VIDEO. Protest la Telecom: profesorii nu sunt de acord cu numirea noului director. Ce spune conducerea ISJ Constanţa

0
441

Schimbarea directorului de la Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța este contestată de mai multe cadre didactice, care au transmis şi un memoriu Inspectoratului Judeţean Şcolar Constanţa, prin care îşi exprimă nemulţumirea. Profesorii nemulţumiţi au protestat marţi, 4 ianuarie.

Referitor la tensiunile de la Liceul Telecom, inspectorul general şcolar al ISJ Cobstanţa, Sorin Mihai a transmis următorul punct de vedere:

“Ca urmare a organizării concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Constanța, funcția de director al Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța a fost declarată vacantă. Conform articolului 27, alin (2) din METODOLOGIA privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat aprobată prin OME 4597 din 2021: „Prioritate la ocuparea funcțiilor rămase vacante după organizarea concursului au persoanele care au promovat concursul.” Doamna profesoară a promovat concursul, obținând notă peste 7,00 la proba scrisă și notă peste 7,00 la proba de interviu susținută pentru funcția de director de la Liceul Economic „Virgil Madgearu” Constanţa, însă postul a fost ocupat de un alt cadru didactic, care a avut notă mai mare. Așadar, cererea dumneaei de a ocupa prin detașare în interesul învățământului funcția de director la una dintre unitățile de învățământ în care au fost declarate vacante aceste funcții are prioritate, conform articolului din metodologia de concurs, precizat anterior. Trebuie, de asemenea, precizat faptul că ocuparea funcției de director prin detașare în interesul învățământului se face până la organizarea unei noi sesiuni a concursului și nu mai târziu de finalul anului școlar”.

Ce spun profesorii de la Telecom:

Astăzi am ieșit în fața liceului ca să ne exprimăm nemulțumirea vizavi de modul în care a fost numit în funcție de director, un candidat care a fost respins în proba de interviu pentru școala noastră. Doamna Năstase Aurelia care a fost numită în acest mod, a demonstrat că nu deține informațiile de bază pentru unitatea noastră școlară, informații precum domeniile de activitate și calificările în care noi formăm elevii, baza materială, agenții economici, noi fiind un liceu tehnologic colaborăm cu agenți cu tradiție pe piața muncii care nu vor dispărea mâine, așa cum s-a exprimat dumneaei.

Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații este o școală cu tradiție în Constanța care a primit de trei ori titlul de Școală Europeană, care are o experiență de 20 de ani în proiecte Erasmus, cu numeroase parteneriate atât la nivel național cât și internațional, toate acestea sunt rezultatul unui efort de grup și nu se pot realiza fără o echipa managerială care se implică activ în fața școlii, iar această echipă este formată din domnul profesor Coiciu Mihai în funcția de director și doamna profesor Guraliuc Daniela în funcția de director adjunct.

Am transmis un memoriu la Inspectoratul Școlar județean Constanța, nu am primit un răspuns, decât punctul de vedere al domnului inspector general apărut deja în presă. Deoarece dumnealui susține în răspunsul dat ca numirile persoanelor în funcția de director, urmăresc asigurarea continuității, aș vrea să-l între pe domnul inspector prin această cale, despre ce continuitate este vorba în cazul liceului Telecom, din momentul în care directorul în funcție de foarte mulți ani, este luat și mutat la liceul Pontica, iar pentru noi este adus un cadru didactic din afară unității noastre școlare.

Noi suntem hotărâți să facem toate demersurile necesare și să acționăm pe toate căile legale până în momentul în care vom fi lăsăți să ne facem meseria într-un climat propice studiului și formării elevilor, pentru că ei sunt principalii beneficiari ai educației.

Nu vrem să perturbăm procesul instructiv educativ și rezultatele viitoare ale elevilor, dar dacă va fi nevoie se va ajunge și la acest gen de protest . Aș dori să se țină cont de dorința noastră și să rămână aceași echipă managerială pe care am ales-o cu drag” , a declarat Claudia Dumitrache, cadru didactic la Liceul Telecom.

„Școală noastră a împlinit în anul 2021 30 de ani, școala are un anume specific, are o cultură organizațională aparte. Vreme de 22 a fost condusă de profesori care au înființat această instituție. Sunt profesori de excepție aici, copiii sunt minunați, directorii de aici au fost oamenii ai școlii, cunoșteau specificul acestei școli, cunoșteau că e un liceu tehnic. Prin urmare, interviul care a fost organizat urmarea să evidențieze capacitatea persoanei  care candidează de a prelua o asemenea școală cu specific tehnic, iar în interviu s-a demonstrat că doamna profesoară nu este cea mai potrivită în această școală pe postul de director .  Pe de altă parte, nedumerirea și revoltă noastră este dată și de felul în care  se aplică niște norme și anume faptul că o persoană care a fost declarată respinsă la proba de interviu pentru funcția de director ajunct în liceul de telecomunicații este numită apoi director. Liceul are directori susținuți de întregul colectiv al școlii, oameni ai școli, totodată e vorba de continuitate de calitate, promovarea unor valori în numele cărora am și câștigat de trei ori numele de Școală Europeană. Din interiorul școlii a candidat doamna director adjunct Guraliuc Daniela, însă a fost respinsă la prima probă”, a declarat şi Liliana Bârlădeanu, coordonator de programe și proiecte educative în liceul Telecom.

„Am fost foarte uimiți să fim anunțați că o doamna profesor despre care știam că nu a promovat interviul la liceul nostru, a fost numită, după aceeași, lege, director, din cauza acestei lucru ne-am adunat cu toții într-un consiliu profesorul și în acel consiliu am discutat și ne susținem părerea. Ne dorim că lucrurile să aibă continuitate, așa cum este situația acum cu cei doi directori, domnul Coiciu și doamna Guraliuc, este bine, după părerea mea, profesorilor și elevilor le este bine. Ne dorim ca situația să rămână așa până când o să fie un concurs, iar la acel concurs legal, dacă va fi să fie un profesor din afară școlii să fie, dar conform legii. E un lucru foarte neplăcut să mă gândesc că pe dată de 17 ianuarie o să vină doamna Năstase să-și preia postul, dar dacă se întâmplă, vom protesta” , a afirmat şi Alina Ioan, cadru didactic liceul Telecom.

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.