Focus Press vă aduce în atenție două personalități remarcabile ale Constanței, consacrate în domeniul artei fotografice și nu numai: prof. Iulia Pană și dr. Oana Cojocaru.
Prof. Iulia Pană este poetă, artist vizual, jurnalist cultural de televiziune, producător independent de film și doctorand în studii culturale, cu o teză despre fotografia de artă, la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii.
Discutăm despre o profesoară emblematică a Artei Fotografice de la Centrul Cultural Județean Teodor Burada unde predă de ani buni. Iubită și apreciată de cursanți, elevi și colegi, prof. Iulia Pană este ușor de recunoscut. Personalitatea complexă a prof. Iulia Pană constă într-o combinație de trăsături puternice și admirabile, cu o pasiune pentru cultură și artă. A acceptat să ne poarte pe parcurusul interviului Focus Press de-a lungul carierei sale impresionante, ne-a vorbit cu emoție despre poezie, fotografie, artă, cultură, curatoriat care i-au rămas cel mai aproape de suflet.
Dr. Oana Cojocaru este medic primar Anatomie patologică, cercetător ştiinţific, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei, asistent universitar la Facultatea de Medicină, Biologie Celulară, Universitatea Ovidius din Constanța, doctor în medicină Magna cum laude (Ordinul ME 5771/13/12/2021) și fotograf profesionist. Predă studenților de la Universitatea Ovidius Biologie celulară și moleculară și le vorbește despre Brâncuși.
Dr. Oana Cojocaru excelează în arta fotografică prin ingeniozitate, viziune și, mai ales, talent, reușind să obțină rezultate extraordinare. Recent, la un concurs internațional, un juriu riguros, care a analizat numeroase fotografii profesioniste, i-a acordat o medalie.
Dr. Oana Cojocaru ne invită să pătrundem în universul microscopic și frumuseţea patologicului. Medicul a transformat celulele și țesuturile în opere de artă și ni le dezvăluie prin intermediul expoziției ,,TransplArt!”, expoziție ce a fost vernisată duminică, 24 noiembrie, la Centrul Multifuncțional Jean Constantin, prof. Iulia Pană fiind curatorul.
În cadrul interviului Focus Press, dr. Oana Cojocaru recunoaște că există o legătură între artă și medicină și este foarte interesantă, dacă ne gândim la marii pictori, la marii sculptori ai Renașterii. Dacă aceștia nu ar fi studiat corpul uman, nu ar fi ajuns la rafinamentul la care au ajuns în operele lor, în pictură, în sculptură.
Atât prof. Iulia Pană, cât și dr. Oana Cojocaru vorbesc în interviul acordat despre ,,TransplArt!”, expoziția de la Constanța, despre parcursul lor profesional, despre neajunsurile artei românești, despre terapia prin fotografie și nu numai. În rândurile care urmează redăm interviul integral.
Reporter: Zece promoţii, peste 150 de cursanţi, sute de lucrări prezentate în cadrul expoziţiilor de absolvire. Acesta este, pe scurt, „bilanţul” multor ani în care prof. Iulia Pană a predat și predă celor pasionaţi de fotografie Cursul de Artă Fotografică la Centrul Cultural Teodor Burada din Constanța. O adevărată şcoală, creată la Constanța graţie vocaţiei de dascăl şi talentului artistic pe care le are prof. Iulia Pană.
Prof. Iulia Pană: Mulțumesc frumos! Sunt copleșită de ce spuneți că am creat eu o școală. Nu! Școala a fost creată de mult și au fost și alți profesori înaintea mea, care, ca și mine, probabil că au însuflețit mișcarea fotografică din oraș. Eu am ajuns, dacă vrei, un pic întâmplător. Eu eram un om de televiziune, cu mulți ani de carieră în televiziune și, la un moment dat, mi s-a oferit șansa să predau acest curs de fotografie și video la Centrul Cultural Județean Teodor Burada. Atunci era director doamna Doina Voivozieanu, care mă cunoștea de copil, fiind vecine în cartier și probabil că și-a asumat riscul să mă ducă acolo, că știa că mă poate pune la punct. Ideea este că toți oamenii care vin la acest curs sunt oameni pasionați. Nu vine nimeni la un curs întâmplător. De aceea, au fost foarte multe generații și am creat foarte multe expoziții. De câțiva ani încoace chiar lucrăm cu absolvenții școlii și mai departe. Încercăm să creăm expoziții personale, cum este cea de azi, despre care vom vorbi, cu absolventa mea și, cum să zic, fotograful medic Oana Cojocaru. Sigur că există o școală de fotografie în Constanța. Există oameni care au grupări fotografice nu numai de la Centrul Teodor Burada, oameni care s-au coagulat în grupări de fotografie, de stradă, de fotografie de concept și chiar au organizat singuri expoziții. Am fost întotdeauna încântată de acest lucru. Ceea ce n-am spus la vernisajul nostru este că am creat o asociație care se ocupă cu fotografie și poezie, tocmai pentru a crea această mișcare mult mai amplă.
Rep.: Cum se numește asociația?
Prof. Iulia Pană: Asociația KULTurale.
Rep.: Cui se adresează cursul de Artă fotografică de la Centrul Cultural Teodor Burada?
