Numeroase spitale administrate de Ministerul Sănătății și alte clinici medicale din județul Constanța nu au nici în prezent autorizație de securitate la incendiu. Într-un răspuns pentru Focus Press, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ,,Dobrogea“ al Județului Constanța au transmis că funcționează astfel 23 de unități sanitare, fiind vorba de spitale, sanatorii și clinici medicale fără autorizație de securitate la incendiu, parțial sau integral. Lipsa acesteia este cauzată fie de lucrările de construire, extindere sau de recompartimentare, de schimbări de destinație ale clădirilor, de neîncadrarea în excepțiile prevăzute de lege, iar în unele cazuri, de lipsa solicitării sau documentației complete depuse de beneficiari.
Conform ISU Dobrogea, la nivelul județului Constanța, există douăsprezece unități spitalicești, fără autorizație de securitate la incendiu, parțial sau integral, după cum urmează:
- Spitalul Orășenesc Cernavodă
- Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – spital – corp C8 – secție medicală și Dispensar TBC
- Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“ Constanța – spital și Compartiment îngrijiri paliative – corp C1
- Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
- Diagnost SRL – Spital HEKA Constanța
- Mogadormed SRL – Spital MRINI Constanța
- Isis Medical Center SRL – Spital Armonia Constanța
- Spitalul Orășenesc Hârșova
- Spitalul Municipal Mangalia – corp B – spital
- Spitalul Municipal Medgidia – Ambulatoriul de specialitate.
Există și două sanatorii care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia este deschis acum, temporar, în Complexul Hotelier Hora Saturn, deoarece pavilionul principal din Mangalia este în reabilitare.
În ceea ce privește Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, există mai multe clădiri și corpuri de clădiri fără autorizația ISU, după cum urmează:
- Pavilion adulți: Corp 1 – bază tratament, Corp 3 – pavilion B, Corp 4 – bloc alimentar, Corp 6 – corp de legătură și Corp 7 – extindere.
- Secția de recuperare neuropsihomotorie a copiilor – Corp 4 – pavilion cazare.
Totodată, șase clinici medicale cunoscute din municipiul Constanța nu au autorizație, după cum urmează:
- Aqua-Med Consulting SRL – Clinica Aqua Constanța
- Rom-Gesta SRL – Clinica Rom-Gesta Constanța
- Centrul Medical Dorobanți SRL – Clinica Centrul Medical Dorobanți Constanța
- Pozitron Medical Investigation SRL – Clinica Pozimed Constanța
- Armonia Med SRL – Centrul medical SIA Constanța
- MedLife SA – Hyperclinica MedLife Constanța.
Funcționarea fără autorizația de securitate la incendiu a clădirilor este generată de executarea de lucrări de edificare a unor construcții, de schimbarea de destinație a clădirilor existente, de extinderi ale acestora, de compartimentări/recompartimentări interioare, altele decât cele stipulate la art. 5, alin. (1) din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 180/2022, pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, în toate cazurile enumerate mai sus.
„Încălcarea gravă a cerinței fundamentale securitate la incendiu se constată strict în conformitate cu prevederile art. 2-3 din Hotărârea de Guvern nr. 915/2015, privind stabilirea criteriilor pentru oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor determinate de încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu în ceea ce privește periclitarea vieții ocupanților și forțelor de intervenție, neasigurarea stabilității elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului și fumului în interiorul edificiului și la vecinătăți, în cazul construcțiilor sau amenajărilor având destinația de comerț, cultură sau turism, prevederile acestui act normativ nefiind aplicabile în cazul unităților sanitare, indiferent de caracteristicile acestora.
Cu toate acestea, facem mențiunea că, pe timpul activităților de control desfășurate în cadrul unităților sanitare din zona de competență a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, nu au fost constatate abateri care constituie încălcări grave ale cerinței fundamentale securitate la incendiu, cum ar fi lipsa echipării cu instalații cu rol de protecție la incendiu, neasigurarea (prin reducere cu mai mult de 25% față de valoarea de referință) a gabaritelor căilor de evacuare, neechiparea cu instalații electrice pentru iluminatul de securitate pentru evacuare“, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Andreea CONDURACHE



























