Terenul pe care odinioară se înălța cunoscutul Hotel Continental, situat la intersecția bulevardelor Tomis și Ferdinand, continuă să fie în centrul unor interese imobiliare și al planurilor de dezvoltare urbană ale administrației locale. În timp ce proprietarii privați urmăresc valorificarea amplasamentului prin proiecte imobiliare, Primăria Constanța intenționează să transforme zona prin amenajarea unor spații verzi și parcări, investiții care ar presupune exproprierea terenurilor.
La intersecția Bulevardului Tomis, fostă stradă Carol, cu Bulevardul Ferdinand, fostul Bulevard al Republicii, se afla odinioară Hotelul Continental, demolat la începutul anilor ’90. În prezent, terenul rămas liber de construcții este împărțit în două parcele, aflate în proprietatea unor societăți comerciale.
Una dintre acestea aparține societății Financiere les Lumieres SRL, care intenționează să construiască o clădire de birouri cu cinci etaje. Potrivit extrasului de carte funciară pentru informare, asupra terenului este înscris un drept de superficie, constituit pentru o perioadă de zece ani, în favoarea societății Easydo Digital Technologies SRL.
Cea de-a doua parcelă, identificată prin numărul cadastral 233978, se află în proprietatea societății Oil Depol Service SRL. Printre asociații firmei se numără Radu Merlă, soțul lui Ani Merlă, fost director executiv al Direcției Strategii și Fonduri Europene din cadrul Primăriei Constanța.
În paralel cu intențiile proprietarilor privați, administrația locală are propriile planuri pentru revitalizarea zonei. Municipalitatea urmărește amenajarea unor spații verzi și parcări, proiecte pentru realizarea cărora este avută în vedere exproprierea terenurilor.
Un nou certificat de urbanism pentru Oil Depol Service SRL
Marți, 3 noiembrie a.c., Primăria Constanța a emis Certificatul de urbanism nr. 2.226, solicitat de societatea Oil Depol Service SRL pentru terenul situat pe Bulevardul Ferdinand, nr. 20, identificat prin numărul cadastral 233978.
Documentul vizează elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ), în vederea stabilirii reglementărilor urbanistice aplicabile amplasamentului. Demersul presupune realizarea documentațiilor și studiilor de specialitate necesare parcurgerii etapelor de avizare și aprobare.
Certificatul de urbanism are o valabilitate de 24 de luni. Emiterea acestuia nu conferă însă dreptul de a executa lucrări de construire, fiind necesară parcurgerea procedurilor legale și obținerea autorizației de construire.
Primăria Constanța face demersuri pentru revitalizarea terenului
În timp ce proprietarii privați continuă demersurile pentru valorificarea terenurilor, administrația locală avansează, la rândul său, cu documentațiile necesare implementării propriilor proiecte.
Unul dintre acestea vizează reabilitarea amplasamentului prin amenajarea unor spații verzi, fiind inițiată inclusiv procedura de reglementare din punct de vedere al protecției mediului.
Astfel, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Constanța a anunțat publicul interesat cu privire la depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Reabilitarea terenurilor situate pe Bulevardul Ferdinand, nr. 20, IE234729 și IE233978 din Municipiul Constanța, prin amenajarea de spații verzi”.
Totodată, pentru cele două parcele există proiecte derulate prin Serviciul Drumuri, Parcări și Transport, a căror implementare ar presupune exproprierea terenurilor aflate în proprietate privată.
Prin urmare, amplasamentul fostului Hotel Continental se află la intersecția unor planuri de dezvoltare diferite: pe de o parte, investițiile private ale proprietarilor, iar pe de altă parte, proiectele Primăriei Constanța.
Hotelul Continental: un reper al urbei
Hotel Continental a fost situat la intersecția Bulevardului Ferdinand cu Bulevardul Tomis și strada Răscoalei din 1907. Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, unitatea de cazare domina peisajul urban al unei zone aflate în plină dezvoltare. În imediata vecinătate, la începutul anilor ’30, a fost ridicat un alt hotel – Carlton –, cu o structură mult mai înaltă, de cinci etaje.
Din păcate, în anii ’90, Hotelul Continental a fost demolat, iar pe amplasamentul său a fost extins Carltonul care, de-a lungul timpului, și-a schimbat de mai multe ori denumirea: Proletarul, apoi Republica, iar în anii ’70 s-a numit Continental.
După demolarea definitivă a clădirilor (în mandatul fostului primar PD, Gheorghe Mihăieși), terenul a devenit subiectul unui amplu scandal juridic. Moștenitorii au cerut retrocedarea, acționând Primăria în instanță. În perioada administrației Radu Mazăre, în anii 2000, s-a propus amenajarea unor locuri de parcare pe acel teren, anticipând că procesul se va întinde pe o perioadă îndelungată.
Detalii despre societăți
Financiere Les Lumieres SRL a fost înființată la data de 22 noiembrie 2016, având sediul pe strada Doamnei, nr. 14 din Sectorul 3, București. Coyne David Nicolas Joseph Andre, care este și administrator cu 99% din capitalul social, iar 1% îi revine lui Financiere Asset Management. Cifra de afaceri raportată pentru anul 2025 a fost de 967.423 de lei, profit de 263.057 de lei, datorii de 15.742.826 de lei, cu un angajat.
Easydo Digital Technologies SRL a fost înființată la data de 28 august 2018, cu sediul pe strada Doamnei, nr. 14 – 16 din Sectorul 3, București. Administrator este tot . Coyne David Nicolas Joseph Andre, care este și asociat cu 89%, iar Concepto Art Design (10%) și Financiere Asset Management (1%). Cifra de afaceri raportată pentru anul 2025 a fost de 40.537.229 de lei, profit de 2.466.049 de lei, datorii de 19.687.872 de lei, cu 80 de angajați.
Oil Depol Service SRL a fost înființată la data de 4 septembrie 1998 cu sediul pe Bulevardul Aurel Vlaicu, nr. 123 din municipiul Constanța. Administrator este Dănuț Florescu, care este și asociat cu 50% din capitalul social, alături de Radu Merlă (50%). Cifra de afaceri raportată pentru anul 2025 a fost de 78.323.275 de lei, profit de 20.432.967 de lei, datorii de 28.311.653 de lei, cu 149 de angajați.
Loredana BADEA
Citește și:



























