Dosarul penal deschis pe numele mai multor indivizi recidiviști din județul Tulcea, care au intrat în curtea unui bărbat pe care l-au amenințat cu moartea, pentru a-i lăsa să-și ”facă treaba” liniștiți, au fost condamnați definitiv.
Cazul a mai fost mediatizat de cotidianul Focus Press, după pronunțarea instanței de fond. Incidentul a avut loc în vara anului 2021 când mai mulți idnivizi au vrut să-și impună ”legea pumnului”, însă situația a culminat într-un dosar penal, finalizat acum cu pedepse cu închisoare pentru membrii grupului, care sunt și recidiviști.
Așa cum am mai arătat, în data de 16 iunie 2021, Partea vătămată Ion Ghizilă se afla în curtea casei sale, iar la un moment dat a văzut o mașină vișinie care a oprit în fața curții.
Din vehicul au coborât Daniel Gabriel Negel, Adrian Sultan, Nicolae Georgian Pascale, Vasile Vasile și Marian Bumbac, cinci bărbați cu antecedente penale, hotărâți să „rezolve” problema pazei stricte de pe Lacul Agighiol.
Planul lor era simplu: paznicul trebuia fie să își dea demisia, fie să închidă ochii la actele de braconaj. Refuzul demn al bărbatului, care le-a explicat că datoria sa nu permite compromisuri, a declanșat un val de agresivitate care a escaladat rapid.
Disperare sau curaj din partea victimei?
Tensiunea dintre protagoniști a ajuns la un alt nivel în momentul în care atacatorii, care s-au îmbătat consumând băuturi găsite chiar în gospodăria paznicului la care veniseră pentru a-l intimida, au extins amenințările cu moartea și asupra fiului paznicului, angajat la aceeași firmă.
Proprietarul casei a mers până acolo încât i-a întins un cuțit celui mai agresiv dintre atacatori, provocându-l să își ducă amenințările la bun sfârșit.
Deși individul a fost deposedat de armă de unul dintre complicii săi, acesta a continuat să amenințe până la sosirea echipajelor de poliție, moment în care grupul a fugit de la fața locului. Ulterior, s-a dovedit că cel aflat la volan nu doar că era sub influența alcoolului, dar conducea și fără permis.
Judecătorii au aplicat legea
Prima soluție aparține Judecătoriei Tulcea, unde magistrații au ținut cont de starea de recidivă a inculpaților. Chiar dacă victima și-a retras plângerea pentru violare de domiciliu, acuzația de șantaj a rămas valabilă și a fost reținută în sarcina inculpaților. Astfel, Adrian Sultan a primit 6 ani și 4 luni de închisoare, Vasile Vasile a fost condamnat la 5 ani și 2 luni, în timp ce Nicolae Georgian Pascale a primit o pedeapsă de 4 ani și 7 luni, toate cu executare. În cazul lui Daniel Gabriel Negel și al lui Marian Bumbac, instanța a dispus pedepse cu suspendare, sub supraveghere strictă.
Singurul care a încercat să obțină o clemență suplimentară a fost Nicolae Georgian Pascale, care a atacat sentința prin apel.
Doar că judecătorii de la Curtea de Apel Constanța,în urma judecării apelului, au respins, miercuri, 18 martie, apelul ca fiind nefondat. Magistrații constănțeni au menținut integral decizia instanței de fond, obligându-l pe apelant și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Daniel ALBU



























