externe, respectiv Canalul Dunăre – Marea Neagră.
Apa este analizată inclusiv de cei de la Administrația Canalelor Navigabile, cea care provine din surse externe. Iar colegii de la RAJA sunt pregătiți, din punct de vedere tehnic, să intervină pentru a trata orice abatere de la perimetri prestabiliți“, a declarat Silviu Coșa într-un interviu acordat Focus Press.
V.I.



























Eu zic sa intrebati DSV-ul nu pe Cosa. Ei fac zilnic teste si sunt un masura sa spuna unde e buna si unde nu.