Apariția unor blocaje financiare majore sau intrarea în faliment a unei bănci din România ridică frecvent semne de întrebare în rândul clienților, atât în ceea ce privește siguranța banilor economisiți, cât și soarta ratelor aflate în plată. Aceste situații sunt reglementate prin Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și prin normele Băncii Naționale a României (BNR), care trasează o distincție clară între calitatea de deponent și cea de debitor.
Dacă aveți depozite la vreo bancă aflată în pragul falimentului, nu trebuie să vă faceți probleme. Însă depinde într-o mare măsură de banca respectivă. Asta pentru că sunt bănci participante la schema națională de garantare beneficiază de o protecție asigurată prin Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).
Plafonul maxim de despăgubire este stabilit la echivalentul în lei al sumei de 100.000 de euro, această limită fiind aplicată per deponent și per instituție de credit. Însă există și bănci care nu participă la această schemă de garantare.
„Regula plafonului de 100.000 de euro vizează totalul creanțelor pe care un client le are față de o singură bancă. Dacă o persoană fizică încasează salariul pe card și, în paralel, păstrează la aceeași instituție bancară sume în depozite constituite în lei sau în valută, toate aceste solduri se adună. Despăgubirea se raportează la suma rezultată din cumularea lor, nu la fiecare cont în parte”, a explicat Vasile Zaborilă, consilier juridic și expert fiscal.
În ipoteza în care o bancă nu își mai poate onora obligațiile și se activează procedura legală de compensare, FGDB are obligația de a pune sumele garantate la dispoziția titularilor în cel mult șapte zile lucrătoare.
Pentru capitalul care depășește pragul de 100.000 de euro la o singură bancă, rambursarea nu mai are loc automat prin acest fond, ci depinde de valorificarea patrimoniului băncii în cadrul procedurii de lichidare.
Din acest motiv, clienții care dețin lichidități mai mari aleg adesea să își împartă banii la mai multe instituții bancare autorizate, beneficiind astfel de plafonul legal de protecție la fiecare dintre acestea.
De asemenea, legea prevede reguli distincte pentru conturile deschise pe numele mai multor titulari, unde plafonul se calculează raportat la cota-parte a fiecăruia, dar și excepții prin care anumite sume (cum sunt cele rezultate din tranzacții imobiliare cu destinație locativă sau din evenimente sociale prevăzute expres de lege – n.r. ) sunt protejate peste limita standard, pe o perioadă determinată.
Înainte de deschiderea oricărui cont, este indicat ca deponenții să verifice dacă instituția financiară respectivă participă la schema de garantare din România și care sunt condițiile specifice produsului ales, în completarea filtrelor de supraveghere și redresare aplicate de BNR.
În ceea ce îi privește pe clienții care au credite în derulare, încetarea activității băncii nu atrage anularea datoriilor. Portofoliile de împrumuturi constituie active ale instituției respective și, în cursul procedurilor de rezoluție sau faliment, sunt preluate de alte bănci ori de entități financiare autorizate.
„Deschiderea procedurii de insolvență sau de faliment împotriva băncii nu exonerează împrumutatul de achitarea ratelor. Obligația de plată subzistă în baza contractului de credit încheiat inițial, care rămâne temeiul juridic al raportului dintre părți. Preluarea portofoliului de către o altă entitate nu permite modificarea unilaterală și automată a clauzelor contractuale, însă debitorii au obligația să urmărească notificările oficiale primite pentru a lua cunoștință de noul creditor și de coordonatele bancare în care trebuie să vireze ratele scadente”, a mai precizat Vasile Zaborilă, consilier juridic și expert fiscal.
Băncile falimentare în ultimii 20 de ani. Nici IFN-urile nu au fost scutite
În România, ultimul faliment bancar care a necesitat activarea plăților prin Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare a fost cel al Nova Bank, în anul 2006, după valul de prăbușiri bancare de la începutul anilor 2000, când au ieșit din piață instituții precum Bankcoop, Banca Internațională a Religiilor sau Banca Turco-Română.
Ulterior, dispariția unor bănci de pe piața locală, cum s-a întâmplat în cazul sucursalei Bank of Cyprus din Constanța, în 2013, sau în cazurile Volksbank, Bancpost ori OTP Bank, nu a avut loc prin faliment, ci prin transferuri de portofolii, fuziuni și achiziții.
În schimb, pe segmentul instituțiilor financiare nebancare (IFN), care nu atrag depozite de la populație, ci doar acordă finanțări, cazurile de insolvență, faliment sau radiere au fost mai frecvente în ultimele două decenii — exemple fiind societăți precum Romexterra Leasing IFN, Sigma Leasing IFN sau Finance One IFN —, situații în care debitorii au continuat să își achite datoriile către lichidatori sau către entitățile care au preluat portofoliile de creanțe.
Daniel ALBU
