A învins cancerul! Constănţeanca Loredana Bătărigă, speranţa copiilor cu autism: se luptă pentru înfiinţarea unui centru unic în România!

0
1490

Cancerul poate fi învins! Ajutată de cei mai buni medici de la Institutul Oncologic ”Prof. Dr. Al. Trestioreanu” din București, Loredana Bătărigă a reuşit să învingă cancerul, iar acum se bucură din plin de viaţă, dedicându-şi timpul unui proiect unic în România, un proiect destinat copiilor cu autism. A descoperit că are cancer în timp ce era însărcinată cu băieţelul. A trecut prin două experienţe extrem de grele. Loredana Bătărigă este omul care nu renunţă uşor atunci când îşi propune ceva şi ne dovedeşte că orice este posibil dacă ai încredere în Dumnezeu, curaj, putere și oameni potriviți alături. Loredana este mama unei fetiţe cu autism şi vrea să construiască un centru de psihodiagnoză infantilă interdisciplinară în Constanța, un centru extrem de important, pentru a ajuta şi alţi copii cu autism.

Recunoaşte că în cei 14 ani de terapie cu fetiţa ei s-a lovit de atâtea obstacole și umilințe, de luptă cu sistemul şi cu societatea, încât a conştientizat că este necesar să facă un centru pentru copiii cu nevoi speciale. Vrea să ajute părinţii din România să nu mai trăiască aceleași traume prin care a trecut ea, mai ales că orice zi pierduta înseamnă șanse scăzute de a salva copiii cu autism.

Loredana a ales să se implice şi în politică cu gândul de a fi mult mai aproape de cei în a căror putere stă acțiunea de a aduce o schimbare în procesul de a trata și ajuta copiii cu probleme de sănătate mintală, având deja baza construită a unui centru de psihodiagnoză infantilă. Astfel că luni, 17 august, Loredana şi-a depus candidatura pentru funcția de consilier local al municipiului Constanța din partea echipei ALDE. Nu a avut nicio legătură cu lumea politica până în prezent, dimpotrivă. Însă, ne mărturiseşte că nimic nu se poate construi ușor.

Spune că a întâlnit oameni care să se alăture echipei ALDE, să se mobilizeze și să îi susțină astfel încât acest proiect să devină realitate. Loredana Bătărigă şi Iulian Pleşoianu ne-au împărtăşit, în cadrul unui interviu Focus Press, faptul că în judeţul Constanţa sunt mii de copii cu autism, iar acest proiect este vital pentru ei.

Povestea și modul de a fi al Loredanei te cuceresc, iar acel “ De felul meu nu renunț ”, așa cum spune ea, rămâne impregnant în mintea noastră într-un mod care într-adevar nu o să ne mai lase vreodată să renunțăm.

Loredana este un om extraordinar, un model pentru mulți și cred că aceste experiențe de viață, despre cancer și autism, vă vor convinge.

Îmi spuneau toți să iau o decizie, să salvez ori copilul ori pe mine”

Reporter: Vă rog să vă prezentați pentru cei care nu vă cunosc și să ne spuneți ce înseamnă să fii supraviețuitoare de cancer? 

Loredana Bătărigă: Sunt Loredana Bătărigă. Am 43 de ani. Sunt mamă a doi copii. Prima experiență a fost cu fetița. Are acum 17 ani. A fost diagnosticată la 2 ani și 9 luni cu autism formă severă. Cea de-a doua mea experiență a fost acum 7 ani, în timpul sarcinii cu băiețelul. Am descoperit la 4 luni de sarcină că aveam un cancer agresiv. Cum a fost? Crunt! M-am simțit ca în telenovele. Nu știam ce să aleg. Am făcut vreo 5-6 controale și îmi spuneau toți să iau o decizie, să salvez ori copilul ori pe mine. A fost o lună și ceva de chinuri eu cu mine și luptă în capul meu. Acasă era fetița Andreea, care avea nevoie de mine, eram singurul ei suport emoțional în terapii și în viață de zi cu zi. Apoi trebuia să aleg să trăiască și cel de-al doilea copil. A fost tare greu. Într-un final am avut un noroc să ajung la doamna dr. Lucia Stănculeanu, șefa Secției Oncologie de la Fundeni. Dumneaei m-a luat în brațe și mi-a zis: “Ai încredere în mine că o să fiţi bine și tu și copilul. Ai încredere în mine. Hai să terminăm cu sarcina și apoi ne ocupăm de tine“. Asta am și făcut. Am născut la 8 luni și 5 zile. După 6 zile de spitalizare am dus copilul acasă. Noaptea m-am întors la Fundeni, unde 1 oră şi jumătate au urmat investigații. Mi s-a pus un diagnostic și am început chimioterapia în acea seară.

