Tradițiile și obiceiurile ne influențează puternic modul de alimentație în perioada sărbătorilor pascale. Pentru mulți români, Paștele se rezumă la mese îmbelșugate cu drob, pască, carne de miel, ouă, cozonaci, dulciuri, toate stropite cu alcool sau băuturi „răcoritoare” acidulate. Așa se face că, în apropierea sărbătorilor pascale, ne gândim tot mai mult la mesele în familie, pline cu bunătăți tradiționale. Și, odată puși în fața acestor preparate, parcă nu ne mai putem opri din mâncat. Influenţaţi de tradiţie, educaţie şi religie, oamenii ajung la excese alimentare, indigestii și problemele de sănătate.
Kilogramele în plus acumulate după sărbători și mesele copioase tradiționale nu ne afectează doar estetic, ci și psihic. Nu este de mirare că după ce trec zilele de răsfăț culinar, numărul persoanelor care își doresc să țină o dietă, dar și al abonamentelor la sălile de fitness se înmulțesc.
Psihologul Alexandra Ioana Cazacu, life coach și formator, ne-a dezvăluit în cadrul unui interviu Focus Press ce emoții sunt asociate cu mâncatul compulsiv, ce sunt tulburările de comportament alimentar și cum ne afectează goana după un aspect fizic plăcut.
Rep: Ce emoții sunt asociate cu mâncatul compulsiv?
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: Mă bucur că abordăm tema aceasta. Este de mare actualitate. De fapt, este probabil una dintre cele mai importante teme abordate atunci când vorbim de sănătate publică. Tulburările de comportament alimentar se duc foarte mult în zona unor patologii. Vorbim de persoane care suferă de obezitate sau care se află la polul opus, suferă de anorexie, iar politicile de sănătate publică pun mare accent pe acest aspect. La bază există niște emoții care determină aceste tulburări. Imaginea corporală este constructul psihologic care conduce la apariția tulburărilor de comportament alimentar sau a altor tulburări. O problemă poate să fie și adicţia de diete, de exerciții fizice sau poate să fie și o adicție de intervenții estetice. Pentru noi este foarte important felul în care ne prezentăm în societate și felul în care ne văd ceilalți. Modelele media prezintă și chiar impun în ultima vreme un aspect fizic perfect, o formă fizică perfectă. Deschidem televizorul și vedem niște doamne zvelte sau domnișoare zvelte, fără niciun pic de celulită, fără niciun pic de grăsime, fără niciun fel de burtică. De altfel, bărbații văd modele de bărbați înalți, musculoși, bine făcuți, care merg la sală. Presiunea este foarte mare și nu este numai asupra adolescenților, ci și asupra adulților. Ne dorim foarte mult să arătăm bine pentru că de foarte multe ori credem că valoarea noastră este dată de felul în care arătăm și felul în care ceilalți ne văd. În realitate, dacă este să vorbim strict din punct de vedere psihologic, imaginea corporală este un construct multi-fațetat. El cuprinde emoțiile, credințele, gândurile și comportamentele pe care le are o persoană vizavi de aspectul său fizic. De cele mai multe ori ceea ce gândim noi sau simțim în legătură cu aspectul nostru fizic nu este tocmai acurat. E posibil ca undeva să intervină o eroare. Ceea ce mie mi se pare urât la mine sau de neacceptat, realmente poate să fie plăcut pentru un alt privitor. Există momente în care noi ne percepem un defect fizic minor, dar îl transformăm într-o disfuncție majoră. Există persoane care ajung să nu mai iasă din casă pentru că sunt supraponderale sau chiar obeze. Au o problemă. Nu se pot îmbraca cu nimic, pentru că se vede că s-au îngrășat și este neplăcut. Poate că nu sunt neapărat în zona aceea sau poate că