Ascunsă în pereții farului, într-o sticlă de 132 de ani, o echipă de tehnicieni care lucrau la renovarea farului Corsewall, situat pe o peninsulă izolată din Scoția, au găsit o scrisoare scrisă de ultimii ingineri care lucraseră acolo în 1892.
Construit în 1817, farul Corsewall a servit timp de aproape două secole ca reper vital pentru marinarii ce navigau prin apele periculoase ale Mării Irlandei. În 1892, o echipă de ingineri a modernizat farul, instalând o nouă lanternă și un sistem avansat de lentile Fresnel. Înainte de a încheia lucrarea, aceștia au scris un mesaj detaliat, pe care l-au ascuns într-o sticlă sigilată cu dop de plută și sârmă.
Mesajul consemna numele echipei și detaliile lucrării lor: „Lanterna a fost instalată de James Wells, John Westwood, James Brodie și David Scott, în perioada mai-septembrie 1892. Sistemul de lentile a fost furnizat de firma James Dove & Co. din Edinburgh”, scrie playtech.ro
O descoperire rară și emoționantă
În timpul lucrărilor recente de reparație, tehnicianul Ross Russell a descoperit sticla într-o cavitate greu accesibilă a peretelui. „A fost uluitor să ating această sticlă pentru prima dată după 132 de ani. Este o descoperire care se întâmplă o dată în viață”, a declarat, conform BBC.
Echipa a folosit o unealtă improvizată din frânghii și un mâner de mătură pentru a scoate sticla din ascunzătoare. Deși dopul de plută se dilatase, iar sârma era ruginită, au reușit să extragă cu grijă documentul, folosind un instrument făcut din bucăți de cablu. Mesajul, scris cu o pană și cerneală, era într-o stare remarcabil de bună.
Descoperirea acestui mesaj din sticlă nu este doar o fereastră spre trecut, ci și o dovadă a continuității și perseverenței generațiilor care au menținut farul Corsewall un simbol al siguranței și ingeniozității umane.
L.M.