Situația pare a fi scăpată de sub control în județul Tulcea, acolo unde, în data de 19 iulie, a fost confirmat un focar de pestă a micilor rumegătoare. Confirmarea virusului a venit după ce proprietarul unei ferme de ovine din localitatea Baia a alertat autoritățile: zilnic, sute de oi mureau deși, conform informațiilor noastre, condițiile de exploatare țineau cont de caniculă, prin urmare părea imposibil ca animalele să sufere de deshidratare.
Proprietarul fermei la care facem referire este omul de afaceri Ceafura Toli (rudă cu cuscrul lui Gheorghe Hagi). Ca urmare a confirmării prezenței virusului, toate cele 49.000 de oi de la fermă vor fi eutanasiate.
Însă, dincolo de acest caz, care este gestionat „ca la carte“ de autorități, rămâne și problema celorlalți crescători de oi din zonă care, de asemenea, se confruntă cu o creștere a numărului de animale moarte. Momentan, nu a fost confirmată prezența virusului și în alte exploatații, însă nici nu au fost făcute analize care să releve alte potențiale cazuri de pestă. Acest lucru ne-a fost confirmat sâmbătă, 20 iulie, chiar de către directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea, Mitică Tuchilă.
Pus în fața documentelor privind o potențială situație de risc într-o altă localitate din județul Tulcea – Stejaru –, șeful DSVSA a opinat că este posibil ca oile să fi murit din cauza căldurilor: „una, două…“ Însă, conform unui document adoptat de Comitetul Local pentru Situații de Urgență, întrunit urgent chiar sâmbătă, la nivelul Primăriei Stejaru, problema este mult mai gravă: vorbim de multe oi și de faptul că a fost stabilit un perimetru unde să fie îngropate leșurile, cu avizul de la autoritățile de mediu. Pus în temă cu acest aspect, Mitică Tuchilă a precizat că vor fi efectuate analize și la nivelul crescătoriilor din Stejaru.
Primarul din Stejaru, Dumitru Enache, ne-a precizat că momentan nu este declarat focar de infecție în comuna sa.
”Nu este declarat focar doar se iau analize. Am solicitat avizul pentru o groapă unde să fie duse animalele moarte. Probabil marți sau miercuri vor veni rezultatele la analize și vom vedea atunci ce este de făcut”, a declarat primarul.
În același timp, șeful DSV Tulcea a făcut referire și la întrunirea pe care a avut-o cu crescătorii de oi din Babadag, pentru a-i instrui pe aceștia cu privire la măsurile de precauție în astfel de situații.


Mențiunea în legătură cu Babadag, deși fără alte detalii în plus, ne-a condus duminică, 21 iulie, către imagini teribile în această localitate. Nu există încă date oficiale (analize, verificări etc.) care să indice dacă la mijloc este vorba de temperaturile ridicate ori de pestă, însă cert este că un câmp de la Babadag s-a umplut de cadavre de oi. Nu vorbim de gropi autorizate în scopul depozitării leșurilor și, cu siguranță, nici de respectarea vreunei măsuri de biosecuritate. Locuitorii din zonă știu despre situație de circa două săptămâni, și anume că se aruncă oi moarte în câmp, fără vreo măsură de precauție sau fără să fie notificate autoritățile.
Focus Press a intrat în posesia unor imagini de la Babadag (surprinse încă din data de 13 iulie), care indică un aspect și mai grav: anumiți cetățeni merg în câmp și tranșează bucăți din oile care par a mai fi „comestibile“, din câte se pare pentru consum propriu! Imaginile în cauză au ajuns și în atenția organelor de anchetă. Cel mai probabil, va fi deschis un dosar privind această speță.



Revenind la focarul confirmat de la Baia, de pestă a micilor rumegătoare, reamintim că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANVSA), a transmis, în data de 19 iulie: „Toate exploataţiile comerciale de ovine şi caprine din judeţul Tulcea au fost notificate şi verificate în vederea respectării măsurilor de biosecuritate. Au fost notificate judeţele limitrofe Constanţa, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Călăraşi, precum şi Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animală“, a transmis ANSVSA.
Autoritățile mai precizează că mortalitatea în cazul animalelor care sunt afectate de pesta micilor rumegătoare poate fi de 70%. Cele mai afectate sunt rumegătoarele mici, precum ovinele și caprinele. Virusul se transmite prin contact direct, însă nu afectează omul. ANSVSA a mai afirmat că situația se află sub control, fiind luate toate măsurile necesare în astfel de cazuri.
De menționat că unii crescători de ovine evită să anunțe decesele, pentru a nu se trezi cu obligativitatea eutanasierii animalelor. Ce trebuie știut este că, în cazul pestei, ei pot primi despăgubiri!
Vom reveni.
Alexandra CUCU
Citește și:



























