De vineri se redeschid cursele către Istanbul de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu

0
2187

Compania aeriană Turkish Airlines redeschide, începând cu data de 2 aprilie, zborurile pe ruta Istanbul – Constanța – Istanbul. La trecerea dintre două lumi, atât din punct de vedere geografic, cât și cultural, Istanbulul este unul din cele mai fascinante atracții turistice pentru oameni de pretutindeni, iar constănțenii au acum din nou oportunitatea să ajungă pe tărâm turcesc în doar o oră.

La decizia de a relua cursele pe aeroportul din Constanța, au contribuit atât solicitările transmise de pasageri cât și încrederea operatorului aerian în condițiile de siguranță și securitate asigurate de aeroport cu privire la sănătatea pasagerilor, a salariaților și a celorlalți colaboratori care desfășoară activități pe aeroport. Directorul Turkish Airlines Constanta, Ali Armagan Otlak a precizat că prețurile biletelor sunt unele foarte ieftine, cel puțin în această perioadă.

Zborurile pe această rută se vor desfășura cu două frecvențe pe săptămână, în zilele de vineri și duminică, conform programului următor: Orar de zbor vineri: Plecare Istanbul – 08:30, Sosire Constanța – 09:35/ Plecare – 10:25, Sosire Istanbul – 11:35. Orar de zbor duminică: Plecare Istanbul – 20:30, Sosire Constanța – 21:35/ Plecare – 22:25, Sosire Istanbul – 23:35.

Precizăm că de pe Aeroportul Mihail Kogălnicenu se mai poate zbura și către Londra, dar și către Viena, dar până în luna mai cursele către Viena au fost suspendate și momentan și cele către Londra. Fără prea multe curse în portofoliu, litoralul românesc nu va avea nici în acest an parte de prea mulți turiști străini, desigur și pandemia fiind unul din factori.

Mihaela GIUGLEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.