Stațiunea Mamaia se află în topul afaceriștilor care vor să-și mărească portofoliul investițiilor imobiliare. Însă, până la materializarea proiectelor, aceștia trebuie să elaboreze documentații pentru reglementarea terenurilor, așa că așteaptă ceva timp, ca să poată obține avizele necesare.
Acesta este și cazul proiectului depus de o societate din București, care a obținut vineri, 7 aprilie a.c., un certificat de urbanism pentru terenul pe care îl deține în stațiunea Mamaia, zona Restaurantului Estival.
Potrivit documentului cu numărul 603 emis de Primăria Municipiului Constanța, Dokata Construct nu poate construi, deocamdată cel puțin, un apart-hotel cu regim de înălțime P+6E întrucât nu se încadrează în reglementările Planului Urbanistic Zonal aprobat cu Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 121/2013. Astfel, dacă vrea să implementeze acest proiect imobiliar, trebuie să elaboreze o documentație PUZ în baza Legii nr. 350/2001, care să reglementeze terenul referitor la: accese, retragerile construcțiilor față de aliniament, față de limitele laterale și posterioare ale terenului, modul de utilizare a terenului, regim maxim de înălțime, precum și completarea funcțiunilor permise.
Dokata Construct SRL a fost înființată în data de 12 martie 2015, având sediul social pe strada Foișorului, numărul 24 A, Sectorul 3, București. Unic administrator și asociat este Cătălin Constantin Dosinescu. Cifra de afaceri raportată în anul 2020 a fost de 353.412 de lei, profitul net de 19.238 de lei, iar datoriile de 840.343 de lei, având un singur angajat.
Loredana MIHAI



