“Mă bucur că am avut cancer și că am trăit toată această experiență din viață și alături de fetiță, pentru că sunt alt om în ziua de astăzi”

Rep.: Care au fost pașii spre vindecare? Înțeleg că a fost o etapă destul de dificilă pentru dumneavoastră și lupta cu această boală nu este ușoară. De unde atâta putere? V-ați gândit vreodată să renunțați?

Loredana Bătărigă: Nu! De felul meu nu renunț. Sunt zodia capricorn. Capricornii sunt foarte încăpățânați și foarte perseverenți. Nu m-am gândit să renunț. Am mare încredere în Dumnezeu. Așa sunt eu. Știu că totul pleacă de acolo şi m-a învățat să am încredere la 40 de ani, după acel cancer. În ziua de astăzi mereu zic, sună aiurea, dar mă bucur că am avut cancer și că am trăit toată această experiență din viață și alături de fetiță, pentru că sunt alt om în ziua de astăzi. 

“Partea cea mai grea a bolii a fost chimioterapia. Iadul este un cuvânt prea mic spus prin ce am trecut”

Rep.: Cum s-a schimbat viața dumneavoastră după ce ați aflat acest diagnostic? 

Loredana Bătărigă: Prima întrebare care i-am adresat-o doamnei doctor a fost dacă o să mai trăiesc.  Dumneaei a spus “Hai să vedem, să o luăm pas cu pas și vedem ce se întâmplă“. Am avut încredere. Partea cea mai grea a bolii a fost chimioterapia. Iadul este un cuvânt prea mic spus prin ce am trecut, prin chimioterapie. Organismul era după sarcină. Nici nu-și revenise. Mi-a fost tare rău, rău de tot. Am zis că iadul este un cuvânt prea frumos prin ce-am trecut. 

Chimioterapia, din câte știu eu, în toată lumea este la fel

Rep.: Ce înseamnă să faci chimioterapie în România? Cu ce probleme v-ați confruntat referitor la sistemul de sănătate din Constanța? La ce spitale ați ajuns? 

Loredana Bătărigă: Nu am ajuns în Constanța, ci numai la IOB Fundeni. Cred că am fost norocoasă. Nu știu. Nu a fost nimic în neregulă din punct de vedere medical. Chimioterapia, din câte știu eu, în toată lumea este la fel. Ca și substanțe se dă pe tip de cancer, kilograme, vârstă. Nu am avut nicio problemă. Problema eram eu că mă luptam cu substanțele din chimioterapie.

Rep.: Cam cât a durat această etapă până când ați reușit să vă vindecați, să vă recuperați? 

Loredana Bătărigă: Din septembrie și până în februarie. Cam 5-6 luni a fost chimioterapia. Apoi a urmat decizia dacă mai rămân întreagă, dacă operăm parțial. Am avut cancer la sânul stâng. Într-un final domnul prof. dr. Alexandru Blidaru a luat hotărârea să facem mastectomie, cu reconstrucție în același timp. A fost o intervenție care a durat vreo șase ore. Am făcut tot ce trebuia făcut printr-o singură operație. 

“Din când în când îmi aduc aminte prin ce am trecut și îi mulțumesc lui Dumnezeu”

Rep.: Dumneavoastră ne dovediți că orice este posibil dacă ai curaj, putere și oameni potriviți alături. Doamna doctor v-a susținut foarte mult în procesul de vindecare? 

Loredana Bătărigă: Da! Chiar și acum. La fiecare pas îi dau mesaj și îi mulțumesc. Din când în când îmi aduc aminte prin ce am trecut și îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a scos-o în cale pe dumneaei și sunt bine și eu şi copilul în ziua de astăzi.

