Într-un peisaj medical românesc adesea marcat de subfinanțare și lipsa acută de personal, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” se evidențiază printr-o luptă continuă pentru excelență și prin capacitatea de a fi un exemplu de reziliență medicală.
Sub coordonarea medicului primar urgentist și endocrinolog Camer Salim, director medical, cea mai mare instituție medicală din Dobrogea face față cu succes presiunii uriașe din sezonul estival, atrage fonduri, modernizează secții esențiale și, poate cel mai important, rămâne profund conectată la nevoile reale ale pacienților.
Cu o echipă care refuză să se lase înfrântă de obstacolele birocratice sau epidemiologice, Constanța oferă un exemplu viu de reziliență medicală. Provocările nu lipsesc, dar determinarea de a transforma sistemul într-un spațiu sigur, eficient și empatic este una fermă. Iar vocea medicilor – în sfârșit ascultată – pare că poate schimba, pas cu pas, cursul lucrurilor.
Cu o infrastructură învechită, un deficit sever de personal și un număr tot mai mare de pacienți, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța este, totuși, în plină transformare. Dr. Salim Camer, director medical al celui mai mare spital din Sud-Estul țării, vorbește deschis despre planurile de extindere, modernizarea secțiilor, parteneriatele public-private și eforturile de a aduce medicina de urgență mai aproape de comunitate – inclusiv prin proiecte precum linia de gardă pentru urgențele stomatologice.
Constanța nu mai este doar o haltă către salvare, ci o destinație sigură pentru sănătate. Într-un interviu Focus Press, dr. Camer Salim demontează mitul trenului spre București și vorbește despre realitățile sistemului sanitar dobrogean, provocările din UPU și nevoia acută de implicare comunitară. O lecție sinceră despre responsabilitate, empatie și construcție pe termen lung.
„Cel mai bun medic nu este trenul spre București, ci acela care îți este aproape” – cu această afirmație tranșantă, dr. Camer Salim combate un dicton adesea folosit în Dobrogea. Într-un dialog onest, medicul vorbește despre cauzele reale ale supraaglomerării Unității de Primiri Urgențe, despre lipsurile cronice ale spitalelor mici din județ, despre presiunea financiară și despre miza crucială a independenței medicale în următorii ani.
În fiecare vară, județul Constanța devine punctul zero al sezonului turistic românesc, atrăgând sute de mii de turiști, dar și un volum uriaș de urgențe medicale. În acest context, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” rămâne instituția-cheie în gestionarea nevoilor de sănătate ale întregii regiuni Sud-Est. Dr. Camer Salim ne-a explicat prioritățile verii 2025, direcțiile strategice ale spitalului și nevoia urgentă de reformă structurală.
Sezonul estival 2025 găsește spitalul într-un amplu proces de reorganizare și expansiune. Cu investiții majore, o viziune coerentă și parteneriate solide, echipa coordonată de dr. Salim Camer nu luptă doar cu presiunea verii sau cu lipsa de personal, ci și cu un sistem care face eforturi uriașe pentru a deveni funcțional.
Viziunea clară, determinarea și implicarea continuă transformă treptat Spitalul Județean Constanța dintr-o instituție copleșită de trecut într-un centru medical modern, capabil să răspundă exigențelor prezentului și provocărilor viitorului. Rămâne însă o cursă contra cronometru – cu nevoi reale, resurse limitate și o miză uriașă: sănătatea unei întregi regiuni.
Reporter: Doamna dr. Camer Salim, ce înseamnă pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța debutul sezonului estival 2025?
Dr. Camer Salim: Ca orice sezon estival, înseamnă un aflux mult mai mare de pacienți. Numărul mare de turiști care ajung pe litoralul constănțean duce inevitabil la creșterea prezentărilor în spitalul nostru. În plus, urmează un festival organizat în Costinești, care presupune un efort considerabil, mai ales din partea Unității de Primire Urgențe (UPU). Vara aceasta, unul dintre festivalurile majore nu va mai avea loc, așa că, să spunem, presiunea va fi puțin mai mică decât anul trecut. Am redus la minimum concediile pentru personal nostru, refacem stocurile de materiale sanitare, dezinfectanți și medicamente. Suntem pregătiți să primim cât mai mulți turiști – sperăm doar ca foarte puțini dintre ei să ajungă pacienți.
