Centrul de Sănătate Multifuncțional din Năvodari devine funcțional! Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostul Andrei” a demarat deja procedurile de angajare.
Anunțul a fost făcut public joi, 13 februarie a.c. Reprezentanții celei mai mari unități spitalicești din Constanța organizează concurs pentru opt posturi de asistent medical generalist, un post asistent medical de laborator și două postură de îngrijitoare. Dosarelor de concurs se pot depune până la data de 6 martie, iar selecția lor va avea loc marți, 10 martie. Proba scrisă este programată pentru 12 martie, ora 10.00, la Spitalul Județean, iar interviul -17 martie, ora 09.00. Biografia pentru concurs se află la sediul Spitalului Județean, lângă Serviciul RUNOS. Reamintim faptul că primarul din Năvodari, Florin Chelaru, anunța că la unitatea sanitară își vor desfășura activitatea 41 de cadre medicale. “Viitorul Centru Multifuncțional va asigura servicii de Medicină Internă, Cardiologie, Neurologie, Dermatovenerologie, Chirurgie, ORL, Pediatrie – cu spitalizare de zi și va beneficia de laborator de analize medicale și săli de tratament. Primăria Năvodari a reabilitat și modernizat clădirea Centrului de Sănătate, fiind predată Spitalului Județean Constanța, care va asigura funcționarea și exploatarea, inclusiv prin cadre medicale. De asemenea, Consiliul Județean a alocat 20 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură și echipamente medicale moderne”, anunța în 2019 edilul Florin Chelaru pe pagina sa de Facebook.
Mai multe amănunte despre concurs găsiț aici:
http://www.spitalulconstanta.ro/wp-content/uploads/2020/02/Calendar-concurs-12.03.2020.pdf
Alexandra VASILE



























