Transferul proiectului „Alternativa Techirghiol” de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) este, în prezent, blocat, la fel ca și restul proiectelor majore de infrastructură care ar fi trebuit transferate. Motivul? Instanța a admis cererea formulată de CNAIR și a suspendat executarea ordinului emis de Radu Miruță pe vremea când se afla la conducerea Ministerului Transporturilor, argumentând că nu a existat o consultarea prealabilă. Curtea de Apel București a admis cererea CNAIR, suspendând aplicarea ordinului de ministru până la o decizie definitivă pe fond. Între timp, proiectul de mare anvergură, pentru care trebuie desemnat și un câștigător, întârzie „din cauza numărului ridicat de oferte, volumul ridicat de informații și documente ce necesită o analiză diligentă și amănunțită din partea Comisiilor de evaluare”.
Licitația pentru atribuirea contractului ce vizează proiectarea și construirea Alternativei Techirghiol a fost lansat în urmă cu doi ani, mai exact pe 7 iunie 2024, iar pentru această procedură de achiziție publică a fost stabilit termenul limită pentru primirea ofertelor – 24 decembrie 2024. Unsprezece oferte au fost depuse în cadrul procedurii, antreprenori din România, Ucraina, Turcia, Italia și Bulgaria concurând pentru constrctul în valoare totală de peste 4,8 miliarde de lei.
După mai multe amânări successive, CNAIR nu a reușit încă să desemneze un câștigător, procedura aflându-se la etapa de evaluare a ofertelor depuse. „Durata procesului de evaluare este justificată prin numărul ridicat de oferte, volumul ridicat de informații și documente ce necesită o analiză diligentă și amănunțită din partea Comisiilor de evaluare, prin raportare la complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit”, au transmis reprezentanții CNAIR.
După declararea ofertantului câștigător și respectiv semnarea contractului de proiectare și execuție lucrări aferent obiectivului de investiții „Alternativa Techirghiol”, între părți, Beneficiarul va emite Ordinul de începere al lucrărilor.
Transferul proiectului de la CNAIR la CNIR, blocat
Compania Națională de Investiții Rutiere ar fi trebuit să preia patru proiecte de drumuri de mare viteză și noul pod peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse, transferul acestor obiective strategice fiind în corelare cu prevederile OUG 55/2016 și, în același, timp necesar pentru accelerarea și finalizarea licitațiilor, corelarea cu proiectele deja în implementare la CNIR și devansarea termenelor pentru începerea lucrărilor.
Cinci proiecte majore însumând aproximativ 300 de kilometri de autostradă și drumuri expres, printre care și Alternativa Techirghiol ar fi trebuit să ajungă la CNIR.
„Transferul proiectului „Alternativa Techirghiol” de la CNAIR la CNIR este în prezent blocat. Instanța a suspendat ordinul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, după ce CNAIR a deschis un process”, au transmis reprezentanții CNAIR.
Transferul celor 5 proiecte importante de autostrăzi și drumuri expres a fost oprit până la soluționarea definitivă a procesului. Curtea de Apel București a suspendat Ordinul lui Radu Miruță, pe atunci ministru al Ministerului Transporturilor, Curtea de Apel București a suspendat ordinul ministrului Transporturilor (Radu Miruță) prin care cinci proiecte majore de infrastructură urmau să fie transferate de la CNAIR la CNIR. Decizia instanței blochează temporar această mutare, după ce CNAIR a contestat legalitatea ordinului.
Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Transport 2021 – 2027
Alternativa Techirghiol va porni din nodul Cumpăna (Autostrada de Centură a Municipiului Constanța) și va continua până în zona localității 23 August. Noul drum de mare viteză, construit la profil de autostradă, va permite evitarea în totalitate a traversării localităților Agigea, Techirghiol, Eforie, Tuzla și 23 August.
Pe traseul aprobat vor fi construire mai multe poduri peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (330 m), DJ 391 și Valea Cârlighioi (253,2 m), DN38 (253,9 m), trei noduri rutiere între Alternativa Techirghiol și drumul de legătură cu DN39A, între DN38 și localitatea 23 August, nod rutier (conexiune) între Alternativa Techirghiol și DN 39, patru spații de servicii și două parcări de scurtă durată.
Ofertele depuse provin de la o varietate de firme din România, Ucraina, Turcia, Italia și Bulgaria. Astfel, au fost depuse de asocierile de societăți și de firmele:
- asocierea Construcții Erbașu SA (lider) – Concelex SRL – X-Way Infrastructure SRL (România),
- asocierea Automagistral Pivden LLC (lider) – Gott Strasee SRL – Perfect Consult Europe SRL – NVO Transinzhinigyng SRL – Mast-Bud LTD (Ucraina – România),
- Dogus Insaat ve Ticaret AS (Turcia),
- asocierea IC Ictas Insaat Sanayi ve Ticaret AS (lider) – Rotary Construcții Mentenanță SA (Turcia – România),
- Kalyon Insaat Sanayi ve Ticaret AS (Turcia),
- asocierea Makyol Inass Sanayi Turizm ve Ticaret AS (lider) – Ozaltin Insaat Ticaret ve Sanayi AS (Turcia),
- asocierea Onur Taahhut Tasimacilik Insaat Ticaret ve Sanayi AS (lider) – Straco Holding SRL (Turcia – România),
- Webuilt SPA Milano (Italia),
- asocierea Itinera S.p.A. – Saipem S.p.A. (Italia),
- asocierea Trace Group Hold PLC (lider) – Oyl Company Holding SRL (Bulgaria – România),
- asocierea Mapa Insaat ve Ticaret AS – Gunal Insaat Ticaret ve Sanayi AS (Turcia).
Andreea CONDURACHE
Citește și:



