Prof. Iulia Pană: Se adresează tuturor oamenilor. Am avut cursanți de la 12 ani. Bine, n-am primit foarte mulți cursanți de la 12 ani. În momentul în care s-au înscris și au venit la testare, am putut să decid dacă un copil de 12 ani poate să participe la cursuri, pentru că avem un curs format din trei paliere: tehnică fotografică, istoria fotografiei și istoria artei. Dacă istoria fotografiei și a artei este o chestie mai relativă, tehnica fotografică trebuie înțeleasă, fiind un domeniu științific. Un copil de 12 ani are ceva noțiuni de încadratură și de foto compoziție, pentru că s-a născut deja cu multe reprezentări vizuale: televizor, telefon, tabletă. Limita, de partea cealaltă, nu se oprește decât pe la vreo 70 și puțin de ani. Cred că am avut și cursanți de 70 de ani, dar important este să vină și să se bucure de fiecare lucru pe care îl văd și îl învață acolo să experimenteze. Este un curs care nu poate să îți dea decât bucurie și frumusețe.
Rep.: Cum reacţionează cursanții când află ce minunății pot face cu aparatul de fotografiat?
Prof. Iulia Pană: Putem să o întrebăm și pe Oana.
Rep.: De asemenea, sunteți și mentorul Oanei. Ați fost profesorul ei.
Prof. Iulia Pană: Mentor este mult spus.
Dr. Oana Cojocaru: Pe partea de fotografie, da! Cu siguranță este și un mentor. Iulia m-a ajutat foarte mult să îmi găsesc drumul, cred. Într-un fel. Adică, atunci când m-am înscris la cursul de fotografie, nu știam unde o să ajung. Știam că este ca o stație. Nu știam unde să-l termin, o să-l termin, ce voi face, dar sunt foarte încântată că am luat decizia să merg la acest curs și a fost extraordinar de bine. Într-adevăr, am simțit bucurie de fiecare dată, la fiecare curs, mai ales că Iulia nu face numai cursuri de fotografie, ci le îmbină foarte frumos cu cursuri de istoria artei, ceea ce este extraordinar.
Rep.: La fotografie am putea spune că este ca la fotbal: se pricepe oricine! În prezent, găsim o mulţime de fotografi disponibili. Ca profesionist, ce credeţi că ar trebui să facă diferenţa? Cum facem selecţia fotografilor pentru evenimentele importante din viața noastră?
Prof. Iulia Pană: Este foarte greu de răspuns, pentru că fiecare om are un anumit fel de a privi un produs, de tipul acesta fotografic. Nu toți avem același simț estetic dezvoltat și putem face diferența între o fotografie realmente de bună calitate și o fotografie mai puțin bună. Unora le plac editările foarte îngroșate și puternice. Am văzut la fotografia de eveniment tinere care sunt editate foarte mult și mă întreb dacă acum ești editat atât de mult, când o să ai 50 de ani, nu ai fi vrut să te vezi cum erai cu adevărat la vârsta de 20? Este foarte greu să faci diferența, să pui pe cineva să facă diferența, care nu are un simț estetic sau măcar minime cunoștințe despre ce înseamnă fotografie. Dar, la fel de bine, astăzi, fotografie face oricine. Este o pandemie fotografică. Cel mai folosit cuvânt pe Facebook, pe lângă numele unei persoane, este fotografă. Mai toată lumea își pune photographer. Ușurința cu care, cu un telefon bun, poți face încadraturi extraordinare și imagini foarte frumoase te poate numi fotograf. Acum depinde dacă vrei să fii un fotograf profesionist și să treci dincolo de această ușurință cu care realizezi o fotografie. Să iei o cameră, care are cu totul și cu totul alt mecanism de realizare a fotografiei, Numai atunci când printezi o fotografie ea își arată cu adevărat viața. Fotografia se spune că este într-o mică moarte clinică, pentru că nu o mai vezi nicăieri. O ai în telefon, în laptop, în tabletă. Ea printată prinde viață și să faci un print foarte bun, cu o rezoluție foarte bună, îți trebuie o cameră și o mână, și un ochi și o stare cu care să realizezi o fotografie cu adevărat valoroasă.
Rep.: Merită menționat faptul că dumneavoastră sunteți medic anatomopatolog. Recent, constănțenii au asistat la un eveniment extraordinar, la un eveniment memorabil: expoziția ,,TransplArt!”, expoziție la care prof. Iulia Pană este curator. Aș vrea să-mi povestiți despre expoziție. Care este povestea ei? Cum a început totul?
Dr. Oana Cojocaru: Cred că începutul a fost undeva acum foarte mulți ani, când am făcut prima fotografie la microscop. Ușo-ușor, am început să văd alte imagini, dincolo de patologie, de diagnosticul histopatologic pe care îl fac zi de zi. Peste un timp, am reușit să ridic ochii din microscop și să văd în afară, în afara microscopului, să îmi doresc să fac fotografii, să spunem, la nivel macro. Ușor-ușor am început să fac lucrul acesta. Mi-am cumpărat o cameră. Evident că lucram pe modul automat, pentru că nu știam altfel, până când am ajuns la cursul Iuliei și am intrat în Triunghiul Bermudelor, cum îi spun eu. Acolo am învățat despre sensibilitatea ISO, despre diafragmă, despre timpul de expunere. Este bine că am reușit să ies din Triunghiul Bermudelor și să înțeleg câte ceva și mi-am dat seama cât de diferit stau lucrurile și cât de important este să ai și niște cunoștințe tehnice. Apoi am absolvit cursul Iuliei. Am continuat cu fotografia microscopică. Iulia m-a încurajat în acest sens și mi-a spus că am putea face o expoziție de genul acesta. Sigur că atunci când le-am văzut printate a fost altfel. Într-adevăr, cumva fotografiile prind viață și este totalmente diferit de felul cum percepi pe telefon sau pe un ecran. Mi-am dorit cumva să aduc altceva prin fotografia mea microscopică. Imaginile pe care le fotografiez în microscop au povestea lor. Câteodată simt că celulele îmi povestesc anumite lucruri. Diane Arbus spunea că „o fotografie este un secret și ascunde un secret”. Și așa cred că este.
