Avem noi o vorbă românească: “Gura bate curu’”. Mai țineți minte când spuneam câte o prostie, când eram mici, și ne luam dojană/o palmă la fund de la părinți? Ei, aia era educația pe care unii n-au primit-o sau au uitat-o: nu poți spune orice, oricând.
Trebuie să ne măsurăm cuvintele – uite, altă expresie care îmi place mult. Nu scoți, firește, rigla să măsori, ci gândești bine înainte de a verbaliza. Și nu, nu e ipocrizie să nu spui chiar tot ce îți trece prin cap. E doar o demonstrație a unor lecții învățate de acasă, de la părinți ori de-a lungul timpului. Că doar toți trăim într-o societate care, de bine, de rău, are niște reguli de bun simț de conviețuire. Nu spui despre o femeie că e mai bun un bărbat să conducă o instituție, că nu sexul dă capacitatea de management, ci spui cu argumente de ce bărbatul X este mai potrivit să ia locul unei femei Y. Nu-s vreo feministă înfocată, care să iasă la proteste fără haine pe mine, să nu vă imaginați asta. Spun doar că formularea nefericită, poate chiar gândită fix în termenii exprimați de managerul Spitalului Județean Constanța, putea fi evitată. Că managerul unității medicale – care, apropo, e femeie – are ca părere personală că un bărbat e mai bun manager la Unitatea de Primiri Urgențe decât o femeie… să rămână părere personală, nu exprimată în cadrul unei discuții cu un jurnalist. Poți să crezi asta, dar nu spui, nu o faci atunci când ai o funcție precum cea deținută de managerul spitalului. Nu te poți controla emoțional, nu ieși la declarații! Ăsta ar fi un aspect.
Al doilea: s-a ajuns într-o astfel de situație pentru că – ce să vezi? – adevăratele probleme/motive nu sunt prezentate la timp, comunicate, enunțate, explicate. Nu. Se aplică metoda batistei pe țambal (iar o expresie românească neaoșă – și tot vin cu altfel de expresii, ca să se înțeleagă că din înțelepciunea bătrânească sunt multe de învățat…). Batista asta pe țambal e un soi de directivă care se încearcă să fie aplicată peste tot unde conducerea Consiliului Județean Constanța consideră că are probleme. Și rezolvă problema așa: pe muțește. Nu cumva să apară în presă sau aiurea că s-a decis schimbarea unui manager (în cazul de față al UPU) fiindcă respectivul nu-i la muncă sau pentru că “toacă” bani aiurea și așa mai departe!? Păi, dacă acestea sunt motivele reale pentru schimbarea șefei UPU, de ce n-au fost comunicate cu subiect și predicat din prima, poate chiar înainte de a fi luată decizia? Pentru că se vine cu explicațiile astea abia după, când e necesară calmarea spiritelor încinse de alte declarații nepotrivite, mă face să pun la îndoială taman motivele expuse ulterior declanșării “crizei de comunicare”.
Sigur, cine n-a urmărit subiectul promovării unui nou șef la UPU nu va înțelege povestea. Poate pentru mulți nici nu este importantă. Dar pentru cei care pricep: nu e nevoie de circ, nu e nevoie de declarații “pe fond emoțional”, de oameni “strânși cu ușa” să zică ceva, e nevoie de o comunicare relaxată, în timp util. E nevoie de explicații, nu de “facem așa, că știm noi că așa e bine dar, dacă insistați, uite de ce aveam dreptate…” A avea dreptate e una, a avea buna înțelegere a funcțiilor deținute (care implică inclusiv răbdarea de a spune la timpul potrivit ce e de spus, de a justifica în fața cetățenilor de ce aia sau ailaltă) e altceva. Iar împreună, cele două formează un tot.
Alexandra CUCU
