Pedeapsă definitivă pentru un individ acuzat că a violat o adolescentă din Mangalia. Este vorba despre S.I. Ionuț, un bărbat trimis în judecată la finele anului trecut, fiind acuzat, inițial, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și amenințare, la care s-a adăugat, ulterior, o nouă infracțiune, cea de influențare a declarațiilor.
Bărbatul acuzat că constrâns o minoră în vederea satisfacerii plăcerilor sale sexuale a fost găsit vinovat, în urmă cu câteva luni, însă judecătorii au decis încetarea procesului penal pentru infracțiunea de amenințare, inculpatul urmând a fi condamnat pentru viol și influențarea declarațiilor. Astfel, acesta a fost condamnat, pe fond, la Judecătoria Mangalia, la o pedeapsă de 7 ani și 4 luni de închisoare.
Sentința a fost atacată la Curtea de Apel Constanța, care a respins apelul ca nefondat. Astfel, pedeapsa de 7 ani și 4 luni de detenție a rămas definitivă, iar autorul faptelor trebuie să-i achite și despăgubiri morale minorei, în cuantum de 10.000 de lei, plus cheltuieli de judecată.
D.A.



