Prof. Iulia Pană: Da, trebuie să mărturisesc că prima dată când i-am văzut fotografiile am zis: „Vai de mine!” Făcusem un film cu ceva timp în urmă, o instalație artistică unde era vorba tot despre boală, despre cancer și cu o artistă cred din Marea Britanie, care avusese boala asta nenorocită. Am făcut un filmuleț și am căutat să montez în imaginile respective celule canceroase. Șocul meu a fost unul fantastic, pentru că sunt de o frumusețe incredibilă. M-am gândit cum de lucrurile acestea, atât de urâte, devin atât de frumoase. Da, bineînțeles că lucrările Oanei sunt cu totul altfel față de acele celule canceroase. Bine, are și ea una pe care a numit-o „Les fleurs du mal”. Am întrebat-o: „Oana, cum de reușești să vezi lucruri atât de frumoase în țesuturi, în oase, în celule, în tot ce studiezi tu în fiecare zi? Să scoți atâta frumusețe?” Și i-am spus: „Continuă!” A participat la expozițiile de clasă, unde a avut fotografii absolut normale. Să nu vă imaginați că Oana fotografiază numai celule. Nu! Acesta este un proiect al ei. Eu întotdeauna îndemn pe toți cei care vin la cursul meu, din anul întâi, să se gândească ce le face plăcere. Să fotografieze foarte mult. Să încerce să facă un proiect pe cei doi ani de școală. Un proiect care să le aducă bucurie, cu care pot face un catalog, cu care pot face o expoziție. I-am spus: „Oana, continuă pe latura asta! Îmi place foarte mult”. Are foarte multe fotografii. Mi-a fost foarte greu să aleg și cred că și ei i-a fost foarte greu să aleagă, pentru că este foarte dificil să faci o fotografie la microscop. Totul depinde și de camera pe care o ai, de timpul și locul în care fotografiezi. În timpul serviciului este destul de greu să faci o fotografie. Trebuie să ai răbdare, starea necesară și așa mai departe. A fost greu, mai ales că unele erau atât de frumoase, dar rezoluția nu ne-a putut lăsa să facem o fotografie de dimensiunea 50×70 de cm, cât au aceste fotografii din expoziție. Oricum, ele au fost primite la vernisaj cu un foarte mare succes. Dacă ne întoarcem la „Les fleurs du mal”, trebuie să ne povestească Oana cum a fost să realizeze o astfel de fotografie.
Dr. Oana Cojocaru: Privesc în microscop și ziua și noaptea și văd lucruri foarte frumoase. Văd țesuturi normale și văd foarte multe tipuri de leziuni. Sigur, nu văd numai celule canceroase. Văd foarte frecvent, este adevărat, și diagnostichez leziuni grave, urâte. Dar, partea aceasta ține de meseria mea și cumva cred că am avut nevoie să evadez de acolo și să îmi găsesc un portal, o gaură de șarpe în care să mă retrag și să mă liniștesc puțin. Am încercat să găsesc ceva care să îmi aducă relaxare și am început să ascult poveștile celulelor. De fapt, cred că asta am făcut. Prima fotografie care mi-a plăcut foarte mult și care este una dintre preferatele mele este „Cumințenia Pământului”. Cea pe care am numit-o după celebra sculptură a lui Constantin Brâncuși. Mi-a rămas foarte dragă, pentru că atunci am asemuit-o instantaneu cu „Cumințenia Pământului” și am promovat-o foarte mult. Apoi mi-am dat seama că am găsit și alte fotografii, alte imagini care m-au dus cu gândul la o poveste sau la alta. Fotografiile din prima mea expoziție, din „TransplArt”, au primit nume fiecare. Unele au primit un nume de roman, altele de sculptură, altele în numele unei formații și așa mai departe. Le-am asociat cu ceva din artă, să spun, sau poate cu un titlu de poezie. Îmi place foarte mult să fac lucrul acesta atunci când cunosc povestea. Am citit cartea sau am citit romanul sau poezia și atunci lucrul acesta mă inspiră și am putut să-l fac și mi-a făcut o plăcere deosebită. În ceea ce privește „Les fleurs du mal”, da, este o imagine dintr-o formațiune canceroasă și nu putea să primească alt nume. Chiar mă gândesc la un viitor proiect de genul acesta, pe care să-l numesc „Les fleurs du mal” și să aibă imagini numai cu leziuni sau din leziuni de genul acesta. Reușesc cumva să găsesc frumusețe și acolo. Cred că este foarte important. V-am spus, unul dintre fotografi mei preferați este Joel-Peter Witkin. El a povestit în fotografia lui despre estetica macabrului. A găsit o frumusețe în macabru. Și cumva mi-a plăcut foarte mult această idee. Sunt și eu, la rândul meu, pasionată de estetica urâtului, să zic a macabrului. Și probabil că de asta reușesc să văd lucruri frumoase acolo unde alții nu reușesc.
