Municipalitatea a eliberat, în cursul zilei de luni, 2 octombrie a.c., o autorizație de construire pentru continuarea lucrărilor la blocul în curs de execuție în fața sediului Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța. Aici se construiește un imobil cu șase etaje, cu posibilitatea de supraetajare.
Autorizația de construire nr. 820 vizează „Continuare de lucrări autorizate cu Autorizaţia de construire nr. 150/29.01.2019 – Construire imobil de locuințe colective S+P+6Etaje“. Amplasamentul este situat pe Bulevardul Mamaia nr. 294B, din municipiul Constanța. Documentul este valabil doi ani.
Precizăm faptul că, anul trecut, beneficiarul investiției a depus, la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța, documentația necesară pentru supraetajarea blocului în curs de execuție de pe Bulevardul Mamaia. Recent, instituția abilitată de mediu i-a dat undă verde.
APM Constanța a anunțat publicul interesat că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului pentru proiectul „Modificare proiect autorizat cu AC 150/29.01.2019 – construire imobil de locuințe colective S+P+6Etaje – prin supraetajare cu un nivel, maxim 20%, conform Legii 50/1991, actualizată“.
Terenul de pe Bulevardul Mamaia, delimitat de strada Unirii, bulevardul Mamaia și stația de carburanți OMV, a aparținut Sisteme Internaționale de Afaceri SA, societate înființată în 2003, deținută de un offshore din Cipru și de Valentin Gheorghe Ionescu, un apropiat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Terenul era ipotecat în favoarea Credit Europe Bank SA, pentru suma de 1.250.000 de euro, și a fost scos la vânzare printr-un executor judecătoresc. Dan Gheorghe Ciobîcă l-a achiziționat, iar în data de 29 ianuarie 2019 a primit autorizația de construire pentru „Imobil de locuințe S+P+6E“, inițial pentru un an, apoi pentru încă doi ani.
Proiectul a fost atacat de Asociația Constanța Altfel, care a cerut în instanță anularea hotărârii Consiliului Local prin care s-a aprobat acest proiect imobiliar. În iulie 2020, a fost învinsă în instanță, după ce completul de judecată a admis excepția ridicată de avocatul investitorului cu privire la lipsa calității procesuale active a asociației.
Precizăm că, prin Hotărârea Consiliului Local Constanța nr. 36/13.02.2015, s-a aprobat Planul Urbanistic Zonal delimitat de plajă (la nord), stațiunea Mamaia, Lacul Tăbăcărie, stația de epurare, strada Unirii, strada Pescarilor și stradă nou-proiectată, inițiat de SC Marco Chim SRL și SC Nitalexil SRL. În baza acestui PUZ, Gheorghe Dan Ciobîcă a reușit să obțină, de la Primăria Constanța, în data de 29.01.2019, autorizația de construire pentru edificarea imobilului de locuințe colective fix în fața sediului Gărzii de Mediu, între bulevard și acesta.
Asociația Constanța Altfel a renunțat la judecată
Anul acesta, Tribunalul Constanța a luat act de cerere de renunțare la judecată depusă de Asociația Constanța Altfel, în dosarul privind anularea autorizației de construire a blocului de pe Bulevardul Mamaia nr. 294B.
Garda de Mediu Constanța are sediul pe Bulevardul Mamaia, la numărul 300, accesul făcându-se, inițial, pe o alee din mijlocul terenului cu pricina. Dar acesta a fost îngrădit, iar la mică distanță de intrarea în sediul instituției a fost sudată o bucată de gard.
De construcția blocului se ocupă Building BNB Mamaia SRL, dezvoltator imobiliar care a mai ridicat mai multe clădiri în municipiul Constanța și stațiunea Mamaia.
Societatea Building BNB Mamaia a fost înființată în data de 9 decembrie 2020, având sediul pe Bulevardul Republicii nr. 123 din Eforie Sud. Unic administrator și asociat este Bogdan Constantin Budeanu. Din anul înființării (2020) și până în anul 2022, firma nu a raportat nicio cifră de afaceri, iar datoriile au ajuns la suma de 13.227.233 de lei.
Loredana MIHAI
Citește și: