Miercuri, 20 decembrie a.c., a avut loc Colegiului Prefectural. În cadrul întrunirii șefii instituțiilor din județul Constanța au prezentat măsurile ce vor fi luate în contextul sărbătorilor de iarnă.
Astfel, au fost prezentate materiale, aferente activităților ce vor fi desfășurate în vederea creșterii gradului de protecție și de siguranță a cetățeanului, în contextul sezonului rece și al sărbatorilor de iarnă 2023-2024, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, Inspectoratul de Jandarmi Județean ‘’Mihail Kogălniceanu’’ Constanța, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța, Garda de Coastă, Direcția de Sănătate Publică a Județului Constanța, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Direcția Silvică Constanța.
”Polițiștii vor angrena în activitățile zilnice mai mulți polițiști. Vor acționa pe linia ordinii publice, pe linia menținerii ordinii, vor interveni la evenimentele sesizate prin 112 și pe linia furtului de material lemnos. Vom organiza acțiuni punctuale în acest sens. Vom exercita și acțiuni ce au în vedere controlul anvelopelor”, a spus Dumitru Bâltag, șeful IPJ Constanța.
„IJJ Constanța va acționat pentru asigurarea și liniștii publice la mai multe manifestări din județul Constanța, în perioada Sărbătorilor de Iarnă.Vom adoptat toate măsurile pentru prevenirea și combaterea materialelor pirotehnice.Jandarmii vor fi prezenți la datorie în această minivacanță și la punctele de trecere a frontierei. În medie vor fi angrenați 160 de jandarmi pe zi”, a precizat șeful IJJ Constanța, Daniel Ferentz.

„Personalul ISU Dobrogea efectuează activități de control la lăcașuri de cult, mănăstiri, operatori economici. Vor fi verificate modul în care sunt comercializate elemente pirotehnice. Au fost efectuate 86 de activități: 514 deficiențe și au fost aplicate amenzi. Au fost emise 33 de acorduri pentru comercializarea elementelor pirotehnice. Activitățile sunt continuate pe toată aceasta perioadă, dar și după sărbătorile de iarnă”, a declarat Cristian Mihail Amarandei, șeful ISU Dobrogea.

Alexandru Oaia, Garda de Coastă
„Vor fi intensificate acțiunile la punctele de trecere a frontierei pentru prevenirea faptelor ilegale. 380 de polițiști și 70 de mijloace terestre și navale. În situația în care este necesar avem capacitatea de a suplimenta personalul în punctele de trecere a frontierei„, a declarat comisar șef de poliție Alexandru Oae, director adjunct al Gărzii de Coastă.

„CJPC Constanța desfășoară acțiuni de control. Control al jucăriilor, controale tematice dar și controale în urna sesizărilor depuse de cetățeni. Se verifică legalitatea operatorului economic, a registrului unic de control și a modului de informare a oamenilor, respectarea condițiilor de depozitare. În perioada Sărbătorilor de Iarna avem o echipa care asigură permanența”, a declarat Ecaterina Scânteie, OPC.

Video:
L.M., M.G.




























