VIDEO. Studenții UMC testează situații limită pe care le vor întâlni pe mare, cu ajutorul Simulatorului Compartiment Mașină

0
194

Continuăm prezentarea dotărilor din cadrul Universităţii Maritime din Constanţa, care se poate lăuda cu cele mai performante sisteme de simulatoare existente în patrimoniul unei unități de învățământ superior din ţară. De data aceasta, vă aducem în atenţie Simulatorul de Maşină.

Acesta a fost achiziționat de către UMC în anul 2003, ulterior upgradat în anul 2010 de Kongsberg Maritime Ship Systems A.S. Norvegia. Modelul simulatorului se bazează pe o navă tip VLCC (Very Large Crude Carrier) cu motor principal diesel lent, supraalimentat. Modelul motorului principal răspunde dinamic la schimbările din funcţionare şi operare ale modelului navei. Studenții din cadrul Universității Maritime din Constanța au parte de cele mai performante aparate și simulatoare. Studenții vor testa situații pe care le vor întâlni pe mare.

Prof. Ion Șerbănescu, Șef Lucrări Științe Inginerești în Domeniul Mecanic și de Mediu din cadrul Universității Maritime Constanța a prezentat care sunt compartimentele simulatorului Kongsberg Maritime. Pentru început a prezentat sala de curs, acolo unde studenții și profesorii pregătesc partea teoretică a exercițiului.

„La începutul fiecărui exercițiu pe care îl desfășurăm în cadrul acestui simulator, studenții, împreună cu profesorul, pregătesc acest exercițiu, în sala de curs. Facem un briefing cu ceea ce trebuie să urmărim, după care, mergem în camera de control a sălii mașini, cât și sala mașină și desfășurăm exercițiul, după care ne întoarcem aici și vedem ce am făcut corect și ce nu, pentru ca data viitoare să știm exact ce avem de făcut pentru a nu mai face greșeli”, a declaratprof. Ion Șerbănescu, Șef Lucrări Științe Inginerești în Domeniul Mecanic și de Mediu.

Apoi, a continuat cu sistemul de comandă- supraveghere și control. Aici, studenții vor putea vizualiza toate echipamentele acestui simulator, precum și tabloul de control al acestuia.

„Ne aflăm în cadrul simulatorului Kongsberg, simulator de mașină, în care noi pregătim viitori ingineri mecanici pentru navă. Acest simulator Kongsberg, este actualizat în fiecare an și constă într-un sistem de comandă supraveghere și control pentru toate echipamentele care sunt pe navă. Este un sistem integrat pentru toată nava: punte, mașină. Este un ansamblu de solftware și hardware ce comunică și controlează nava. Studenții noștri participă la programe de pregătire în acest simulator începând cu anul II până în ultimul an de studii. Participă atât cei de la secția Electromecanică, cât și cei de la secția Electrotehnică și cei de la Navigație pentru că inclusiv cei de la Navigație trebuie să știe ce se întâmplă în această zonă a electromecanicilor. Acest simulator este împărțit în mai multe spații: cel în care ne aflăm acum este camera de control sau de comandă. De asemenea există și sala mașinii. Avem și sala de curs. Totodată avem și tabloul principal electric”, a mai spus prof. Ion Șerbănescu, Șef Lucrări Științe Inginerești în Domeniul Mecanic și de Mediu.

La final, Prof. Ion Șerbănescu, Șef Lucrări Științe Inginerești în Domeniul Mecanic și de Mediu din cadrul UMC a prezentat sala mașină, locul preferat al studenților, deoarece aici ei pot simula diferite exerciții de situații limită: cum ar fi un incendiu la bordul unei nave.

„În sala mașină unde avem așa-zisele instalații și agregate, precum și propulsia navei, întruchipate în trei display-uri: generator, echipamentul de producere a curentului electric la navă, separatoare, compresoare de aer, motorul principal de propulsie, cât și generatorul de abur, pentru că aici ne aflăm într-un simulator navă tip tanc. În acest spațiu avem foarte multe monitoare și terminale din care studenții noștri poate să verifice instalațiile, poate să facă diferite operațiuni necesare în desfășurarea exercițiului nostru. De asemenea, unii dintre aceștia sunt în camera de control, deoarece exercițiu se desfășoară întotdeauna în echipă”, a mai precizat prof. Ion Șerbănescu, Șef Lucrări Științe Inginerești în Domeniul Mecanic și de Mediu

Simulatorul Maşină este proiectat, implementat şi integrat de Kongsberg Maritime Ship Systems A.S. Norvegia. Modelarea simulării are la bază sistemul software OTISS (Operator Training Industrial Simulation Technology System), dezvoltat de SAST (Special Analysis and Simulation Technology Ltd., England). Interfaţa om-maşină este realizată pe baza EMULA Graphic Software Package dezvoltat de Institute of Energy Technology (IFE), Halden, Norway.

Universitatea Maritimă din Constanța (UMC) oferă pregătire în domeniul transportului maritim și în domenii conexe – inginerie economică, tehnologii și sisteme de telecomunicații, ingineria și protecția mediului în industrie, energetică.

Loredana MIHAI

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.