Reporter: Vorbiți-ne despre urgențele medicale. Ce predomină în această perioadă?
Dr. Camer Salim: În general, vara este sezonul exceselor. Oamenii vin în vacanță cu dorința de a se distra maxim, ceea ce uneori duce la situații neplăcute. Cele mai frecvente urgențe sunt politraumatismele cauzate de accidente rutiere, intoxicațiile – fie cu alcool, substanțe interzise sau alimentare – și, desigur, toxiinfecțiile alimentare, care sunt în creștere în sezonul cald. Un alt risc major îl reprezintă cazurile de înec. Îndemn turiștii să respecte indicațiile salvamarilor. Este spre binele tuturor. În plus, canicula afectează grav pacienții cu afecțiuni cardiovasculare. Crește numărul infarctelor, al accidentelor vasculare cerebrale și al edemelor pulmonare.
Reporter: Și lipotimiile?
Dr. Camer Salim: Da, evident. Lipotimiile apar frecvent din cauza deshidratării și insolației.
Reporter: Cum gestionează Spitalul Județean Constanța cazurile în care turiștii străini sau militarii de la Baza Mihail Kogălniceanu, un epicentru militar NATO, au nevoie de asistență medicală?
Dr. Camer Salim: În ceea ce privește baza NATO de la Mihail Kogălniceanu, avem contracte foarte clare. Militarii sunt considerați prioritari și intră direct în camera de resuscitare. Contractele sunt bine definite. În rest, fie că este vorba de cetățeni români sau străini, îngrijirea de urgență este la fel de promptă pentru toți pacienții.
Reporter: În cazul cetățenilor ucraineni, știm că a existat o rapotare diferită. Ce se întâmplă acum?
Dr. Camer Salim: La început au existat unele dificultăți, legate de statutul lor. Însă, din păcate, conflictul a continuat, iar noi am învățat să ne adaptăm. Sunt tratați foarte bine. Mulți dintre ei vorbesc deja engleză, iar unii chiar au început să învețe limba română, ceea ce ușurează comunicarea. Nu mai avem nevoie de translatori în toate cazurile.
Reporter: Să discutăm și despre investiții. Ce modernizări s-au realizat recent în spital și care sunt prioritățile pentru 2025?
Dr. Camer Salim: De când am preluat funcția, am reușit să introducem în structura spitalului trei laboratoare esențiale, toate cu autorizație sanitară de la Direcția de Sănătate Publică din Constanța: Laboratorul de cateterism cardiac și cardiologie intervențională, Compartimentul de radiologie intervențională și Laboratorul de electrofiziologie. Sunt pași uriași pentru pacienții noștri. A fost modernizată complet secția de sterilizare, care este acum automatizată și dotată cu tehnologii de ultimă generație, inclusiv sterilizare cu plasmă. Majoritatea blocurilor operatorii au fost reabilitate, iar terapia intensivă a fost digitalizată. La ortopedie avem un robot performant, despre care dr. Bogdan Obadă vă poate oferi mai multe detalii – înțeleg că suntem printre puținele spitale din țară care dețin o astfel de tehnologie.
Reporter: Cum colaborați cu autoritățile județene sau centrale pentru atragerea de fonduri?
Dr. Camer Salim: Vă dați seama, fără sprijinul autorităților nu putem face nimic. Avem o colaborare foarte bună, în primul rând cu o echipă care știe să ne asculte. În trecut, chiar dacă înaintam propuneri sau semnalam probleme, simțeam că nu ne ascultă nimeni, fie că o făceai într-un cadru oficial sau într-o discuție prietenească. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat. Suntem ascultați și primim răspunsuri rapide, care vin în sprijinul spitalului și, implicit, al pacientului care ne calcă pragul.
Reporter: Ce ne puteți spune despre infecțiile nosocomiale?
