O persoană domiciliată în Constanța s-a trezit cu amendă în valoare de 2.000 de lei de la Poliția Locală și cu impunerea sistării lucrărilor, dar și obținerea autorizației de construire în termen de 120 de zile, iar în caz de neexecutare, desființarea lucrărilor, dispuse prin rezoluția de aplicare a sancțiunilor. De ce? Pentru că ar fi executat lucrări la imobilul său fără autorizație. Persoana în cauză a mers în instanță, încercând să dovedească faptul că așa a cumpărat clădirea, aducând martori și depunând poze la dosar. Doar că…
În motivare, reclamantul a susținut că, la data de 3.02.2025, ora 11.00, agentul constatator din cadrul Primăriei Municipiului Constanța – Direcția Generală Poliția Locală, Biroul Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal, a constatat că la o adresă din municipiul Constanța s-au executat lucrări de construcții fără autorizație de construire, respectiv: etajul 2 parțial peste etajul 1 (67,5 mp), scara de acces din beton armat, scara casei, recompartimentarea la parter și la etajul 1.
A arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit la 11.02.2025.
Acesta a învederat că a dobândit imobilul la data de 16.11.2023, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4458, încheiat la notar, iar vânzătorul declarase că a edificat construcția pe baza autorizației nr. 2021/11.11.2015, recepționată parțial prin PV nr. 1091/16.12.2019. A precizat că a continuat lucrările, edificând etajul 2 parțial și recompartimentând interiorul, fără autorizație de construire.
Potrivit acestuia, din fotografii satelitare rezultă că, în 2019, imobilul avea regim P+1E, iar în 2021 se observă un al doilea etaj parțial, fără a exista un proces-verbal de recepție finală.
A invocat netemeinicia actului sancționator, întrucât lucrările au fost executate de proprietarul anterior, înainte ca el să dobândească imobilul.
În completare, a arătat că prescripția dreptului de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale este de 3 ani de la data săvârșirii faptei, raportat la finalizarea lucrărilor și la data aplicării sancțiunii. A susținut că, în lipsa unui termen de prescripție, dreptul intimatului de a mai aplica sancțiunea este prescris. Totodată, a menționat că prezumția de veridicitate a procesului-verbal este relativă și poate fi răsturnată prin probatoriul său, iar sarcina probei privind proba negativa revine autorității.
A arătat că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului impune ca autoritățile să probeze contrariul celor susținute, respectându-se aceleași garanții ale dreptului la apărare ca în procedura penală. În final, a solicitat instanței să constate că dreptul intimatului de a mai aplica sancțiunea contravențională este prescris, întrucât lucrările au fost finalizate în 2021, iar sancțiunea a fost aplicată în 2025.
Ce a decis instanța
Instanța a avut în vedere că lucrările ce au fost reținute prin procesul-verbal nu fac obiectul contractului de vânzare: la data transferului de proprietate, construcţia era P+1E. De altfel, aceste aspecte reies şi din extrasul de Carte funciară al imobilului.
Astfel, instanţa a constatat că petenta nu a administrat nicio probă obiectivă care să demonstreze că aceste lucrări au fost executate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nefiind dovedită finalizarea fizică a construcției în configurația reținută prin procesul-verbal contravențional.
În ceea ce priveşte proba testimonială administrată în prezenta cauză, instanţa a arătat că este datoare să verifice fiecare probă în conţinutul său, ţinând seama şi de izvorul din care provine, ajungându-se, prin confruntarea tuturor probelor, fie la înlăturarea îndoielilor, fie la menţinerea acestora şi, pe cale de consecinţă, proba administrată să nu poată sta la baza aflării adevărului obiectiv în cauză.
”Prin urmare, în procesul de formare a convingerii, instanţa poate să pună la îndoială relatările unui martor, anume dacă acestea sunt sincere sau nu, deci dacă sunt conforme sau nu cu realitatea. În mod special, sinceritatea unui martor trebuie raportată atât la împrejurările cauzei, cât şi la persoana sa, anume posibilitatea de a fi influenţat, legătura pe care o are cu una dintre părţi sau interesul avut. Prin urmare, în cazul existenţei unei suspiciuni cu privire la sinceritatea martorilor audiaţi, instanţa are obligaţia de a analiza critic declaraţiile martorilor, de a verifica fiecare relatare în parte, explicând orice nepotrivire”, potrivit instanței.
Astfel, analizând declaraţia unui martor, instanţa a constatat că singurul aspect relevant referitor la temeinicie este cel cu privire la faptul că imobilul a fost cumpărat în anul 2023 şi că acesta arată la fel ca în anul 2021 când construcţia a fost finalizată.
”Cu toate acestea, instanța apreciază că această declarație este insuficientă pentru a proba contrariul celor reținute în procesul-verbal, atât timp cât martora este subiectivă (spre deosebire de persoana care a reclamat incidentul), iar agentul de poliție a constatat cu propriile simțuri săvârșirea faptei. De altfel, instanţa a putut observa din atitudinea martorei audiată în faţa acesteia, că aceasta a avut o atitudine nesinceră, aspecte ce reies şi din cuprinsul declaraţiei acesteia care afirmă că ultima dată a fost în imobil într-o zi de marţi (şedinţa de judecată la care a fost audiată fiind într-o zi de joi), dar care precizează că la etajul 2 este o cameră cu baie şi un balcon, deşi este un apartament compus din două camere. Mai mult, instanţa reţine că în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare, act autentic, s-a specificat că imobilul construcţie este finalizat în proporţie de 80% în anul 2023, iar martora afirmă că imobilul construcţie a fost finalizat în anul 2021. De asemenea, instanţa nu va avea în vedere nici declaraţiile autentificate date în faţa notarului public depuse de petent la filele 41-42, având în vedere că aceste nu pot fi considerate declaraţii testimoniale. De altfel, nu s-a făcut dovada calităţii persoanelor care au făcut susţinerile din cuprinsul acestora. Mai reţine instanţa şi faptul că din planşele foto depuse de petent (f.53) ce se presupun a fi făcute acum trei ani nu se observă etajul 2, cel care reiese din planşele foto depuse de intimat (f. 32-34), astfel că, se naşte prezumţia că, cel puţin în urmă cu 3 ani, etajul 2 nu era edificat. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale evocate şi situaţia de fapt reţinută, instanţa apreciază că probele administrate nu au fost de natură să răstoarne prezumţia de veridicitate şi legalitate a procesului-verbal de contravenţie contestat, ci, dimpotrivă, că acestea conduc la concluzia că petenta, dincolo de orice dubiu rezonabil, se face vinovată de săvârşirea contravenţiei pentru care a fost sancţionată”, a mai precizat instanța de judecată.
Judecătoria Constanța i-a respins contestația persoanei în cauză.
Liliana BELCIUG