“Eu am optat pentru a spune public tot traseul meu cu fetița; nu pentru că sunt eu mai specială, dar spunând prin ce am trecut eu ajut și pe ceilalți părinți”

Rep.: De asemenea, ați menționat faptul că aveți în familie un copil cu autism. Știm că sunteți implicată într-un proiect minunat în Constanța în ceea ce privește înființarea unui centru dedicat copiilor cu autism. Ce ne puteți spune? În ce stadiu este proiectul și când credeți că se va concretiza? 

Loredana Bătărigă: Proiectul îl aveam de ceva timp format la o discuție cu echipa medicală. Nu speram atât de repede să se concretizeze ceva. Acum o lună am avut iar aceeași discuție și am zis “Cândva o să facem așa ceva“. După 14 ani de viață alături de fetița mea mi-am dat seama de ce aveam nevoie mai ales că, mergând prin terapie zi de zi, mă uit la părinții din jur și încep toți să mă întrebe. Eu am optat pentru a spune public tot traseul meu cu fetița. Nu pentru că sunt eu mai specială, dar spunând prin ce am trecut eu ajut și pe ceilalți părinți. Una este să n-ai nicio informație, să pornești cu un copil de mână și să nu știi încotro să o iei și alta este să mai vezi pe unul de lângă tine care a răzbit într-un fel sau altul. Vin părinții și mă întreabă “Ce crezi? Ce ar trebui să fac? Încotro ar trebui să mă duc?” Mi-am dat seama că este atât de important să știi să dai un răspuns familiei respective, să o îndrumi. Este atât de greu. Unde să-i trimiți? Nu poți să ajuți 1-2 familii. Sunt atâția copii din păcate. Zi de zi se nasc copii cu dizabilități, cu afecțiuni psihice, dacă vă uitați pe statistici. Sunt foarte mulți. Mi-am dat seama tot din experiența mea de 14 ani că este neapărat și maxim urgent să faci ceva cu copilul până la 3 ani, să-l duci la un cabinet, să fie diagnosticat corect.

Rep.: Cum ați descoperit că al dumneavoastră copil suferă de autism? 

Loredana Bătărigă: Acum 14 ani nu îți dădeai seama prea mult. La vârsta de 3 ani. Acum au evoluat lucrurile. Îți dai seama și de la 1 an și jumătate. 

“Ai tendința de a te pune pe prima bordură să începi să plângi și să te întrebi de ce ți se întâmplă ție așa ceva; în secunda aceea realizezi că se schimbă viața complet și că o ia pe un alt traseu”

Rep.: Care au fost semnele? 

Loredana Bătărigă: Semnele existau, dar neavând nicio experiență ca mamă nu mi-am dat seama la timp. Mi-am dat seama pe la 2 ani și 4 luni. Am dus-o la grădiniță și am înscris-o. Toți copiii erau într-un fel și ea era diferită. Toți aveau activitate, iar ea era diferită. Acasă la fel. O strigam pe nume și nu se întorcea să se uite la noi. Nu auzea. Era cum se spune într-o lume a ei. Am dus-o în grădiniță. Am zis că mediul social o ajută foarte mult. Mi-am dat seama că și acolo este o problemă uitându-mă la ceilalți copii.  Doamna educatoare mi-a zis să consult un specialist. Nu știam. Mă uitam la ea şi era perfectă. Unde să mă duc? Am început să caut pe Internet și am ajuns la un neuropsihiatru. Acolo am primit un diagnostic. Pe moment nu am realizat. După vreo două zile am început să caut pe Internet diagnosticul. Mi-am dat seama citind că este autism, ce înseamnă autismul și în momentul acela s-a prăbușit totul peste mine. Dar am ajuns mai departe la o domnișoară logoped-psiholog. Mi s-a expus clar traseul nostru. Ni s-a schimbat viața din clipa aceea. Afli ce ai de făcut, terapii, tratament. Ieși afară pe ușă și din start ești dărâmat. Ai tendința de a te pune pe prima bordură să începi să plângi și să te întrebi de ce ți se întâmplă ție așa ceva. În secunda aceea realizezi că se schimbă viața complet și că o ia pe un alt traseu. 

“După cancer m-am trezit la 40 de ani”

Rep.: Care experiență a fost mai dureroasă? Cea legată de copil sau cea legată de boala dvs. ? 