Rep.: Practic, ați transformat celulele și țesuturile în opere de artă. Talent, studiu, experiență, pasiune, perseverență. Cum se conturează profilul unui artist complet?
Dr. Oana Cojocaru: Mă copleșesc aceste cuvinte și pe mine. Niciodată nu m-am văzut ca un artist. Încerc doar să văd altfel lucrurile. De fapt, nu știu dacă frumoase sau urâte, dar încerc să le văd altfel. Și da, îmi place să găsesc partea nevăzută a lucrurilor. Cred că este pasiune. Dacă nu-mi găsesc pasiune, nu continui într-o direcție sau alta. Cred că asta mă guvernează, să zic.
Rep.: Sunteți curatorul acestei expoziții și nu numai, pentru că sunt foarte multe expoziții la care ați participat. Cât de important este spațiul în care se desfășoară o expoziție pentru curator?
Prof. Iulia Pană: O întrebare foarte importantă. Avem spații de expoziție în acest oraș? Nu avem!
Rep.: Cultura nu lipsește și aduceți în atenția noastră tot ceea ce este frumos.
Prof. Iulia Pană: Artiștii nu stau. Artiștii lucrează. De mai bine de 7 ani, singura galerie pe care o avea orașul, Galeriile Fondului Plastic, sunt tot într-o renovare. Muzeul de Artă din Constanța, care este un muzeu foarte frumos, un muzeu care găzduiește expoziții interesante și colecții ale muzeului de foarte mare valoare, este copleșită acum de cereri de spațiu pentru expunere. Suntem foarte mulți artiști plastici în oraș, fotografi nu mai spun care nu avem unde să ne expunem lucrările. Șansa noastră, a Centrului Cultural Teodor Burada, este că avem în subordine Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin și avem acolo o sală în care putem expune fotografie. Nu numai fotografie și artă plastică. Alte spații nu sunt în acest oraș. Am expus cu câteva absolvente ale cursului și membre ale Asociației KULTurale, sub tema Poemafoto, fotografie și poezie la Muzeul Ion Jalea, grație Lelia Rus Pîrvan, directoarea Muzeului de Artă. Ea a înțeles că va trebui să aducă în prim-planul vizitatorilor și acest muzeu extrem de frumos, dar mai puțin vizitat și făcând expoziții de fotografie sau de artă plastică se formează un flux mai mare de vizitatori. În rest, nu avem alte spații de expunere. Este foarte important să ai un spațiu adecvat. Dacă vreți, curatorii spun întotdeauna că formula de cub alb, spațiul alb, în care fotografia sau pictura să se regăsească foarte bine, să fie undeva pusă, să fie vizibilă ochiului vizitatorului, ar fi perfect. Deocamdată nu avem nici măcar o galerie. Mi se pare cel mai ciudat că nu există nici în mediul privat ceea ce ar fi necesar orașului o galerie privată. Cred că sunt oameni cu foarte multe posibilități, care ar putea să facă un gest de Mecena și să susțină. Sunt spații ample, hale care sunt nefolosite, lăsate în paragină, care ar putea fi aduse la viață printr-o formă de gard.
Rep.: Este un strigăt?
Prof. Iulia Pană: Este un strigăt, pentru că, de exemplu, în orașele mari: Timișoara, Cluj, Oradea și Brașov s-au creat spații de genul acesta. Foste fabrici au devenit hub-uri culturale, în care sunt expoziții, sunt spații de spectacole, sunt atelierele artiștilor.
Rep.: Ce îi lipsește Constanței ca să ajungă un hub cultural, așa cum sunt celelalte orașe din țară?
Prof. Iulia Pană: Nu poate să devină tot orașul un hub cultural, ci spații în care să se întâmple asta. Îi lipsesc probabil oameni care să își dorească acest lucru. Nu numai administrația locală. Administrația locală trebuie să ne aibă și pe noi în vedere, pe lângă alte lucruri importante ale orașului, dar și mediul de afaceri. Oamenii de afaceri ar trebui să fie mai apropiați de cultură, mai încântați de faptul că sunt niște oameni care își dedică viața lucrului frumos. Toți vrem să avem în casă o lucrare de artă originală și nu o lucrare de artă printată, pe care o poți cumpăra de la orice magazin de suveniruri.
Rep.: Cum am putea să atragem oamenii spre cultură, spre artă?
Prof. Iulia Pană: Oamenii sunt atrași în mare parte de cultură. Constanța, chiar dacă multă lume o consideră un oraș mai puțin cultural, a avut în ultimii ani foarte multe evenimente culturale. Numai noi câte vernisaje și câte întâlniri artistice am avut. De exemplu, noi facem destul de des în Clubul Doors întâlniri literare cu scriitori importanți. De asemenea, am făcut un festival de poezie la un nivel foarte înalt, comparativ cu festivaluri de poezie din țară, care au mulți ani în spate. Festivalul de la Corbu. S-a numit „Poezie la nisip”. Am adus vârfurile poeziei. Este o chestie de nișă, dar trebuie să existe și asta. Nu putem să avem numai concerte rock sau numai concerte de muzică pop.