Dr. Camer Salim: Sunt, fără îndoială, dușmanul numărul unu al oricărui spital. Ne străduim din răsputeri să le ținem sub control. În ultimele săptămâni am intensificat măsurile de prevenție. Sterilizarea este bine pusă la punct, folosim doar dezinfectanți acreditați și în cantități suficiente, totul verificat riguros. Directoarea de îngrijiri are poate cea mai grea misiune în această privință. Pe fiecare etaj sunt amplasați dezinfectanți pentru mâini și suprafețe. În plus, apărut aparate moderne care evaluează gradul de igienizare a mâinilor – introduci mâna și vezi imediat dacă dezinfectarea este corectă. Lucrăm constant cu asistentele-șefe pentru a verifica inclusiv igiena personalului, iar aici am o preocupare specială legată de unghii – unghiile cu gel sau artificiale pot fi un pericol real. În secția de terapie intensivă facem eforturi mari: închidem saloane pe rând pentru a le dezinfecta complet. Ne luptăm cu aceste infecții, este o bătălie continuă. Rămâne o problemă importantă pentru orice director me.
Reporter: Criza de personal! Să discutăm despre atragerea medicilor la Spitalul Județean. Care sunt specialitățile cele mai deficitare în acest moment?
Dr. Camer Salim: Ca de obicei, specialitățile grele. Avem un deficit major pe terapie intensivă și medicină de urgență. La Constanța, de exemplu, întâmpinăm dificultăți în acoperirea liniei de gardă la chirurgie plastică – nu reușim să o asigurăm 100%. Am avut probleme și la ORL, dar acolo, mulțumită doctorului Lupașcu, s-a stabilizat situația. În ambulatoriul integrat al spitalului a fost o provocare, pentru că mulți medici aveau contracte cu Casa de Asigurări prin cabinetele private și nu puteau avea două contracte simultan. Am rezolvat acest aspect, chiar dacă ne-am atras unele nemulțumiri. Până la urmă, s-a înțeles că locul de muncă este acolo unde ai contractul de bază. Acum avem doi medici cardiologi care asigură ambulatoriul de cardiologie. Am reușit să aducem și un medic ORL pentru cabinetul destinat copiilor, care rămăsese descoperit. La Secția Exterioară de Pneumologie Agigea nu aveam anestezist – acum avem. Însă, o mare problemă este lipsa pediatrilor la Năvodari. Colegii noștri s-au confruntat cu afecțiuni serioase și au fost nevoiți să se retragă. Din iulie, însă, vom avea și acolo un medic pediatru. Facem eforturi constante, dar contextul e complicat. Avem de-a face cu o ordonanță – cunoscută ca „ordonanța trenuleț” – care blochează scoaterea la concurs a posturilor vacante, cu excepția celor eliberate în 2025. Ne descurcăm cum putem.
Reporter: Sunteți și șef de lucrări la Facultatea de Medicină din Constanța. Cum reușiți să atrageți medicii și ce rol joacă parteneriatul cu Universitatea Ovidius din Constanța în formarea și recrutarea noilor specialiști?
Dr. Salim Camer: Vă dați seama? Este un rol esențial. Aș putea spune că este vital, pentru că noi, în primul rând, suntem un spital clinic – un spital clinic de urgență – și atunci formarea de noi medici este la fel de importantă ca și tratamentul exemplar oferit pacienților. Ei sunt cei care, în viitor, ne vor trata chiar pe noi. Colaborarea cu Universitatea Ovidius este foarte, foarte bună și esențială în acest sens.
Reporter: Să discutăm și despre strategie, viziune și leadership. Care sunt cele mai presante priorități pentru spital în următoarele șase luni?
Dr. Salim Camer: Avem multe. Unele le-am realizat deja. Când am venit aici, am spus clar: numărul unu pentru mine, ca director medical, a fost să resuscitez ambulatoriul integrat al spitalului – și am reușit. Vă dați seama ce bucurie am avut când am văzut că la registratură nu mai făceau față fetele. Aveam patru recepționeri care răspundeau la telefoane, iar telefoanele sunau continuu, pe lângă coada de la ghișeu. A fost enorm pentru noi. Nu toată lumea își permite să meargă la cabinete private, iar policlinica noastră trebuie să funcționeze la capacitate maximă – și acum chiar funcționează. Un alt obiectiv atins: laboratorul de electrofiziologie este funcțional. Se fac deja implanturi de cardiostimulatoare și defibrilatoare. Domnul doctor Răzvan Maxim, împreună cu doctorul Belgin Salim și doctorul Denis Amet (care colaborează cu noi prin contract de voluntariat), au realizat primele intervenții. După 15 iulie, vom începe o colaborare și cu doamna doctor Gabriela Răileanu, din București, cu o expertiză avansată în electrofiziologie cardiacă intervențională. Ca obiective imediate, vizăm funcționarea deplină a Laboratorului de Radiologie Intervențională. Avem doi medici – unul dintre ei, dr. Andrei Baz, are deja competențe; celălalt, dr. Alexandru Timofte, deține o competență europeană și se află în proces de obținere a celei naționale. Acesta din urmă colaborează deja cu spitalul în regim de prestări servicii, în cadrul Radiologiei de urgență. Laboratorul de Cardiologie Intervențională este și el pregătit. Așteptăm doar ocuparea posturilor prin concursul programat pe 25 iunie. Sperăm ca medicii să promoveze examenul, astfel încât să putem da drumul efectiv la activitate. Estimăm că, după jumătatea lunii august, ambele laboratoare vor fi complet funcționale.
