Proiectul afaceristului Iustin Fabian Roman ce vizează un Plan Urbanistic de Detaliu elaborat pentru construirea a două blocuri, de 8 și 15 etaje, se va afla, din nou, pe masa Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța. Ultima dată a fost analizat la sfârșitul lunii iunie a.c.
Proiectul s-a aflat și în consultare publică pe site-ul Primăriei Constanța și niciun locuitor al zonei nu s-a opus acestei investiții imobiliare, astfel că omul de afaceri a continuat demersurile.
Este vorba despre „PUD – construire ansamblu turistic P+5-8E / P+12-15E, Stațiunea Mamaia, zona Mamaia Nord, investitor Gamaro Black Sea SRL“, controlată de către Iustin Roman. Proiectul se află în etapa de obținere a avizului arhitectului-șef, după care va fi votat de Consiliul Local.
Amplasamentul este situat în Mamaia Nord, în apropierea cluburilor. Ansamblul rezidențial este prevăzut cu un club cu restaurant, salon evenimente multifuncțional, sală de fitness, SPA și multe altele.
Terenul are o suprafață de 7.986 mp, iar pe acesta se află, în prezent, trei imobile. Este vorba de o construcție cu funcțiunea de alimentație publică, comerț și cazare, un beach bar și o parcare. Investitorul dorește să construiască un ansamblu turistic P+5-8E / P+12-15E, cu apartamente de vacanță și locuințe permanente colective, cu funcțiuni de alimentație publică (club cu restaurant, salon evenimente multifuncțional), de comerț, sportive (sală de fitness, SPA) și de loisir și agrement.
Familia Roman nu este la prima investiție imobiliară și deține mai multe terenuri în Constanța.
Societatea Gamaro Black Sea SRL, care propune noul PUD, a fost înființată în anul 2009, are sediul social pe Bulevardul Mamaia, în stațiune, și este administrată de fostul consilier local PNL. Asociații firmei sunt BDG Import SRL (33% din capitalul social), Iustin Fabian Roman (33%), Gheorghe Manole (17%) și Vasile Domente (17%). Anul trecut, aceasta a realizat o cifră de afaceri de aproape 548.000 de lei, un profit net de peste 365.000 de lei, având doar un angajat.
BDG Import SRL îi are ca asociați pe Petre Berciu (43%), Ion Andrei Biriș (20%), Cristina Pazara (19%) și pe Ovidiu Septimiu Gizdavu (18%). Firma se ocupă, în principal, cu activități de comerț cu ridicata al băuturilor și în 2022 a realizat un profit net de peste 21 de milioane de lei.
Loredana MIHAI
Citește și:



























