Activitatea medicală nu va fi afectată de Crăciun și Anul Nou, urmând ca în cadrul Unității Primiri Urgențe, pacienții să fie preluați non stop, investigați și, dacă este necesar, spitalizaţi.
Totodată, pacienţii internaţi în secţiile SCJU Constanţa vor beneficia de tratament, investigaţii şi îngrijiri medicale, fiind asigurate toate condiţiile. În acest sens, conducerea SCJU Constanţa a luat o serie de măsuri astfel încât atât Unitatea Primiri Urgențe cât și secțiile SCJU să funcţioneze fără sincope:
- a fost asigurat un stoc suficient de medicamente dar și de echipamente de protecție și dezinfectanți;
- vor fi asigurate toate liniile de gardă;
- nu vor fi afectate de zilele libere nici gărzile la domiciliu, astfel încât toți pacienții care vor ajunge la SCJU, să beneficieze de investigațiile necesare și tratamente eficiente.
Cadrele medicale sunt pregătite pentru preluarea unui flux crescut de copii. În acest sens medicii apelează la întelegerea populației în ceea ce privește timpii de așteptare care se pot modifica din pricina numărului mare de cazuri. Preluarea elevilor care ajung la Unitatea Primiri Urgențe se face în funcție de gravitate stării în care se află și nu în funcție de ordinea stării, respectându-se protocolul național de triaj.
Reamintim faptul că programul de acces al vizitatorilor cu excepția secțiilor/compartimentelor de ATI a suferit modificări și este următorul luni–vineri, 11:00-13:00 si 15:00 – 17:00 și sâmbătă- duminică 11:00 – 17:00. Vizitarea pacienților în secțiile/compartimentele de ATI este permisă zilnic cu respectarea regulilor de acces: luni–duminică, 13:00-15:00. În afara orelor de vizită, aparținătorilor nu le este permisă intrarea în secțiile și compartimentele spitalului.
A.V.



