Reporter: În calitate de director medical al celui mai mare spital din Sud-Estul țării, gestionați responsabil și provocările sistemului de urgențe și coordonați echipele medicale într-un mediu complex și solicitant.
Dr. Salim Camer: Suntem aproape de a finaliza partea de modernizare a Unității de Primiri Urgențe. Lucrările au început deja de câteva luni, s-a schimbat aproape tot în structura UPU, suntem în plină construcție și ne aflăm în parametrii proiectului. În paralel, se lucrează și la noul spital „Mama și Copilul”.
Reporter: Când preconizați că va fi gata?
Dr. Salim Camer: Undeva la începutul anului 2027 trebuie să fie complet funcțional.
Reporter: Așteptăm cu mare interes.
Dr. Salim Camer: Și noi, vă dați seama. Problema noastră nu este doar legată de personal. Avem o problemă majoră în ceea ce privește spațiile. Gândiți-vă că acest spital a fost construit în 1969, pentru o populație mult mai mică decât cea pe care o deservim azi. Acum este pur și simplu neîncăpător.
Reporter: Pediatria este sufocantă…
Dr. Salim Camer: Da, da, exact. Tocmai de aceea, mutarea secțiilor de pediatrie, neonatologie și obstetrică în noul corp de clădire va fi extraordinară pentru noi. Vom elibera spații importante în actualul spital și vom putea reorganiza secțiile într-un mod mai eficient.
Reporter: Există vreo strategie sau un plan concret pentru urgențele stomatologice? Sunt copii care au abcese dentare și sunt direcționați către cabinetele stomatologice private. Există o linie de gardă? Se intenționează să se introducă?
Dr. Salim Camer: Exact asta facem. Suntem în curs de a introduce în structura Unității de Primiri Urgențe un cabinet dedicat urgențelor stomatologice. Vor fi clar definite urgențele care intră în această categorie și, foarte important, cabinetul va fi destinat și copiilor cu nevoi speciale, care necesită uneori intervenții sub sedare minimă sau în condiții speciale. Acestea trebuie să se desfășoare într-un spital, sub supraveghere strictă.
Reporter: Unde va fi amenajat cabinetul?
Dr. Salim Camer: Ne chinuim să obținem spațiile necesare. Aceste spații, care aparțineau spitalului, au fost vândute și acum sunt în proprietate privată. Avem însă sprijinul Consiliului Județean Constanța și există deja un proces de expropriere în derulare. Intenționăm să redăm acelor spații vechea lor destinație.
Reporter: Aceste spații erau…
Dr. Salim Camer: Da, erau cabinete de stomatologie, de radiologie dentară, urgențe stomatologice, chiar și cabinete de tehnică dentară. Cred că vom reuși să le reconfigurăm.
Reporter: De ce pacienții cu infarct miocardic acut STEMI sunt transferați la București? De ce nu pot fi rezolvate cazurile aici, la Constanța?
Dr. Salim Camer: De mult nu mai transferăm pacienți la București. Însă, într-adevăr, intervențiile nu se desfășoară în cadrul spitalului nostru direct, ci în parteneriat public-privat, cu o unitate privată. Practic, spitalul nostru este inclus în programul AP-STEMI, dar intervențiile propriu-zise se realizează prin colaborarea cu această unitate, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.
Reporter: Vă doriți să deveniți independenți în acest sens?
Dr. Salim Camer: Da, exact asta ne dorim. Avem un contract care se va încheia la sfârșitul anului 2026. Până atunci, ne propunem să începem măcar cu partea de pacienți cronici, tratați cu personalul propriu, în cadrul laboratorului nostru de cardiologie intervențională. Avem echipamentele necesare, avem infrastructura – așteptăm doar specialiștii.