Dr. Oana Cojocaru: Cred că trebuie promovate evenimentele de genul acesta mult mai mult, începând cu școlile, începând cu elevii, cu studenții. Cred că este foarte important să fie promovate evenimentele, pentru că lucrurile se mișcă și la noi și se mișcă bine. Cred cumva că suntem pe drumul cel bun. Într-adevăr, cum spune și Iulia, ne lipsesc încă spațiile. Nu avem galerii de artă și ne-ar trebui și suntem un oraș destul de mare care ar putea să susțină așa ceva. Spații de spectacole. Să atragem tinerii, elevii, copiii și studenții. Eu încă visez chiar la un curs de artă pentru studenții de la medicină. Cred că ar fi foarte bine.
Prof. Iulia Pană: Trebuie să mai mai adaug ceva. În această ecuație mai trebuie pus un punct. Omul sfințește locul. Vreau numai să vă spun că într-o perioadă în care Fantasio este de mulți ani în renovare, cel care conduce Teatrul de Stat Constanța a reușit să câștige un premiu UNITER. A reușit să aibă câțiva actori care sunt ori nominalizați, ori premianți la festivaluri. Este incredibil cum o trupă născută din oameni foarte tineri a ajuns să aducă atâta succes orașului Constanța. Cum s-au organizat o vară întreagă peste 40 de spectacole. Cred că în Festivalul SEAS (Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului), s-a reușit să avem 600-700 de cumpărători de bilete la teatru. Da, deci se poate. Trebuie să existe oameni care să muncească în această privință.
Rep.: Ați participat și la numeroase concursuri, chiar internaționale, și ați obținut premii. Un succes și pentru prof. Iulia Pană. Povestiți-ne puțin despre aceste reușite.
Prof. Iulia Pană: Este satisfacția cea mai mare!
Dr. Oana Cojocaru: Da, recent am câștigat o medalie cu una dintre fotografiile mele. Nu cu una dintre fotografiile microscopice, ci a fost o fotografie conceptuală, care a luat o medalie în cadrul unui concurs organizat de PhotoArtMedica. Este un fel de asociație în care s-au adunat medici, fotografi din Polonia și care sunt cumva sub umbrela FIAP (Federația Internațională de Artă Fotografică). Am trimis fotografii acolo și am luat această medalie. A fost premiată. A fost o mare bucurie pentru mine. Sigur că voi încerca să particip și la alte concursuri.
Rep.: Cu siguranță nu este singurul fotograf profesionist cu rezultate extraordinare. Ați avut foarte mulți pasionați de artă fotografică care au obținut premii.
Prof. Iulia Pană: Cred că sunt două dintre cele mai bune fotografie de stradă, fotografie conceptuală din România: Elena Răceală și Magda Fulger. Ele sunt super premiate în toată lumea, nu numai în România. Ele sunt promovate pe toate site-urile de fotografie, în toate revistele. E adevărat, sunt foarte pasionate și își dedică foarte mult timp. Elena Răceală este asistent medical la Spitalul Județean și Magda este pensionară, matematician de profesie. Nu au profesii conexe cu fotografia, ci doar pasiune foarte mare. A admir foarte tare pe Elena, care face călătorii numai ca să fotografieze. Magda face călătorii cu niște pasionați prin Cuba, prin croaziere. Fotografia te îndeamnă la foarte multă călătorie, să descoperi locuri, să descoperi cu totul și cu totul alte priviri asupra arhitecturii, peisajului, vieții de zi cu zi a oamenilor.
Rep.: Sunteți un reper și în ceea ce privește poezia în spațiul dobrogean. Cum s-a produs trecerea aceasta de la creația artistică la arta fotografică și la cea curatorială?
Prof. Iulia Pană: Eu m-am născut cu poezia. După aceea a fost fotografia. Scriu de copil. Pentru mine, între toate artele, poezia este pe primul plan. Evident, am fotografiat de prin clasa a VI-a. De fapt, a fost miracol pentru mine să descopăr apariția fotografiei efectiv. Am început fotografie pe film. Am intrat într-o debara a unui coleg. Am developat. Era un film cu 36 sau 26 de poziții. Un aparat rusesc. Miracolul acelei apariții a fotografiei pe hârtie a fost pentru mine ceva extraordinar. Am continuat foarte mulți ani făcând fotografie din pasiune, dar nu m-am gândit niciodată că o să fac fotografia în mod profesionist. Am ajuns în televiziune. Am făcut școală de televiziune și am lăsat aparatul de fotografiat în detrimentul camerei de filmat și am început să fac filme. La un moment dat, când au apărut copiii în viața mea, m-am reapucat de fotografie. A trebuit să imortalizez mai întâi cu camera de filmat, apoi cu camera de fotografiat și tot așa până când am zis că va trebui să fac o școală ca să definitivez totul. Atunci am făcut Facultatea de Arte Plastice și lucrurile au devenit profesioniste. O școală îți dă cronologie, îți dă dincolo de experiența asta practică a fotografiei, îți cultivă anumite lucruri despre ce înseamnă o compoziție fotografică, ce înseamnă o tehnică pe care poți să o aplici și fotografia ta să fie diferită. Dacă noi ne-am apuca să facem o fotografie, fiecare o va face în felul ei. Se va simți diferența, chiar dacă vom fotografia același lucru, pentru că folosești alt tip de setare, poate ai altă stare, poate ochiul tău vede altfel unghiul din care fotografiezi lumina cum o privești. Lumina face totul în artă, în arta vizuală mai ales, dar și în poezie. O rază de lumină te poate inspira să scrii o metaforă frumoasă. Nu mi-am asumat să fac curatoriat decât după ce am făcut un curs de curatoriat în București, cu unul dintre criticii de artă și apoi înscrierea mea la doctorat cu o teză despre fotografie. Mi-am asumat riscul de a fi curator, pentru că este un risc destul de mare. Tu selectezi imaginile artistului, așezi imaginile, panotezi într-un anumit fel, gândești într-un fel toată expoziția, scrii un concept al expoziției. Eu fac și afișele. Creezi acel cerc în care toate lucrurile vin într-o formă frumoasă pe care o livrezi privitorului.