da. Există o creștere în greutate, dar nu este atât de disfuncțional. Nu impietează atât de mult în funcționarea socială. Noi suntem ființe sociale și aparținem unui grup. În zona formării unei imagini corporale pozitive, respectiv a creșterii nivelului stimei de sine, pentru că ele sunt interconectate, avem de-a face cu două modele importante. Primul este modelul social tripartit și implică modelele media, anumite standarde, familia (însemnând exemplele, credințele și comportamentele, în legătură cu aspectul fizic din familie, respectiv grupul de prieteni sau cei din proximitatea noastră). În momentul în care acești factori vin cu influențe, noi începem și ne creăm o idee despre cum ar trebui să arătăm. De cele mai multe ori modelul acesta nu este potrivit. El creează o mare discrepanță între ceea ce suntem sau cum suntem și ceea ce ar trebui sau am vrea noi să fim la modul ideal. Discrepanța aceasta creează evident emoționalitate negativă. Este o emoționalitate negativă pe care adultul, dar mai ales adolescentul, o gestionează foarte greu. Tocmai pentru că se suprapune cu această idee că valoarea este dată de cum suntem, cum arătăm. Noi avem valoare atâta timp cât suntem apreciați, iar ceilalți ne găsesc atrăgători și vor să se implice în relații cu noi. A crede că ești prea gras sau prea scund sau ai un defect, ai o parte anatomică mai mare, nasul, urechile, poate să ducă până la izolare socială. Sunt oameni care refuză să iasă din casă sau să participe la viața socială, consideră că toată valoarea lor este dată de acest defect fizic. Sigur că există pentru toți remediu. În momentul în care ne dorim un corp ideal, dacă suntem supraponderali, recurgem la diete. Dacă vrem un trup mai sculptat, facem exerciții fizice. Dacă vorbim de un defect vizibil sau o dorință (femeile își doresc un atribut feminin mai vizibil), ele apelează la diverse intervenții estetice. În realitate, lucrurile nu se îmbunătățesc vizibil. Problema psihologică rămâne. Faptul că ai o imagine corporală proastă sau mai puțin bună decât ar trebui, nu o să se îmbunătățească implicându-te în aceste comportamente de modificare. Stima de sine nu crește în felul acesta.
Rep.: Imaginea corporală proastă pleacă de la neacceptare?
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: Despre asta este vorba. Pot să iau un exemplu, care îmi este acum la îndemână, în legătură cu două femei care au înălțimi diferite și constituție diferită. Ne vom uita la o doamnă sau o domnișoară care depășește 1,75m înălțime și poate are o constituție atletică și o dispoziție a masei musculare și o doamnă care are sub 1,50m înălțime și o altă dispoziție a musculaturii. A crede că respectivele persoane pot să atingă același ideal prezentat de media, un trup de fotomodel, este profund greșit. Este ceva ce nu se poate. Este imposibil.
Rep.: Suntem unici!
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: Asta este un alt aspect. A accepta că ești unic și că ai particularități, vine din această acceptare de sine. Am posibilitatea de a mă gândi că nu mai este nimeni ca mine, un lucru care mă oprește din a face comparații cu altcineva, pentru că nici altcineva nu poate să fie ca mine. În momentul în care accepți că ești unic, te accepți în forma ta, dar asta înseamnă că înțelegi că valoarea nu este dată de aspectul fizic. Noi suntem, identitar vorbind, mai mult decât corpul fizic. Fiecare dintre noi avem și abilități și aptitudini diferite. În realitate, valoarea noastră este dată de acțiunile noastre și nu de felul în care arătăm.
Rep.: Avem și un ritm de creștere diferit.