Reporter: Ce le răspundeți constănțenilor care încă mai folosesc celebrul dicton „Cel mai bun medic este trenul spre București”?
Dr. Salim Camer: Ce le-aș spune? Cel mai bun medic este cel care se află cel mai aproape de tine. De multe ori, nu mai ajungi nicăieri – nici la Viena, nici la București – așa că le doresc să aibă încredere deplină în medicii care le sunt cel mai aproape.
Reporter: Spitalele din Mangalia, Hârșova, Cernavodă și Medgidia au unități de primire urgențe și secții dotate cu aparatură, dar cu toate acestea continuă să transfere un număr mare de pacienți către Spitalul Județean Constanța. De ce se întâmplă acest lucru și ce le lipsește acestor spitale pentru a gestiona mai eficient urgențele locale, astfel încât să nu mai fie suprasolicitat Spitalul Județean?
Dr. Salim Camer: Este o mare problemă pentru noi. În primul rând, aceste spitale nu au dotarea necesară, nici personalul specializat. De exemplu, funcționează cu laborator de analize doar până la ora 14:00, nu au radiologie funcțională permanentă, nu au computer tomograf și nici medici de gardă. Așa că toate cazurile mai complexe sunt direcționate către noi. Și nu primim doar din aceste orașe. Sunt cazuri redirecționate către Constanța și din Tulcea, Fetești, Slobozia… Deci ne confruntăm cu un volum uriaș de cazuri. Problema mare este alta: dacă, de exemplu, un pacient este internat într-un astfel de spital și acolo nu există cardiolog sau CT, înțeleg să fie trimis la Constanța pentru investigație, apoi să fie retrimis înapoi. Dar nu asta se întâmplă. Pacientul este externat și ajunge în UPU ca urgență. Se solicită 112 și este adus la noi. Și atunci îl preluăm ca o urgență nouă, o luăm de la zero.
Reporter: Discutăm de o pasare a responsabilității?
Dr. Salim Camer: Este o pasare clară a pacientului. Iar când ajunge la noi, trebuie să îl luăm din nou ca urgență, chiar dacă el tocmai a fost externat din alt spital. Trebuie reluate toate investigațiile. Mi-ar plăcea ca medicul care știe că nu are dotările necesare, în loc să facă externarea și apoi să trimită pacientul în UPU, să colaboreze cu noi și să existe o continuitate reală a actului medical.
Reporter: Care sunt provocările majore pe care le întâmpinați în managementul medical al spitalului?
Dr. Salim Camer: Resursa financiară este întotdeauna grija principală. Căutăm constant soluții pentru a face economie – nu în sensul de a reduce calitatea actului medical, ci de a evita irosirea fondurilor. De exemplu, dacă pacientul a plecat din UPU cu un set de analize, nu are rost să le repetăm după 20 de minute, când ajunge în secție. Sau, dacă s-a făcut o endoscopie, nu trebuie să indicăm și un CT doar pentru că „putem”. Investigațiile trebuie să fie țintite, precise, adaptate diagnosticului – nu făcute „din cap până în picioare”.
Reporter: Cum vedeți evoluția spitalului în următorii 5 ani?
Dr. Salim Camer: Sper să fie o evoluție favorabilă. Îmi doresc ca spitalul nostru să devină independent, să nu mai depindem de privați. Să avem specialiști care pot rezolva cazurile aici, la Constanța. Am început deja: neurochirurgii noștri nu mai trimit toate cazurile la București, neurologii noștri fac tromboliză aici. În curând vom începe trombectomia prin radiologie intervențională. Cardiologii noștri ar trebui să poată gestiona complet cazurile aici – să nu mai facem coronarografii, implanturi de stimulatoare cardiace sau stenturi în colaborare cu privații, ci în spitalul nostru. Vreau o Urgență mai prietenoasă. Vă spun sincer: actul medical din UPU este corect. Dar, într-adevăr, sunt nemulțumiri. Fiecare pacient consideră că problema lui este cea mai urgentă – și este de înțeles. Dar pentru noi, urgențele reale sunt infarctul, stopul cardio-respirator, hemoragiile digestive, politraumele, comă… Celelalte, așa-zise urgențe minore, creează frustrări pentru că așteptarea este mai lungă. De acolo vin majoritatea reclamațiilor. Înainte, radiologia era externalizată complet. Acum, între orele 08:00–20:00, avem o radiologie proprie în UPU. Asta ne ajută enorm. Radiografii, tomografii, ecografii – toate se fac mai rapid. dr. Radu Baz rezolvă cazurile pacienților internați, iar UPU are propria Radiologie, o echipă tânără, deosebită, care muncește cu sufletul.