Rep.: Respirați, artă, respirați cultură, respirați fotografie și tot ceea ce înseamnă evenimente frumoase în Constanța și multe vi se datorează. Ce considerați că au în comun noile generații de fotografi, de creatori?
Prof. Iulia Pană: Sunt foarte mulți fotografi tineri, extraordinar de buni. Sunt încântată când descoper copiii. Eu acum, pe lângă Centrul Cultural Teodor Burada, predau la Liceul Energetic din Constanța, la clasa de Producție Media, unde am copii extrem de talentați. Exact ce spuneam la început, ei fac parte din ceea ce numesc eu homo videns. De fapt, după un alt sociolog italian, Giovanni Sartori, care a declarat generația aceasta fiind homo videns, omul vizual, care s-a născut cu imaginea telefonului, cu imaginea televizorului. Acum toată lumea se ferește să mai lase copilul mult la telefon sau televizor. Eu spun că fiecare lucru are valoarea lui. Adică nu-l lua de la televizor, nu-l lua de la tablete sau de la jocul pe care îl joacă, ci pune-i niște limite, niște repere, pentru că jocul îți poate da strategie. Televizorul îți poate da informație. Trebuie să alegi exact cât te uiți, la ce te uiți și cum te uiți. Este valabil și pentru oameni în toată firea, nu numai pentru copii. Generația aceasta vine cu o altă înțelegere asupra privirii și asupra mecanismelor, asupra aparatului de fotografiat, care acum este digital. Este foarte ușor de utilizat comparativ cu camera pe film, comparativ cu camera DSLR. Sunt diferențe. Evident că astea vin în sprijinul noii generații, chiar și în sprijinul nostru. Pentru noi o cameră digitală este mult mai ușor de utilizat decât una analogă, cum este camera pe film. S-a revenit și la camera pe film. Foarte mulți fotografiază acum pe film. Este un nou trend. Este exact ce spuneam eu, miracolul acela al developarea și al fixării imaginii pe pe hârtie este fantastic și cu totul altă adâncime a imaginii. Cum la film pelicula este mult mai interesantă de privit, cum la sunetul muzicii vinilul pentru mine este rege.
Rep.: Constanța este în lumina reflectoarelor, un nucleu al evenimentelor culturale. Discăm despte fotografia, între artă, știință și medicină. Cum se completează arta fotografică și medicina?
Dr. Oana Cojocaru: Dintotdeauna medicina a fost considerată o artă. Povestea Iulia de un matematician fotograf. Sunt medici fotografi. Sunt medici artiști. Legătura între artă și medicină există și este foarte interesantă, dacă ne gândim la marii pictori, la marii sculptori ai Renașterii. Dacă nu ar fi studiat corpul uman, ar fi ajuns la rafinamentul la care au ajuns în operele lor, în pictură, în sculptură? Nu cred că s-ar fi întâmplat lucrul acesta. Arta îi ajută și pe medici. Sunt foarte mulți medici care simt nevoia să lase de-o parte stetoscopul, bisturiul și o mică parte dintre ei microscopul. Poate nu este și cazul meu, pentru că tot prin microscop realizez o parte din fotografiile mele. Realizez fotografia și după ce am realizat-o, încă mă gândesc la ea. Se îmbină foarte bine arta cu medicina. Sunt medici care pictează, sunt medici care sculptează. Foarte mulți medici care scriu. Medici muzicieni. Există o filarmonică formată numai din medici. Cred că este necesar lucrul acesta. Este evadarea din cotidian, din profesie. Nevoia de a face altceva, de a te relaxa și de a privi lucrurile dintr-o altă perspectivă, de a vedea lucrurile altfel. Arta te ajută. Te ajută să vezi lucrurile altfel, poate mai în profunzime. Cred că arta te ajută să fii empatic sau te ajută să ai mai multă răbdare. Dacă mă duc într-un muzeu îmi iau un timp ca să privesc o pictură în felul meu și să mă gândesc ce a vrut pictorul să transmită. Poate înțeleg ce a vrut să transmită, poate nu. Poate eu am povestea mea despre fotografia respectivă, despre pictura respectivă. Cumva am nevoie de timp. Arta îmi cultivă răbdarea. Cred asta. Empatia este foarte importantă. Chiar dacă am o specialitate care nu presupune neapărat contactul zilnic și direct cu pacienții, pentru că noi, anatomopatologii, interacționăm, să spunem, cu produsul bolii și cu produsul morții, totuși, sunt pacienți care vin și se interesează de rezultatele lor și pun întrebări. Este foarte mare diferență între cum priveau pacienții lucrurile în urmă cu 10-20 de ani, când aproape nu știau că există anatomopatolog. Poate își primeau rezultatul, poate nu. Poate clinicianul le transmitea rezultatul, poate nu. Acum pacienții vin și întreabă. Cred că este important să ai răbdare să le explici cel mai bine rezultatul histopatologic, chiar dacă urmează mai departe să meargă către un alt medic clinician care să-l trateze: chirurg, oncolog și așa mai departe. Este important să ai timp, să-i acorzi timp.