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: Acesta este un alt aspect. Cei mai vulnerabili în fața acestor tulburări legate de imaginea corporală rămân adolescenții, care încă nu au o identitate bine stabilită și care asimilează foarte ușor acest ideal. E aproape firesc. Ei sunt în goana după acest tip de ideal și de cele mai multe ori sunt și dezavantajați de o creștere fiziologică anatomică ușor defazată. Ei nu cresc dintr-o dată. Fetele nu se dezvoltă imediat și atunci își doresc foarte mult să atingă idealul propus de mass media în general sau rețelele de socializare, care ne prezintă niște modele perfecte. Există acum o campanie care blamează aplicațiile care modifică corpul, fața. Există și celebrități care cumva intră în zona asta de conștientizare și luptă împotriva acestui trend. Vin și se arată așa cum sunt: nemachiate, „nephotoshopate”. Ne arată că și ele sunt persoane normale și că a avea o imperfecțiune a tenului sau un pic de celulită, nu înseamnă că nu ești valoros. Dar, exemplele sunt puține. Cei mai mulți merg în zona curentului principal și din punctul meu de vedere este foarte nociv. Cu cât ești mai apăsat, mai presat, de nevoia asta de a te înscrie într-un tipar prestabilit, care nu ți se potrivește, cu atât ești mai împins să faci comparații și să te implici în comportamente nepotrivite sau chiar nesănătoase. Și în zona asta ajungem la tulburări de comportament alimentar. Tulburările de comportament alimentar presupun un pattern, un model de alimentare, de ingerare de alimente, nepotrivit, nesănătos, dar care este diferit de „mâncatul compulsiv” din perioada de sărbători.
Rep.: Întotdeauna, de sărbători, ne strângem în jurul mesei și avem această tendință de a mâncă destul de mult și gustăm din fiecare aliment. Apoi ajungem să constatăm, după ce trec sărbătorile, că am acumulat multe kilograme. Mâncatul compulsiv este cumva un model cultural?
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: În cazul românilor este un model cultural.
Rep.: Cât de nociv este pentru noi?
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: E greu de spus. Specialiștii sunt de părere că o fluctuație de 1-3 kilograme nu implică probleme mari de sănătate. Noi suntem în zona asta, în care încercăm să menținem un anume stil de viață și de alimentare, iar de sărbători ne expunem acestor excese tocmai pentru că sunt de sărbători și sărbătorile cu siguranță sunt o excepție. În realitate, în România avem de-a face și cu această conectare emoțională cu rudele, cu familia, cu prietenii. Noi ieșim dintr-o zonă de tumult social, emoțional, de stres la muncă. Ajungem de sărbători acasă, cu părinții, cu copiii, cu prietenii, cu cei dragi nouă, și dintr-o dată ne aducem aminte foarte ușor de copilărie. În copilărie cea mai mare bucurie a mamei era să ne facă ceva bun de mâncare. Și mâncarea, de foarte multe ori, era un soi de confort emoțional. Exista această relație între emoționalitate pozitivă sau negativă și mâncare. În cazul excesului de sărbători, de multe ori, tot după modelul social, cultural românesc, putem să spunem că excesul intervine și pentru că anumite tipuri de mâncare se consumă cu predilecție în perioada sărbătorilor și nu în altă parte a anului. Și atunci, dacă avem niște mâncăruri preferate pe care le mâncăm doar o dată sau de două ori pe an, s-ar putea să facem exces. Ce e supărător după sărbători? Este acest sentiment de rușine și de vinovăție, care intervine și generează emoționalitate negativă. Emoții negative.
Rep.: Te simți vinovat pentru ceea ce ai făcut…
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: Te implici într-un comportament absolut nociv, respectiv devii extrem de restrictiv în dietă sau în comportament, ceea ce nu este foarte potrivit. Mâncatul și exercițiile fizice au legătură cu fericirea. În ce mod? Atunci când mâncăm ceva ce ne place, cum ar fi ciocolata, majoritatea persoanelor mănâncă ciocolată de plăcere. Se secretă în creier niște substanțe care au legătură cu fericirea. Vorbim de dopamină și endorfine. Același lucru se întâmplă și când facem exerciții fizice. În momentul în care te abții de la a mânca, practic te abții de la a te simți bine, nu ai cum să te simți bine. Și, dintr-o dată, dacă suprapunem asta cu sentimentul inițial de rușine, de vinovăție, care naște emoții negative, deja avem emoții negative sau o stare mai proastă. Ar fi bine să ne gândim la modificările acestea de greutate ca la niște fluctuații normale, care trebuie abordate treptat. M-am îngrășat de sărbători, fiindcă am mâncat altfel decât mâncam. Asta nu înseamnă că după ce s-au terminat sărbătorile a doua zi nu mai mănânc nimic, beau apă plată cu lămâie și mănânc o salată. Ar trebui să ne înscriem în ceea ce se numește acum stil de viață sau de alimentație sănătos. Adică, să avem un stil de alimentare echilibrat, să mâncăm în cantitatea în care avem nevoie să mâncăm, exact ce avem nevoie să mâncăm. Noi, în realitate, avem nevoie să mâncăm cam de toate. Exceptând cei care au diverse afecțiuni și au niște restricții alimentare, oamenii sănătoși au nevoie să mănânce cam de toate. A ține diete pentru că trebuie să slăbesc rapid poate să conducă inclusiv la dezechilibre metabolice majore. Primul lucru la care mă gândesc este efectul de yo-yo. Toată lumea știe. Ținem dietă, slăbim considerabil. Când terminăm dieta nu reușim să menținem greutatea. Acumulăm iarăși greutate corporală și ne implicăm iarăși în diete. Cu cât dieta este mai restrictivă, cu atât acumularea de greutate după este mai mare și cu atât emoțiile și stările psihice sunt mai rele sau mai nepotrivite. Ne aduc mai multă suferință. Nu nu putem să ne bucurăm că am slăbit și că ne-am îngrășat. Însă, vom face același lucru la nesfârșit intrând în acest ciclu și fiind nefericiți tot timpul.
Rep.: Ce ar trebui noi să facem, în prag de sărbători, să evităm această suferință, să scăpăm de stima de sine scăzută și frustrare și presiune asupra organismului și diete?
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: Primul meu sfat ar fi să separăm cumva nevoia de conectare de nevoia de alimentare. A sta la masă și a avea o interacțiune plină de emoție cu cei dragi nu înseamnă a uita de ce te-ai așezat la masa. A mânca, cum ați spus compulsiv, când pur și simplu ingerăm cantități mari de alimente, deși noi nu mai avem nevoie de ele, la bază nevoia de alimentare este generată și reglată de un consum al celulelor organismului nostru. Există un centrul al sațietății care ne spune că, după ce am mâncat suficient, este momentul să ne oprim. Dar asta nu poate să ne dea semnalul decât că noi suntem dispuși să îl receptăm. A ne implica în mâncatul compulsiv presupune anularea acestei stări de sațietate. Nu mai simțim și mâncăm până când intervine starea de rău. De fapt, cred că toată lumea a experimentat măcar o dată în viață senzația de sațietate. În care spui: „Vai, nu mai pot și dacă mai iau ceva, mi se face rău!”
Rep.: Din păcate, multe persoane combină mâncarea cu alcoolul, mănâncă exagerat și ajung la Urgență.
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: Asta este o altă problemă. Toate lucrurile acestea pot să conducă, la un moment dat, inclusiv la apariția tulburări de comportament alimentar, afecțiuni foarte grave. Dacă lumea cunoaște anorexia și bulimia, inclusiv mâncatul compulsiv este un fenomen foarte des întâlnit. El nu are implicații serioase ca bulimia sau anorexia. Anorexia este o boală fatală. Recuperarea după anorexie este extrem de anevoioasă și implică niște resurse fantastice și pentru familie și pentru cel care suferă. Anorexia înseamnă că mori practic prin restricționarea aportului alimentar. Bulimia este acea tulburare în care mănânci și, la un moment dat îți dai seama că ai mâncat foarte mult, te simți vinovat și apelezi la comportamente de purjare, consum de laxative, inducerea vomei, abuz de diuretice. Amândouă, și bulimia și anorexia, au niște implicații teribile. Anorexia duce la boli cardiovasculare destul de rapid. Bulimia are implicații la nivelul rinichilor. Bulimia îmbolnăvește rinichii. Abuzul de diuretice forțează sistemul renal. Are implicații la nivelul aparatului excretor. Dă colici sau