Un bărbat înarmat cu un pistol i-a amenințat, în noaptea de duminică spre luni (26 spre 27 ianuarie), pe angajații Spitalului Județean de Urgență Constanța! Bărbatul, aflat în stare de ebrietate, și-ar fi pierdut răbdarea aștepând să-i fie consultat copilul. Individul a fost imobilizat de agenţii de pază ai unităţii medicale şi a fost alertată Poliţia.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
„Am fost sesizați în jurul orei 1.30 de către angajații firmei de pază cu privire la faptul că un bărbat, de 32 de ani, manifesta un comportament recalcitrant, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Din primele verificări, persoana în cauză a fost imobilizată de agenții de pază, asupra sa fiind găsite un pistol de tip airsoft și un spray lacrimogen. În cauză se efectuează cercetări, fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Îngrijorător, pe lângă situaţia în sine (ameninţarea cu armă, n.r.) este că, în spatial public, anumiţi cetăţeni şi-au exprimat solidaritatea faţă de bărbat, blamând cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Constanţa pentru lentoarea cu care preiau cazurile ajunse la Urgenţă. Trebuie făcută, în acest context, distincţia clară între problema timpilor mari de aşteptare din Urgenţă şi gestul unui bărbat băut, care a încălcat legea. Solidarizarea cu acest bărbat nu are ce căuta într-o societate educată.
M.U.



