Prof. Iulia Pană: Eu văd legătura în sensul în care, dacă ești fotograf profesionist, poți experimenta. Am cunoscut o tânără fotograf în București care făcea niște fotografii medicale. De exemplu, o doamnă în sala de operații, cu un câmp verde, căreia îi pusese din câmpul acela o chestie și arăta precum Cleopatra. Dar, dincolo de această idee de a fi profesionist și a lucra cu medicina sau cu arta sau cu știința în general, cred că fotografia face parte din artele care sunt terapie. În acest șuvoi de informație, de viață, de zbatere, de supraviețuire, trebuie să ai ceva care să te liniștească în primul rând. Arta, în general și fotografia, dacă vrei, poate fi terapie. Am avut oameni care au venit la curs și erau într-o stare destul de depresivă, ca să spun așa. Mecanismul socializării, al ieșirii într-o practică fotografică în oraș, în parc, unde nu te poți duce foarte des, că avem treabă, suntem prinși în mecanismul acesta al vieții, a schimbat total starea lor. Oamenii au spus că decât să se ducă la psiholog, mai bine vin la cursul de fotografie.
Rep.: Terapie prin artă fotografică.
Prof. Iulia Pană: Exact.
Rep.: Care este deviza după care vă ghidați în toată activitatea dumneavoastră?
Dr. Oana Cojocaru: Cred că deviza mea este „Nihil sine numini”. Nu e nimic fără pasiune. Cred că mă caracterizează cel mai bine.
Prof. Iulia Pană: Aș putea spune și eu, numai că am atâtea pasiuni. Eu cred că ar trebui toți să avem o deviză a bunătății, a împărtășirii lucrurilor pe care le știm, a înțelegerii celuilalt de lângă tine, a felului, de a tolera multe lucruri care ni se par de netolerat. Acestea sunt vremurile pe care le trăim. Ce nu-mi place cel mai mult este minciuna. Mi se pare că este cel mai urât lucru să te mintă cineva în față și să te dezamăgească atât de tare. De aceea cred că a fi bun în toate sensurile cu cel de lângă tine poate fi o deviză.
Rep.: Care sunt cele mai importante proiecte la care lucrați în perioada aceasta? Spre ce să ne îndreptăm cu interes atenția în 2025?
Dr. Oana Cojocaru: Cred că voi continua cu siguranță și pe drumul fotografiei. Cu siguranță în continuare voi face fotografie microscopică. Sper și la alte expoziții, și la alte proiecte, așa cum a fost Poemafoto. Fotografie cu poezie. Pentru că ele două se îmbină foarte bine. Și vom vedea. Important este să fim sănătoși.
Rep.: Ce proiecte așteptăm în 2025?
Prof. Iulia Pană: Dacă vrei un plan al asociației noastre, din care face parte și Oana, cel mai probabil vor mai fi expoziții de fotografie. Festivalul „Poezie la nisip”, dacă vom găsi finanțatori ca să-l facem la nivelul la care a fost anul trecut. În plan personal, am o carte de poezie care trebuie să iasă. Un roman pe care trebuie să îl termin, să sperăm, până în primăvară. O teză de doctorat. De fapt, să susțin teza de doctorat în vară. Multe lucruri destul de grele pe care le-am dedus și pentru care nu mai reușesc să îmi fac timp. Evident că am grija celor 20-30 de cursanți. Mai puțin. Cred că vreo 15 sunt în anul II, care vor avea un examen de dat în vara aceasta. Am și vreo 20 și ceva de elevi de la Liceul Energetic, care vor da atestatele de tehnicieni multimedia și vor prezenta tot produse fotografice, video și așa mai departe. Am foarte multă treabă și printre picături o să mai fotografiez și eu ceva, pentru că altfel o să fiu doar profesor și nu și fotograf. Și visul meu este să fac o expoziție de fotografie. Am un plan de foarte multă vreme, nu știu când va fi gata. Întotdeauna pun poezia pe primul plan.
Rep.: Ce-i învățați pe cursanți, pe elevi?
Prof. Iulia Pană: Suntem atât de diferite în ceea ce facem. Eu niciodată nu o să pot să îi învăț ce-i învață Oana pe studenții.
Dr. Oana Cojocaru: Și nici invers.
Prof. Iulia Pană: Tu ai putea să îi înveți o parte. Eu niciodată nu voi fi capabilă să văd ce vede un medic. Eu sunt foarte curioasă când merg la o ecografie. Mă uit foarte interesată să văd și eu ceva în RMN-ul acela, în fotografie și nu reușesc să descifrez și mă întreb cum reușesc oamenii ăștia să vadă toate lucrurile acestea. Este uimitor. Îi apreciez enorm. Sunt foarte încântată.
