Lucrurile se mișcă în ceea ce privește amenjararea unui parc în locul Galeriilor Soveja. După emiterea certificatului de urbanism, în luna iunie 2022, au fost urmate etapele legale, iar în septembrie anul trecut proiectul se afla în faza de proiectare a studiului de fezabilitate. Cinci luni mai târziu, instituția abilitată de mediu a dat undă verde proiectului.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare în cazul acestei investiţii: nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului pentru proiectul: „Amenajarea spațiului public situat la intersecția străzii Soveja cu strada Ștefăniță Vodă – amenajarea peisagistică parc Soveja și reconfigurare circulații“.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competente pentru protecţia mediului de pe strada Unirii numărul 23 din municipiul Constanța, în zilele de luni până joi, între orele 8.00 și 16.30, și vineri, între orele 8.00 și 14.00, precum şi la următoarea adresă de Internet: http:\\apmct.anpm.ro. Comentariile, observaţiile și propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 25.02.2023.
Acest obiectiv de investiții a fost anunțat din luna aprilie 2022, de către Teo Hira, fostul director al RAEDPP, în prezent director al Confort Urban. Acesta declara, la momentul respectiv, că este oportună construirea unui parc în locul fostului bazar. Ulterior, terenul aferent investiției a fost predat către Primăria Constanța, cea care va amenaja parcul.
Terenul de aproximativ 3.000 mp a ajuns, prin hotărâre a Consiliului Local Constanța, din administrarea Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public și Privat în cea a Primăriei Constanța, deoarece RAEDPP nu are cadrul legislativ pentru a întreține sau construi spații verzi ori parcuri.
Reamintim că, în anul 2021, a fost lansat, de către RAEDPP, un chestionar privind conturarea profilului unei viitoare investiții pe strada Soveja, intersecție cu strada Ștefăniță Vodă. Peste 1.000 de constănțeni și-au exprimat opinia, la o săptămână de la lansarea chestionarului de către RAEDPP. Un procent de 41% dintre ei au considerat că, în locul bazarului, ar trebui să fie amenajat un parc. Alți respondenți sunt de părere că este necesară amenajarea unei parcări – 16%, înființarea unei creșe – 13% sau a unei piețe agroalimentare – 11%.
Loredana MIHAI
Citește și:



























