Garda de intervenție Făurei a ISU Brăila în cooperare cu SVSU Jirlău au intervenit în jurul orei 1.50 cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru limitarea și lichidarea unui incendiu la un garaj care funcționa ca vulcanizare din localitatea Jirlău.
Au ars garajul în totalitate, construit din schelet metalic și tablă ondulată placat pe interior cu polistiren și plăci din lemn tip OSB, cu o suprafață de cca. 100 mp, bunurile din interior și aproximativ 1000 kg de anvelope din cauciuc depozitate în exteriorul acestuia.
Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost acțiunea intenționată sau din culpă a condițiilor de generare a incendiului, de o persoană neidentificată.
Nu s-au înregistrat victime.
Incendiul a fost lichidat la ora 3.00
C.S.




