Dr. Oana Cojocaru: Așa cum noi vedem la microscop viața în roz, așa glumim anatomopatologii între noi, că vedem viața în roz, și cei care fac imagistică văd imaginile în alb-negru. Atunci când facem diagnostic histopatologic uzual țesuturile, secțiunile noastre, sunt colorate în roz-mov. În ceea ce-i privește pe studenți, vă mărturisesc că îi chinuiesc puțin la cursuri. Le predau Biologie celulară și moleculară. Nu Anatomia patologică, ci partea de biologie celulară. Într-un fel, asta m-a ajutat și pe mine, pentru ca am pătruns și mai bine în celulă. Le spun tot timpul că celula este un microcosmos în care dacă te afunzi, nu mai vrei să ieși. În cursurile mele le povestesc puțin și despre artă. Întotdeauna le vorbesc despre Brâncuși, de exemplu. Le mai inser în cursuri imagini și se trezesc. Termin o parte, un capitol despre ce am eu de vorbit și le proiectez o imagine, o sculptură, ceva. Îi întreb dacă știu ce este. Sigur, le pun pe cele celebre, pe care le știm cu toții. Unii știu, alții nu știu. Îi întreb dacă îl știu pe Brâncuși, cine este, ce a făcut. Îi întreb de ce vi-l arăt și de ce vă vorbesc despre Brâncuși la cursurile de biologie celulară. Ei se uită cu ochii mari. Unii mă iau în serios, alții nu. Le povestesc despre Brâncuși, care a spus că a căutat în arta lui să atingă echilibrul prin cele mai simple forme. Apoi le vorbesc despre celulă, care este atât de complicată, dar care își realizează echilibrul la fel prin cele mai simple forme. Ajung să vorbesc cu ei despre molecule, despre cele mai simple molecule. Încerc să-i ajut în felul acesta, pentru că le vorbesc despre lucruri invizibile. Nu este ca la Anatomie. La Anatomie mai vezi un mușchi, mai vezi un os, te mai gândești cum se mișcă un membru și așa mai departe. Însă, în partea aceasta, fiind invizibilă, cum spun eu, încerc să îi ajut, să înțeleagă lucrurile mai ușor. Uneori le spun poate nu o să mai știți Biologie celulară, dar măcar despre Brâncuși să vă amintiți.
Prof. Iulia Pană: Ce îi învăț eu? Și eu sunt destul de dură la cursuri, nu?
Dr. Oana Cojocaru: Iulia este dură. Iulia este un mare critic. Iulia este foarte exigentă.
Prof. Iulia Pană: Da, dar asta te potențează, te face să fii din ce în ce mai bun. Îmi doresc să înțeleagă. De multe ori vin oamenii și spun: „Ce atâta tehnică!” Sunt oameni cu studii de arte vizuale și fac fotografii pe care eu nu le înțeleg, sincer. Sunt fotografii care nu îmi dau nicio emoție, nici o stare. O fotografie trebuie să aibă elemente clare și de aceea sunt destul de „drastică”. Îi și iubesc pe toți, pentru că altfel nu aș fi avut atâția elevi, atâția cursanți. Cred că vorbesc foarte mult la cursuri. Cred că vorbesc enorm de mult și poate câteodată îi plictisesc, pentru că nu am un curs clasic, coerent, ca să zic așa. Dacă eu ilustrez o fotografie, trebuie să fac și povestea individului. Dacă arăt portretul lui Thomas Mann, de exemplu, trebuie să spun și ce a scris. Thomas Mann a scris „Muntele vrăjit”. De aici ajungem la personaje și tot așa. Este o poveste. Tot timpul povestea se răsfrânge în toate direcțiile artei. Asta este o metodă de a nu plictisi cursantul numai cu partea tehnică, numai cu partea compozițională. Împărțim totul exact, fix și facem un curs. Arta nu poate fi predată. Arta trebuie să fie ascultată, simțită. Arta trebuie să o îmbrățișezi ca să îți dai seama de frumusețea ei. De artă, în general, vorbesc. Arta fotografică are și partea tehnică. Unde nu ne jucăm. Acolo sunt mai dură.
Rep.: Am ajuns la finalul acestui interviu foarte interesant. Revenind la expoziție, la ,,TransplArt!”, pentru cei care nu au reușit să ajungă la Centrul Multifuncțional Jean Constantin, poate fi vizitată până duminică, 1 decembrie 2024. De ce le-ați recomanda constănțenilor să facă un tur al expoziției?
Prof. Iulia Pană: Să descopere o lume nouă, să descopere ceva ce nu s-a mai văzut. Nu a mai existat o astfel de expoziție. Nu cred că numai în Constanța, cred că în România nu a existat o astfel de expoziție. Tocmai aici a fost îndemnul meu: „Oana, lucrează! Oana, hai să facem o expoziție!” Este inedită această fotografie care privește altceva decât ce privim noi zilnic.
Dr. Oana Cojocaru: Da, așa este, sunt imagini diferite. Fotografiile sunt numai cu celule și țesuturi umane, normale sau patologice, privite din alt unghi, din altă perspectivă, așa cum le-am vizualizat eu. Am încercat să le transplantez în ochii privitorului și sper să le încânte privirea și să meargă cât mai mulți să o vadă. Nu cred că va fi un timp pierdut.
Rep.: Așadar, găsiți-vă un răgaz să ajungeți la Centrul Multifuncțional Jean Constantin, să admirați toată truda dr. Oana Cojocaru, medic anatomopatolog, dar și a prof. Iulia Pană, curatorul acestei expoziții. Vă mulțumim pentru atenție!
Prof. Iulia Pană: Vă mulțumim și noi!
Alexandra VASILE
Citește și:
