Adjunctul poliției Năvodari, cercetat după ce a petrecut cu Vali Vijelie

0
1398

Petrecerile lui Vali Vijelie de pe litoral au atras atenția vara aceasta, inclusiv polițiștilor. O parte l-au sancționat pentru încălcarea legilor, alții, așa cum este adjunctul Poliției Năvodari, a petrecut cot la cot cu acesta, asigurându-i astfel și protecție.

Controalele de pe litoral pentru a se verifica restricțiile în vigoare pentru protejarea populației împotriva noului coronavirus au scos la iveală grave nereguli. De multe ori, spectacolele susținute de Vali Vijelie au fost cele care au dus la aglomerarea spatiilor. Ulterior, cântărețul s-a lăudat că la una dintre aceste petreceri la una din mese era și șeful poliției, lăsând să se înțeleagă astfel că era protejat. Ulterior a revenit și a spus că a fost o glumă.

Chiar si așa, s-a dispus un control intern în IPJ Constanța și s-a constatat că adjunctul Poliției Năvodari, Cosmin Sandu este cel care a fost la petrecerea la care făcea referire Vali Vijelie. Drept urmare s-a dispus de către conducerea IPJ Constanța cercetare prealabilă a adjunctului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.