Reporter: Sunteți și medic urgentist. Explicați diferența dintre codurile de urgență și de ce se așteaptă mai mult pe codul verde.
Dr. Camer Salim: Codul roșu intră imediat și necesită resurse mari – personal, aparatură. Codul galben este și el critic, pentru că poate deveni roșu în orice moment. Codul verde este ultima prioritate. Și este ca în gară – pacienții vin continuu. E imposibil să spui „i-am terminat pe toți”. Triajul e făcut de obicei de personal mediu. Mai nou, am implicat echipajele SMURD în triaj atunci când nu sunt pe teren. Am creat condiții: cameră de odihnă, priză pentru ambulanță. Îmbunătățim constant acest aspect, pentru că triajul greșit poate duce la probleme grave.
Reporter: Am ajuns și la cea de-a treia parte a interviului, care vizează dimensiunea umană și comunitară. Sunteți o prezență activă atât în proiectele sociale, cât și în cele educaționale. Cât de importantă este implicarea în comunitate pentru un lider medical?
Dr. Camer Salim: Nu sunt lider de mult timp, dar cred că trebuie să fii implicat, să fii un model. În Urgență am o echipă tânără, extraordinară. Le spun mereu: atitudinea medicului contează. Modul în care te porți, implicarea, toate contează. Dacă îți pasă de oameni, ei vor vedea și vor avea încredere.
Reporter: Care este deviza sau motto-ul după care vă ghidați în activitatea profesională, atât ca medic, ca șef de lucrări, cât și ca director medical? Ce vă motivează în momentele grele?
Dr. Camer Salim: Iubesc ceea ce fac. Medicina de urgență este pasiunea vieții mele. Când reușeam să resuscitez un stop cardio-respirator, era o bucurie imensă – poate doar comparabilă cu realizările copiilor mei. Nu pot spune că am un motto anume, dar încerc mereu să mă pun în locul celui din fața mea. Mă gândesc: «Dacă eu aș fi fost în locul acestui om, ce mi-aș fi dorit de la medicul din fața mea?» Știți, ca om, încerc mereu să mă raportez cu empatie și responsabilitate.
Reporter: Ce mesaj aveți pentru tinerii medici și studenți care aleg Constanța ca punct de pornire în carieră?
Dr. Camer Salim: Le spun tuturor, inclusiv copiilor mei: «Faceți acum ce alții nu vor să facă, ca mai târziu să puteți face ce alții nu pot face». Știți, unii nu vor să facă gărzi. Nu, asta chiar nu pot să înțeleg. Adevărata frumusețe a medicinei se descoperă în gardă: atunci când ești luat prin surprindere, când înveți cu adevărat ce înseamnă medicina. Acolo cred că începi să prinzi drag de meserie, pentru că, dacă reușești să gestionezi cazurile de urgență, ai senzația că lumea este a ta și că poți duce la bun sfârșit orice ai început.
Reporter: Ce mesaj doriți să transmiteți pacienților, aparținătorilor, turiștilor, locuitorilor din Dobrogea, precum și personalului medical în pragul acestei veri intense?
Dr. Camer Salim: Să se bucure de vacanță, dar fără excese de niciun fel. Iar constănțenilor le spun sincer: aveți încredere în doctorii voștri.
Reporter: Iată că întâlnirea cu dr. Camer Salim, director medical al spitalului, a oferit o imagine clară asupra felului în care medicina, spiritul de echipă și viziunea pe termen lung pot transforma provocările într-un model de bună practică. De la organizarea specifică sezonului cald, până la strategiile pentru atragerea tinerilor medici, dialogul cu domnia sa a fost o lecție despre echilibru, responsabilitate și speranță în sistemul sanitar românesc. Vă mulțumesc!
Dr. Camer Salim: Și eu vă mulțumesc!
A consemnat Alexandra VASILE



























