CSM Constanța a organizat în cursul zilei de miercuri, 11 iunie, a.c., o conferință de presă în care au foat prezentate concluziile Raportului întocmit de Comisia desemnată să verifice modul de elaborare, aprobare, executare, control și raportare a bugetului Clubului Sportiv Municipal Constanta pentru anul 2024.
La aceasta au participat Vergil Chiţac, Primarul Municipiului Constanta, Mihai Ochiulet, directorul CSM Constanta și Andrei Szemerjai, antrenor coordonator al Sectiilor sportive individuale din cadrul CSM Constanta.
În trecut primarul Vergil Chițac a fost acuzat de faptul că nu a virat toți banii pentru CSM Constanța, deși aceștia erau prevăzuți într-o Hotărâre de Consiliu Local. Întrebat dacă acest lucru este legal, edilul a precizat că nu au existat fonduri.
„În 2024 a mai fost o rectificare bugetară și trebuia să le mai dau 6 milioane, dar nu am avut decât 4 milioane. Au fost prevăzuți 6 milioane și nu am putut pentru că nu aveam bani. Nu e nimic ilegal. Alocările bugetare depind de disponibilitatea efectivă a fondurilor, nu doar de sumele aprobate prin HCL”, a spus Chițac.
Potrivit primarului, diferența de 2 milioane de lei nu a fost virată către CSM Constanța din lipsă de fonduri, deși fusese luată în calcul la începutul anului. Acesta susține că decizia nu încalcă legea, întrucât alocările bugetare depind și de disponibilitatea efectivă a fondurilor, nu doar de sumele aprobate prin HCL.
A.C., M.G.
Citește și:




























Este din ce în ce mai clar că, atunci când vine vorba de fonduri publice, prioritățile reale ale administrației nu coincid întotdeauna cu cele aprobate oficial. În cazul CSM Constanța, vorbim despre o sumă alocată prin Hotărâre de Consiliu Local – adică un angajament oficial, luat în mod democratic – dar care nu a fost respectat pe motivul „nu au fost bani”.
Totuși, realitatea ne arată că pentru alte proiecte – de multe ori discutabile sau lipsite de urgență – banii se găsesc imediat. Când este vorba de investiții vizibile, de imagine sau, uneori, de direcții convenabile politic, se pare că bugetul nu mai este la fel de „sărac”.
Faptul că sumele aprobate în HCL pot fi ignorate pe motiv de „disponibilitate efectivă” este un precedent periculos. Asta înseamnă că, de fapt, banii nu urmează hotărârile legale, ci dispozițiile de moment ale celor care îi gestionează. Iar sportul, cultura, educația – domenii care nu aduc voturi rapide – devin primele victime.
Poate că nu este ilegal ce s-a întâmplat, dar este cu siguranță incorect față de sportivii, antrenorii și întreaga comunitate care așteaptă să fie tratați cu respect și consecvență.