Întotdeauna am fost adeptul principiilor care guvernează democrația, libertatea oamenilor, exprimarea liberă, fără constrângeri. De aceea nu comentez despre ce alege fiecare, indiferent că vorbim de alegeri locale, parlamentare, europarlamentare sau prezidențiale.
În schimb, îmi asum unele comentarii pe care le fac în legătură cu argumentele sau contraargumentele celor care încearcă să se impună, să își expună punctul de vedere agresiv în fața celor care au altă opinie sau o altă viziune.
REPET: respect dreptul fiecăruia la propria conștiință și la propriile alegeri, dar nu sunt de acord cu multe dintre argumentele invocate, care au împânzit Internetul.
De pildă, nu sunt de acord cu faptul că viitorului fost președinte i se reproșează că „a vândut copii“, în condițiile în care, din câte știm, nu există nicio sentință judecătorească și nici măcar un dosar în curs de soluționare pentru astfel de fapte. Nu comentez despre cele „șase case“, pentru că nu am documentat acest subiect.
Celor de la PSD li se pun în cârcă fapte vechi, pentru care cei responsabili, foști demnitari, au fost condamnați, dar încă mai planează această umbră a trecutului asupra celor mai tineri membri PSD, care nu au nicio vină și care sunt băgați în aceeași oală cu Ion Iliescu, Adrian Năstase, Liviu Dragnea și alții. Să nu uităm că demnitari corupți sau hoți au fost în toate partidele.
Cei de la PNL… la fel. Li se reproșează măsurile de austeritate din perioada pandemiei, deși cu toții știm că acele măsuri au fost luate în toată Europa, nu numai în România și, mai mult decât atât, directivele nu veneau de la PNL sau de la Guvernul României, nici de la președintele țării, ci direct de la Bruxelles, acolo unde se dă „ora exactă“ în multe privințe. Dar românii i-au acuzat pe cei aflați atunci la guvernare, pentru că „le-au omorât rudele și i-au ținut în case!“ Repet, aceleași măsuri au fost luate peste tot în lume!
În prezent
Cele mai în vogă contradicții se poartă între candidatul la prezidențiale Călin Georgescu și contracandidata sa, Elena Lasconi. Și în cazul acestui subiect, destul de fierbinte, care ține o țară întreagă cu inima la gură, există adevărate conflicte între alegători. Și în acest caz sau, de fapt, mai ales în acest caz, există unele argumente pentru și contra ambilor candidați, unele chiar demne de grădiniță.
De exemplu, Elenei Lasconi i se reproșează că va transforma bărbații, conform unui număr mare de cetățeni. Aceștia vin cu argumente precum că va umple țara de homosexuali și că este adepta LGBT. Asta deși, într-un interviu, a declarat că este PENTRU familia tradițională, formată dintre un bărbat și o femeie, motiv pentru care a atras reacții negative din partea propriei fiice. Când a încercat să dreagă busuiocul, spunând că respectă drepturile minorităților, indiferent de natura acestora, i se reproșează faza cu LGBT.
De parcă, ironic vorbind, dacă ar fi aleasă, asta va fi prima ei grijă, să promoveze LGBT-ul și să îi transforme în homosexuali și pe cei heterosexuali. Culmea este că se discută despre aceste aspecte ca și cum președintele României are așa ceva în atribuții!
La rândul său, lui Călin Georgescu i se reproșează că este extremist, că va rupe legăturile cu NATO și cu UE, că are „afinitate“ față de Rusia și că, mai bine de zece ani, a trăit în Austria. O fi așa sau nu, nu se știe, dar nici nu a avut șansa, până în prezent, să-și arate potențialul și să demonstreze contrariul celor vehiculate împotriva sa în spațiul public.
Situația este oarecum asemănătoare cu alegerile prezidențiale din 1996, când românii au vrut o schimbare, motiv pentru care nu l-au mai ales pe Ion Iliescu, dându-i șansa lui Emil Constantinescu să arate ce știe și ce poate. La următoarele alegeri, din 2000, după ce s-au convins, au revenit și l-au votat, din nou, pe Ion Iliescu. Dar măcar Constantinescu a avut un răgaz de patru ani ca să arate ce poate. Actualmente, consider că poate și Călin Georgescu merită o șansă, dar numai cu asumarea răspunderii pentru menținerea relațiilor cu UE și cu NATO, pentru care au fost depuse eforturi colosale în vederea integrării.
Iar părerile lui personale poate nu ar trebui luate în seamă, dacă nu interacționează cu atribuțiile unui șef de stat.
Așa cum se poate observa, nu am fost părtinitor și am expus modul în care văd eu lucrurile.
Daniel ALBU