Loredana Bătărigă: Nu pot să fac o comparație între ele. Amândouă au fost la fel de dureroase. Fiecare este dureroasă în felul ei și este greu de luat o decizie. Cea care durează cel mai mult a fost cea cu fetița. Cea cu cancerul acum, în ziua de astăzi, să știți că nu mi se pare nimic de speriat. Despre cancer se spune că este o boală a sufletului. Când te gândești la cancer trebuie să-ți dai seama de ce ai ajuns acolo. Eu până la cancer tot timpul mă gândeam că îţi dă Dumnezeu o palmă. Nu este aşa, ci ţi-o dai singur. Prin alegerile tale pe care le faci în viaţă îţi dai seama că singur îţi dai palma aceea. Dacă tu nu îţi dai seama la timp să faci ceva cu sufletul tău atunci pe româneşte „ţi-o iei”. După cancer m-am trezit la 40 de ani.

Trebuia să învăţ să mă iubesc pe mine, să am încredere în Dumnezeu; toată viaţa noastră depinde de alegerile pe care le facem de-a lungul vieţii”

Rep.: Ce s-a schimbat în acel moment?

Loredana Bătărigă: Exact trezirea a fost. Am stat şi m-am întrebat “De ce?” Ştiam din cărţi, din informaţii că este o boală a sufletului. De ce am ajuns să fiu cu un picior în groapă? Şi mi-am dat seama de ce. Trebuia să învăţ să mă iubesc pe mine, să am încredere în Dumnezeu pentru că pe niciunul nu ne lasă şi nu ne judecă. Ne ajută pe toţi, dar este important să deschizi ochii şi să alegi corect. Toată viaţa noastră depinde de alegerile pe care le facem de-a lungul vieţii. Atunci m-am hotărât să schimb ceva. Am început să fac schimbarea în viaţa mea. Am început să caut explicaţii. Până la cancer spuneam “Doamne, de ce trăiesc eu asta?” Să ştiţi că mi-a luat 1 an şi jumătate să mă obişnuiesc cu diagnosticul fetiţei. În fiecare dimineaţă mă trezeam şi spuneam „Doamne, nu-i aşa că este un coşmar?” După cancer am început să o văd pe fetiţă ca o salvare a sufletului meu şi aşa o văd şi în ziua de astăzi. Este acel înger trimis de la Dumnezeu să mă ajute pe mine, să mă salveze. Şi aşa este. Este angelică. Este schimbată şi ea după ce m-am schimbat eu. Îmi dă atâta putere, atâta forţă şi atâta energie de am ajuns să mă gândesc la acest centru, să fac ceva pentru toţi copiii. Este important. În cazul în care un copil suferă de o afecţiune psihică, poate este o tulburare sau o întârziere, toate celelalte funcţii sănătoase trebuie ajutate să repare funcţia disfuncţională. Dacă nu se întâmpla asta până în 3-4 ani acel copil are un traseu clar de un retard din ce în ce mai sever. Nu mai ai ce să mai faci. Nu mai ai ce să recuperezi. Scad şansele cu cât înaintează în vârstă. Este important să dezvolţi creierul şi apoi să-l ajuţi să evolueze prin informaţiile şi prin terapiile corecte. Nu ai făcut ceva la timp, nu ai ce să mai faci mai târziu.

Rep.: Ce-i îndemnaţi pe părinţii care trec prin astfel de situaţii?

Loredana Bătărigă: Să ştiţi că am întâlnit părinţi care le este jenă să accepte că se întâmplă ceva cu copilul lor. Au tendinţa de a masca faptul că observă acasă ceva în neregulă cu copilul lor. Pe toţi îi aud: “Lasă că este mic. Vedem mai încolo”. Şi le spun că se vor trezi într-o zi când nu o să mai aibă ce să facă cu el. Nu este mai bine să-l ajuţi de mic şi la 6-7 ani să vezi că este un copil cu toată viaţa înainte? Observi ceva în neregulă şi mergi la control devreme. Ce te costă? Faci un control.

„Eu am avut noroc să găsesc oameni şi suportul necesar să îmi ajut fetiţa

Rep.: Spuneţi-mi, vă rog, despre acest centru. Înţeleg că ar fi un proiect unic în România.

