Mai multe clădiri dezafectate de pe strada Oborului din municipiul Constanța vor fi demolate pentru a face loc unui bloc cu trei etaje. Beneficiarul proiectului este societatea Old Town Residence, controlată de Valentin Preda, în trecut consilierul fostului primar Radu Mazăre. În cursul zilei de joi, 14 august a.c., a fost eliberată autorizația de construire necesară realizării investiției.
Autorizația de construire nr. 614 vizează desființarea construcțiilor locuințe și anexe C1 – C10 și construirea unui imobil P+3E – locuințe colective, spațiu comercial și birouri pentru profesiuni liberale, amenajare incintă și organizare de șantier. Valabilitatea documentului și durata lucrărilor este de doi ani. Amplasamentul este situat pe strada Oborului nr. 48 din municipiul Constanța.
Pe terenul cu o suprafață de 626 mp există, în prezent, zece construcții, cu un grad ridicat de degradare. Șase dintre acestea sunt case, iar patru sunt anexe. Din punct de vedere al încadrării urbanistice, amplasamentul este situat în zona de reglementare ZRCM3 – subzonă activități mixte: locuire colectivă, servicii și producție.
Ce propune proiectul
Prin noul proiect imobiliar, Preda propune desființarea construcțiilor existente şi construirea unui imobil cu regim de înălțime P+3E şi funcțiunea de locuințe colective, format din șapte apartamente, un spațiu comercial la parter şi două birouri la etajul I. De asemenea, după finalizarea lucrărilor, se vor realiza alei pentru accesurile auto şi pietonal, şi se vor amenaja spații verzi şi locuri de parcare.
În ceea ce privește spațiile verzi, acestea vor fi în suprafață de 187,8 mp și vor fi distribuite la nivelul solului, sub formă de gard viu și la nivelul terasei de peste etajul III. Locurile de parcare vor fi în număr de 13, iar două vor fi pentru centrul comercial.
Date despre societate
Firma Old Town Residence a fost înființată în iulie 2024 și are sediul pe strada Dragoslavele nr. 1C, într-un apartament. Societatea se ocupă de dezvoltare imobiliară, iar asociat unic și administrator este Valentin Preda. Un alt administrator este Vasile Dumitru.
Preda mai este asociat în Buronias VM SRL, ce se ocupă tot de dezvoltare imobiliară, dar și în Entoha SRL, care are ca activitate principală cultivarea fructelor.
Loredana MIHAI
Citește și:



























