Cele două persoane dispărute, în ultimele două zile, din municipiul Constanța, au fost găsite de polițiști. Este vorba despre un bărbat dispărut de la UPU a spitalului județean, iar cealaltă a plecat la piață și nu s-a mai întors.
Polițiștii constănțeni au fost alertați, în cursul zilelor de luni și marți, în legătură cu două cazuri de dispariție a două persoane, ambele cu vârste de peste 70 de ani.
Luni a fost dat dispărut, în jurul orei 20:30, MIHALACHE VICTOR, de 74 de ani, din municipiul Constanța, dispărut de la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean.
Marți, în jurul orei 21.00, polițiștii Secției 2 au fost sesizați cu privire la dispariția lui PERIANU ELENA, de 78 de ani, din municipiul Constanța. Femeia plecase în mod voluntar de la domiciliu spre piața Tomis 3, fără a reveni.
Din fericire, ambele persoane au fost găsite de polițiști și conduse la domiciliile acestora.
D.A.



