Loredana Bătărigă: Este unic din multe puncte de vedere. Acest centru vrem să fie un centru de psihodiagnosticare interdisciplinară. Ce înseamnă? Intri cu copilul pe uşa clinicii şi acolo întâlneşti 6-7 medici de diferite specialităţi. Trebuie să ai neurolog, neuropsihiatru, logoped, psiholog, psihopedagog, ortoped, endocrinolog, medic pediatru, iar copilul să fie evaluat corect. Nu poţi să trimiţi părintele să meargă până la Bucureşti sau la Cluj. Să mergi din uşă în uşă şi este pierdere de timp. Trebuie să existe o legătură şi o chimie între acei medici. Fiecare medic face o fişă de evaluare. După ce se termină toate evaluările şi investigaţiile, medicii se adună într-o comisie şi pun pe masă tot ce au observat. De aceea când se termină toată acea evaluare părintele primeşte un raport clar cu toate informaţiile de la toţi medicii, cu un diagnostic clar şi cu îndrumări clare. Vrei să ai copilul sănătos, cu o viaţă normală ai de urmat următorii paşi: tratament medicamentos, terapiile care îl ajută să evolueze. Contează şi mediul social. Dacă îl ţi în casă şi nu îl scoți absolut nicăieri din casă şi te fereşti, nu ai cum să-l ajuţi. Eu am fost cu fetiţa la grădiniţă şi la şcoală, la Moviliţa. Am găsit acolo doamne învăţătoare şi copii dispuşi să mă ajute. Nu vreau să vă povestesc astăzi cum a fost tot traseul celor 14 ani, pentru că nu am termina nici într-un an de acum încolo. Eu am avut noroc să găsesc oameni şi suportul necesar să îmi ajut fetiţa.

„Am făcut tot ce a fost posibil uman; după multe obstacole, cu COVID, am ajuns la Viena şi am făcut şi al doilea transplant

Rep.: Ne demonstraţi că orice boală poate fi învinsă.

Loredana Bătărigă: Da! Eu am făcut 14 ani terapie cu fetiţa. Am făcut tot ce a fost posibil uman. Nu am reuşit foarte mare lucru, dar anul trecut am aflat de un transplant cu celule stem la Viena. Am făcut campanie. Toată Constanţa ştie. Nu puteam să strâng 10-11 mii de euro singură. Am făcut o campanie şi toţi oamenii m-au ajutat. Aşa am ajuns la Viena anul trecut. Am ieşit pe uşă, am venit acasă și după 7 zile am avut terapie, terapie pe care o fac de 14 ani. A fost un woau pentru noi. Nu ne venea să credem. Au fost nişte progrese extraordinare din octombrie încoace. Îi iulie am ajuns la al doilea transplant. După multe obstacole, cu COVID, am ajuns la Viena şi am făcut şi al doilea transplant.

“Noi am avut noroc; eu am foarte mare încredere în Dumnezeu că nu ne lasă. Am făcut testul COVID şi am trecut graniţa”

Rep.: Cum au decurs lucrurile ţinând cont de contextul pandemic?

Loredana Bătărigă: Noi am avut noroc. Eu am foarte mare încredere în Dumnezeu că nu ne lasă, dar trebuie să ai răbdare şi încredere. Exact cum îţi aşterne drumul aşa se întâmplă. Am ajuns în pandemie. Am făcut testul COVID şi am trecut frumos graniţa. Este o clinică privată. Până să ajung acolo am umblat după documente toată pandemia. Dacă vrei ceva cu adevărat se poate. Eu sunt în stare să fac orice pentru copilul meu. Nici nu ai cum să stai deoparte. Afli că ai o şansă. Ce m-a ajutat să mă duc totuşi la Viena? Știam că nu se va întâmpla nimic rău cu ea. Nu-ţi spune nimeni ce se va întâmpla. Poţi să ai progrese sau  poţi să nu ai deloc. Ce pierzi? Doar banii poţi să-i pierzi, dar nu se întâmplă nimic rău cu ea. Am încercat şi sunt atât de fericită. Fetiţa mea este alt copil astăzi după 5-6 luni. Este alt copil. Dacă până acum doi ani nu puteam să ies din casă la un suc, la o terasă, acum de dimineaţă şi până seara stă cu noi oriunde. Este caldă, afectuoasă, deschisă. Este fix un înger.

Rep.: Ne-aţi vorbit despre schimbare şi aş vrea să menţionez faptul că dumneavoastră aţi decis să faceţi pasul spre politică. Din ce motiv?

