O constănțeancă domiciliată în Zona Peninsulară a ajuns la capătul puterilor din cauza unui vecin celebru: restaurantul Le Premier. Cunoscut ca un local cu pretenții, aici au început să se țină petreceri din ce în ce mai zgomotoase, până în zori. De altfel, patronii localului nu se feresc să anunțe programul „de club” și să funcționeze ca atare, iar asta pentru că au autorizație de funcționare perfect valabilă. Condițiile obținerii acestei autorizații este însă vehement contestată de o femeie care locuiește fix lângă “Le Premier”, aceasta susținând că reprezentanții localului “au mințit în acte”.
Daniela D.O. declară că “restaurantul Le Premier& Entourage, așa cum este din vara trecută, a obținut autorizație de funcționare declarând că nu există vecin de hotar cu caracter de locuință, eu locuind lângă acest local de mulți ani”. În ciuda faptului că Le Premier are, așadar, un vecin, nivelul de zgomot este insuportabil în fiecare week-end, Daniela fiind nevoită să sune periodic la Poliție, pentru a reclama disconfortul. În zadar!, mai susține femeia, care a adăugat că, pe lângă plângerile depuse la IPJ și la Poliția Locală, în cursul zilei de miercuri, 15 iunie, a apelat și la un avocat.
“Poliția Locală a efectuat numeroase controale pentru deranjul liniștii și ordinii publice, a înaintat un referat pentru suspendarea activității timp de 30 zile și nu se întâmplă nimic!”, afirmă Daniela. Pe lângă documentele care atestă că are casa lângă local, constănțeanca a transmis și o serie de imagini video din care reiese cât de mare este hărmălaia; în plus, există și măsurători în acest sens.
Contactați de Focus Press, reprezentanții Primăriei Constanța au confirmat faptul că femeia a depus numeroase sesizări la Poliția Locală și că: “În urma controalelor efectuate de către polițiștii locali au fost aplicate mai multe sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea programului prevăzut în autorizarizația de funcționare, pentru nerespectarea suprafeței prevăzută în actul administrativ și pentru tulburarea ordinii, liniștii publice și bunei vecinătăți. Totodată, s-a procedat la elaborarea referatului de suspendare a activității comerciale pentru o perioadă de 30 de zile . Referitor la emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea de activități complementare la același punct de lucru nr. 945/06.08.2021 pentru unitățile tip „camere de închiriat” și „restaurant” pentru S.C. Gambino & Lyra S.R.L. facem următoarele precizări: – în anul 2021 S.C. Gambino & Lyra S.R.L a depus documentație înregistrată la instituția noastră sub nr.139014/13.07.2021 pentru eliberarea autorizației de funcționare pentru desfășurarea de activități complementare la același punct de lucru situat pe str. Dr.Aristide Karatzali nr.1, zona Peninsulară; – în urma analizării documentației s-a constatat îndeplinirea condițiilor prevăzute în Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța, aprobat prin H.C.L. nr.427/2017, cu modificările și completările ulterioare; La momentul depunerii documentației în vederea eliberării autorizației de funcționare în dosar se regăsea declarația pe prorie răspundere a reprezentatului firmei, semnată și datată 13.07.2021, din care reiese lipsa imobilelor limitrofe (pe hotar) cu caracter de locuință. Precizăm fapul că cetățeanul care a făcut sesizarea figurează cu adresa de domiciliu la imobilul care se învecinează pe hotar cu unitatea reclamată, din data de 26.10.2021 conform actului de identitate, actul administrativ fiind eliberat anterior acestei date, respectiv data de 06.08.2021”.
“Totodată, s-a procedat la elaborarea referatului de suspendare a activității comerciale pentru o perioadă de 30 de zile”, au mai precizat reprezentanții administrației locale.
Vom reveni.
Alexandra CUCU




























Ca sa obtina autorizatia a declarat ca nu are vecini asadar se incadreaza la fals si se pedepseste penal. Dar na …partidul.