colite sau constipație. Abuzul de laxative face treaba asta. Primul semn pe care îl vedem la persoanele care suferă de bulimie este faptul că au dantura stricată și au reflux gastroesofagian. Ei își provoacă stări de vomă, să scape de cantitatea de mâncare ingerată. Mâncatul compulsiv este din altă zonă. Mâncatul compulsiv o să îl întâlnim foarte des la persoanele supraponderale sau obeze. Diferența între bulimia nervoasă și mâncatul compulsiv este dată de faptul că aici nu există sentiment de vinovăție sau dacă există nu este urmat de purjare. Ei mănâncă cantități foarte mari sau mănâncă o cantitate de mâncare într-un timp foarte scurt. De cele mai multe ori, ei când mănâncă nu sunt într-o stare foarte bună, dar după nu se angajează în acest comportament de a scăpa de ceea ce au mâncat. Toate cele trei tulburări de comportament alimentar sunt asociate cu o stimă de sine foarte scăzută, cu o imagine corporală disfuncțională sau nepotrivită. Anorexicii se uită la ei și spun că sunt grași, chiar dacă sunt normoponderati sau dacă nu sunt grași, cu siguranță au zone unde au depozite de grăsime. Femeile se uită la șolduri, la burtă. De fiecare dată când se gândesc la mâncare, primul gând este frica. Ei cred că orice fel de aliment pe care îl mănâncă îi poate duce la o creștere în greutate și atunci refuză. Bulimicii nu sunt în zona asta. Sunt în zona în care mănâncă pentru că au o problemă de reglare emoțională. Nu se simt bine în corpul lor, nu se simt bine în cercul lor social, nu se simt acceptați. Ei mănâncă, iau în greutate și pentru ei este problema vinovăției. Și atunci apelează la aceste comportamente prin care vor să scape de excesul alimentar.
Rep.: Sunt persoane care apelează la diete sau la intervenții chirurgicale. Însă, orice scădere în greutate bruscă generează alte aspecte. Cineva, care a suferit o intervenție pentru micșorarea stomacului, a constatat ulterior că i-a căzut părul. Ce semne fizice pot să apară?
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: Sunt câteva semne fizice care apar și în cazul tulburărilor și atunci când facem intervenții care vizează o scădere rapidă în greutate. Cum am spus și mai devreme, important este să găsim alternativa cea mai sănătoasă. Și alternativa cea mai sănătoasă este să abordăm cu grijă, cu atenție și să ne dăm nouă voie să avem un interval de timp suficient pentru a elimina excesul de greutate. Excesul de greutate nu este cel pe care îl percepem noi. Să apelăm la specialiști. Ceea ce mie mi se pare greutate excesivă excedentară s-ar putea să fie totuși o normoponderabilitate.
Rep.: La ce alternative sănătoase am putea recurge astfel încât să evităm anorexia, bulimia și acest mâncat compulsiv?
Psiholog Alexandra Ioana Cazacu: În primul și în primul rând ar fi să ne uităm la emoțiile noastre. Ce emoții avem atunci când ne așezăm la masă? Asta dictează de cele mai multe ori cantitatea pe care o ingerăm sau felul în care ingerăm mâncarea. Dacă ar fi să ne gândim în zona tulburărilor un comportament alimentar aici trebui investigat felul în care persoana simte despre el, despre felul în care arată și despre felul în care este. În cazul tulburări de comportament alimentar vorbim de un teren emoțional fragil, de o stimă de sine extrem de scăzută, de alte probleme asociate. Asta, din păcate, nu se rezolvă decât în terapie. Nu e ceva ce putem să gestionăm singuri acasă. Este de apelat la un specialist. Mâncatul compulsiv de sărbători cade în responsabilitatea noastră. Am să le spun oamenilor că îi invit să se conecteze cu ei și cu cei dragi, dar nu prin mâncare, ci implicându-se în alte activități care să împlinească aceste nevoi. Ne dorim să fim aproape, ne dorim să împărtășim emoții pozitive și ne dorim să mâncăm ceva bun, dar să nu exagerăm ca după sărbători să nu ne mai întâlnim cu sentimente de vină, ci cu acel sentiment de împlinire a unei întâlniri care s-a petrecut așa cum a trebuit. Ne-am conectat emoțional, iar mâncarea a rămas ceea ce ar trebui să fie la început. Adică aportul alimentar necesar bunei funcționări a organismului.
Alexandra VASILE