Loredana Bătărigă: Eu le-am spus şi colegilor mei din echipă, este colegul meu Iulian Pleşoianu din echipa ALDE, faptul că nu aveam nicio tangenţă cu politica. De trei ani am închis televizorul şi nu mă mai uit, pentru că nu rezist să mă mai uit “în lumea lor” cum spun eu. Acest centru trebuie făcut şi realizat sub îndrumarea administraţiei publice. Cum să ajung acolo? A trebuit să mă înscriu în politică.

Rep.: De ce ALDE? Oferta politică de pe plan local este destul de generoasă. Ce v-a atras la ALDE?

Loredana Bătărigă: Să vă spun ce m-a atras? Sunt o echipă de câţiva oameni adunaţi recent acolo. Eu caut tot timpul să am şi suport emoţional şi cu implicări decizionale. Am găsit oamenii potriviţi acolo. Am încredere în ei. Le-am promis că nu scapă de mine. Indiferent ce ar fi pe toţi îi iau la rând şi după alegeri o să fie alături de mine. Mi-au garantat asta. Acolo am găsit oameni. Ştiu ce spun.

Nu poţi să stai pe canapea şi să aştepţi să se schimbe lucrurile”

Iulian Pleşoianu: Pot să răspund eu un pic altfel la întrebarea aceasta?

Rep.: Vă rog!

Iiulian Pleşoianu: Iulian Pleşoianu este numele meu. Am 46 de ani. Nu m-am implicat în politică aproape toată viaţa, pentru că nu mi-a plăcut. Până acum 2-3 ani când m-am decis că nu poţi să stai pe canapea şi să aştepţi să se schimbe lucrurile. Am încercat să fac un mic partid la Constanţa. A existat o fuziune la un moment dat. Aşa am ajuns şi eu la ALDE. La ALDE toată echipa este schimbată. Este o echipă tânără. Sunt şi oameni pe care îi cunoşteam cumva dinainte din alte medii. Acum 3 luni am zis hai să încercăm să găsim ca orice partid în campanie nişte proiecte. Altceva nu ai de pus pe masă când începi o campanie pentru alegerile locale. Trebuie să răspunzi la nevoile unei comunităţi, unui oraş. Spitalul Municipal nu s-a făcut de atâta timp, străzi asfaltate, parcurile. Acestea sunt subiecte pe care le turuie lumea la nesfârşit şi nu mai ai credibilitate. Pe Lori o cunosc de mult timp. De la ea am învăţat să nu mă mai vait. Toţi avem probleme în viaţă, dar ca ea… Proiectele trebuie să fie cât mai aproape de oameni, pentru că au probleme şi trebuie rezolvate. Acesta este scopul nostru, să rezolvăm probleme cât se poate de serioase. Şi am zis: “Lori, hai să luăm povestea ta, a devenit deja un model de urmat, şi hai să-l facem un model şi pentru ceilalţi oameni”. Şi cum facem asta? Visul ei este să-i ajute pe ceilalţi să nu treacă prin probleme sau să nu piardă atât de mult timp, să-i ajute pe ceilalţi să treacă peste probleme mai uşor. Ce înseamnă asta? Vrea să fac un centru multidisciplinar. Ne-am strâns noi acolo. Am făcut nişte calcule şi cam atâta costă. Acesta este momentul când vrem să facem proiectul cât mai cunoscut. De ce politică? Pentru că în mod tradiţional partidele sunt cele care au decis direcţia în care se mişcă lucrurile peste tot la nivel local şi la nivel naţional. Și am zis că în mod normal nu ar trebui să se facă nimic fără partide. Partidele sunt cele care se implică. Partidele sunt cele care observă probleme şi rezolvă probleme. Aşa cum facem şi acasă. Dimineaţa dacă vezi că s-a stricat o priză sau s-a defectat ceva la baie te duci şi repari. Aşa trebuie să fie şi într-o comunitate locală. Am problema asta, m-am zbătut 15 ani, dar hai să facem ceva în sensul acesta. Dacă o am pe Lori acolo lumea începe să-şi recapete încrederea în partidele politice. partide care funcţionează de 100 de mii de ani. Sunt fel şi fel de oameni competenţi în oraşul acesta care încearcă să rezolve astfel de probleme şi îi atragem şi pe ei.

Declaraţii complete: în materialul VIDEO!

Alexandra VASILE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.